„Mai liber ca oricând!”
Slujitorul lui Dumnezeu pr. Anton Demeter
17 septembrie 1925 – 17 septembrie 2026
La comemorarea a 101 ani de la nașterea Slujitorului lui Dumnezeu pr. Anton Demeter, îmi răsună tot mai adânc în suflet cuvintele pe care el le-a pronunțat în concluzie la procesul mascaradă intentat împotriva lui în anul 1959. „La terminarea procesului – mărturisea deseori părintele – am avut sentimentul și bucuria unei victorii din partea lui Cristos și nu mă mai interesa ce fel de condamnare avea să se pronunțe împotriva mea. Procurorul ceruse să mi se aplice o pedeapsă exemplară. Pentru mine însă lucrul acesta nu mai avea nici o importanță, eram în mâinile Domnului și mă simțeam mai liber ca oricând”. După încheierea procesului, a fost dus la Jilava, unde, după câteva zile, i-a fost comunicată sentința: 20 ani muncă silnică pentru „Crimă de uneltire contra ordinii sociale”. 1) Ce însemna crima pe care părintele Anton o comisese cu știință și voință deplină, zbirii roșii fără Dumnezeu o sintetizaseră astfel: Influența masei credincioșilor și, mai cu seamă, a copiilor și tinerilor, cărora le-ar fi oferit o educație mistico-religioasă; 2) Se ruga, împreună cu mulțimea credincioșilor, pentru episcopii și preoții arestați, care erau considerați de comuniști drept criminali și trădători; 3) Refuza să denunțe la Securitate existența unei corespondențe, care ar fi trebuit să ajungă la Vatican, și despre care, în opinia comuniștilor, pr. Anton ar fi știut din scaunul de Spovadă; 4) Păstra legătura cu preoții franciscani din Moldova și cu Frații Școlilor Creștine din București, și unii și alții considerați a fi dușmanii poporului; 5) Afirma, în opinia Securității, unele idei dușmănoase la adresa regimului comunist, precum: „Porțile iadului nu vor învinge Biserica lui Cristos”, depășindu-și astfel competențele preoțești; 6) În sfârșit, urmau acuzațiile de imoralitate și corupție, aspecte și mai greu de suportat, pentru că lezau direct demnitatea umană și integritatea morală a pr. Anton Demeter...
Pentru toate aceste delicte, s-au emis două sentințe. Prima din partea putregaiului stalinist, anume 20 de ani muncă silnică; a doua, din partea acuzatului: „m-am simțit mai liber ca oricând”, plus „sentimentul și bucuria unei victorii din partea lui Cristos”.
Această condamnare a unui om al lui Dumnezeu, pentru curajul de a se fi pus de partea lui Cristos, răsună mai actuale în aceste ceasuri, în care societatea noastră traversează momente, dacă nu tragice, cel puțin critice, la adresa libertății de exprimare, când conaționalii noștri, cu Cristos tipărit în plastic pe spate, în numele aceleiași „libertăți” îl omoară din nou pe Mântuitor, și cu el pe tot omul. Dar ceea ce este și mai cinic, este că aceștia îl clamează pe Cristos ca să-l elimine pe Cristos și, odată eliminat Cristos, omul involuează în mod natural spre starea animalică. În schimb, pr. Anton, nu a pătimit pentru această cauză, ci l-a voit cu tot dinadinsul în viața sa, renunțând voios la a sa. A ales libertatea fiilor lui Dumnezeu, pentru care a fost însemnat în trupul său cu semnele mântuirii, și cu acest crez a trăit până i-a fost dat de Dumnezeu să trăiască pe pământ. Dar el măcar a trăit, ori și-a trăit viața pe acest pământ, nu s-a tărât, deși a fost tărât de semenii săi.
Iar voioșenia de care pomeneam mai sus – pentru a nu-l ridiculiza pe omul din el – nu a fost nicidecum una facilă și hilară, robustețea credinței în Cristos ajutându-l să-și ducă crucea cu răbdare, din ea nelipsind lacrimile și multele întrebări la care primea răspuns picurat din gura Răstignitului, aidoma Cuvântului din cartea Înțelepciunii, care sentențiază atât de frumos, zicând: „Fiind disciplinați cu puține suferințe, li s-au făcut multe binefaceri; căci Dumnezeu i-a încercat și i-a găsit vrednici de el. Ca pe aur în foc i-a probat și i-a primit ca pe o jertfă de ardere de tot” (3, 5-6).
Libertatea în Cristos l-a costat mult pe pr. Anton, dar nu viața, ci promisiunea desăvârșirii întru omul cel nou îmbrăcat în haine de lup siberian, ceea ce el a refuzat cu vehemență, alegând purtarea crucii în totală libertate, ba „mai liber ca oricând”. Căci libertatea costă totdeauna. Libertatea autentică este scumpă. Libertatea în Cristos și numai în el te eliberează de tine și de toate hachițele „tradiționale” clamate de inși gângav strigători, și te constrânge să fii numai ceea ce ai fost creat să fii, adică om cristic. Libertatea te constrânge să-ți pui întrebări existențiale, nu să emiți continuu păreri îmbrăcate în straie „transcendentale”. Pentru această cauză s-a născut și a murit pr. Anton și toți ca el, pentru a rămâne și noi în „mâinile Domnului și a ne simți mai liber ca oricând”.
Ce ne lipsește în aceste ceasuri în care libertatea în Cristos este din nou amenințată chiar din interior? Ne lipsește capacitatea de raționament și de discernământ, îndobitociți fiind până la moarte de o competiție fără cap și fără rost, în care ne-am înscris și la care alergăm bezmetici și fără țintă. Ne lipsește disciplina și rigoarea gândirii libere, altoită pe Cuvânt, și înrădăcinată în Cruce, în acea cruce care pare că degeaba mai veghează la răspântiile drumurilor noastre.
Fie ca Slujitorul lui Dumnezeu pr. Anton, „preotul fără picioare”, dar cu cap, să mijlocească pentru noi, ca să nu mai gândim cu picioarele, ci cu creierul nostru. El să mijlocească pentru noi limpezime a minții și curaj haric. Bocetele-n țintirim sunt inutile și găunos periculoase.
Pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, OFMConv.
