Ziua de 17 septembrie are o semnificație aparte pentru Ordinul Franciscan, întrucât sărbătorește evenimentul Primirii Stigmatelor de către Sfântul Francisc din Assisi. În aceeași zi de toamnă, însă cu șapte secole mai târziu, mai precis la 17 septembrie 1925, se năștea, la Butea (IS), cel care avea să devină un fiu spiritual al Sărăcuțului din Assisi, Slujitorul lui Dumnezeu preotul Anton Demeter.
Cu acest prilej, joi, 17 septembrie 2026, în capela Institutului Teologic Franciscan din Roman, s-a celebrat o Sfântă Liturghie de mulțumire și comemorare, prezidată de ministrul provincial, pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, căruia i s-au alăturat pr. Sebastian Bilboc, decan de Roman, pr. Iosif Dămătăr, decan de Trotuș și nepot al părintelui Anton (care a ținut și cuvântul de învățătură), circa 30 de preoți și mulți credincioși, veniți din localitatea Roman și din împrejurimi.
„Sfințenia este fața cea mai frumoasă a Bisericii”, a scris Papa Francisc în îndemnul apostolic Gaudete et exsultate, ceea ce înseamnă că nu există o formă de viață care să atragă mai mult la Dumnezeu decât mărturia vieții sfinte a creștinilor.
Acolo unde oamenii „simt” sfințenia, „simt” prezența lui Dumnezeu și merg, fără a ține cont de distanțe, pentru a contempla frumusețea Bisericii pe care Cristos a iubit-o atât de mult încât „s-a dat pe sine pentru ea pentru a o sfinți, purificând-o prin baia apei în cuvânt, ca să și-o prezinte sieși ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă și neprihănită” (Ef 5,25-27).
Cei prezenți la celebrarea care a avut loc în capela institutului de la Roman au fost atrași de aceeași frumusețe pe care multe persoane au recunoscut-o atât în Sfântul Francisc din Assisi, cât și în viața părintelui Anton Demeter. Dovadă sunt atât prezența numeroasă și participarea lor activă la Jertfa Euharistică, cât și rugăciunile adresate cu încredere lui Dumnezeu, prin mijlocirea Slujitorului lui Dumnezeu.
Pr. Iosif Dămătăr a vorbit la predică despre „trăirea crucii” pe care Cristos a propus-o tuturor celor care doresc să-l urmeze (cf. Mt 16,24) și care apare atât de clară în rănile lui Cristos pe care Sfântul Francisc din Assisi le-a primit în trupul său, ca și în „rănile” Slujitorului lui Dumnezeu, nevoit să trăiască „fără picioare”, cum spunea lumea, adică paralizat de membrele inferioare, din cauza loviturilor primite în timpul „calvarului” comunist.
La finalul celebrării, mulți dintre cei prezenți au putut fi văzuți reculeși în rugăciune la mormântul părintelui Anton. Unii dintre ei au dorit să atingă, într-un gest de stimă, respect și cinstire, atât mormântul, cât și scaunul său cu rotile sau vreun alt obiect dintre cele așezate în fața sfântului altar, pentru a evoca suferința pe care Slujitorul lui Dumnezeu a trăit-o cu multă credință, speranță și iubire, atât în închisorile comuniste, cât și, ulterior, în toată viața sa.
În ciuda celor îndurate, părintele Anton nu s-a plâns niciodată de suferința sa, ci a trăit-o cu multă abandonare în voința lui Dumnezeu, asociind-o suferințelor lui Cristos și oferind-o ca jertfă de iubire pentru binele oamenilor care veneau, într-un număr mare, să-i ceară sfatul și rugăciunea.
Într-adevăr, cum a scris părintele Anton însuși în Jurnalul său de la Lourdes: „Tot ce ni se întâmplă în viața noastră pământească se întâmplă prin dispoziția și permisiunea divină. Când Dumnezeu ne încearcă cu boli sau nenorociri, el are în vedere niște scopuri pline de înțelepciune și bunătate, căci suferințele primite cu credință din mâna Domnului devin pentru cei încercați izvor de haruri și o ocazie de mântuire. Sunt preot și vă vorbesc despre acest lucru din experiența proprie... În cei 32 de ani de când sunt paralizat [scria în anul 1992], cu excepția primelor zile de suferință, nu am cunoscut niciodată momente de descurajare, deprimare sau neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, și aceasta pentru că am înțeles să primesc cu seninătate și bucurie voința sa sfântă, știind că el toate le rânduiește spre binele nostru”.
În această „credință nestrămutată” se află taina puterii spirituale a Slujitorului lui Dumnezeu, pe care el a împărțit-o, cu multă dragoste și generozitate, tuturor celor care l-au întâlnit și continuă să-l caute în diferite necazuri și încercări.
Așa cum ne-a primit odinioară pentru a ne da din harul său, „părintele fără picioare” continuă și astăzi să împartă tuturor celor care aleargă la ajutorul și mijlocirea sa binecuvântarea și puterea necesară, mai ales în „luarea și trăirea crucii” în viața de fiecare zi, după exemplu Domnului nostru Isus Cristos!
Mormântul părintelui din capela institutului de la Roman poate fi oricând vizitat. Aici, în prezența Mântuitorului din Sfântul Tabernacol și luându-l pe Slujitorul lui Dumnezeu ca mijlocitor, fiecare persoană care dorește să-l întâlnească pe Dumnezeu și să-i prezinte rugăciunea sa se poate bucura de harul și de nemărginita îndurare a Tatălui ceresc, de la care coboară „orice dar bun și orice dar desăvârșit” (Iac 1,17).
În ziua sa de naștere, îi urăm părintelui Anton: „La mulți ani!” în misiunea sa de neobosit mijlocitor!
Pr. Virgil Blaj, OFMConv.
Album foto
17 septembrie 2026: Roman: Comemorarea nașterii Slujitorului lui Dumnezeu preotul Anton Demeter
„Mai liber ca oricând!” Slujitorul lui Dumnezeu pr. Anton Demeter. 17 septembrie 1925 – 17 septembrie 2026
