|
| © Vatican Media |
În ziua sărbătorii Sfântului Anton abate, protectorul animalelor, repropunem câteva cuvinte ale pontifilor despre aceste fiinţe vii, dintre care multe populează paginile Sfintelor Scripturi.
Astăzi [17 ianuarie 2026], Biserica îl comemorează pe Sfântul Anton abate, care este de obicei înfăţişat cu un porc lângă el şi un clopoţel la gât. Această reprezentare iconografică este legată de faptul că vechiul ordin spitalicesc al "antonianilor" creştea porci în oraşele lor. Grăsimea acestor animale era folosită pentru a unge bolnavii care sufereau de o boală care mai târziu avea să fie numită "focul Sfântului Anton". În ziua sărbătorii sale liturgice, grajdurile sunt sfinţite şi animalele domestice sunt aduse pentru a fi sfinţite.
Legământul lui Dumnezeu cu orice fiinţă vie
Referinţa la animale este recurentă în Biblie. Să revedem câteva dintre reflecţiile papilor despre aceste fiinţe vii, începând cu un cuvânt care cuprinde multe: arca, în Vechiul Testament simbolizează prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului său. Papa Ioan Paul al II-lea a reflectat asupra semnificaţiei arcei pe 21 februarie 1988, în timpul vizitei sale la parohia romană "Santa Prisca".
"Iată, eu închei alianţa cu voi şi cu descendenţa voastră care vine după voi şi cu orice suflet viu care este cu voi, cu păsările, cu animalele, cu toate vieţuitoarele pământului care sunt cu voi şi cu toate cele care au ieşit din arcă" (Gen 9,9-10). În aceste cuvinte din Cartea Genezei, auzim un ecou clar al primului capitol al aceleiaşi Cărţi, în care Dumnezeu supune întreaga creaţie stăpânirii umane. ... Din Cartea Genezei putem deduce că potopul biblic, care a devastat pământul şi tot ce exista pe el, cu excepţia fiinţelor salvate în arca lui Noe, a fost pedeapsa pentru un alt potop, cel al păcatului (cf. Gen 6)...
Animalele şi moartea
Omul se distinge de celelalte fiinţe vii şi prin conştientizarea întrebărilor cruciale, cum ar fi cele despre moarte şi sensul vieţii. Aceasta este ceea ce a subliniat Papa Leon al XIV-lea la audienţa generală din 10 decembrie 2025.
Aşadar, ce este moartea? Este ea cu adevărat ultimul cuvânt cu privire la viaţa noastră? Numai fiinţa umană îşi pune această întrebare, pentru că numai ea ştie că trebuie să moară. Dar conştientizarea ei nu o salvează de moarte; mai degrabă, într-un anumit sens, o "îngreuiază" în comparaţie cu toate celelalte creaturi vii. Animalele suferă, desigur, şi îşi dau seama că moartea este aproape, dar nu ştiu că moartea face parte din destinul lor. Nu se întreabă cu privire la sensul, la scopul, la rezultatul vieţii. Constatând acest aspect, ar trebui, aşadar, să considerăm că suntem creaturi paradoxale, nefericite, nu numai pentru că murim, ci şi pentru că suntem siguri că acest eveniment se va întâmpla, chiar dacă nu suntem conştienţi cum şi când se va întâmpla.
Ca oi în mijlocul lupilor
"Vă trimit ca pe oi în mijlocul lupilor". Aceste cuvinte adresate de Isus apostolilor sunt în centrul catehezei Papei Francisc la audienţa generală din 15 februarie 2023.
Isus spune: "Vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor" (v. 16). Nu ne cere să ştim să înfruntăm lupii, adică să fim capabili să argumentăm, că contrazicem şi să ne apărăm: nu. Noi am gândi aşa: devenim relevanţi, numeroşi, prestigioşi şi lumea ne va asculta şi ne va respecta şi vom învinge lupiii: nu, nu este aşa. Nu, vă trimit ca pe nişte oi, ca pe nişte miei - acest lucru este important. Dacă tu nu vrei să fii oaie, nu te va apăra Domnul de lupi. Descurcă-te cum poţi. Dar dacă tu eşti oaie, fii sigur că Domnul te va apăra de lupi. A fi umili. Ne cere să fim aşa, să fim blânzi şi cu voinţa de a fi nevinovaţi, de a fi dispuşi la sacrificiu; de fapt, asta reprezintă mielul: blândeţe, nevinovăţie, dăruire, duioşie. Şi el, Păstorul, va recunoaşte mieii săi şi îi va ocroti de lupi. În schimb, mieii îmbrăcaţi în lupi sunt demascaţi şi defăimaţi.
Un miel dus la tăiere
A fi umili ca mielul. Papa Paul al VI-lea, în timpul Via Crucis de la Colosseum la colina Palatină, pe 27 martie 1970, a asociat inocenţa cu acest animal.
Când întâlnim un copil suferind, când observăm pe cineva care adaugă la suferinţa sa fizică sau morală chinul unei întrebări oarbe care pare să rămână fără răspuns: de ce? De ce această tulburare, de ce acest ultraj inexplicabil împotriva dreptului fundamental al existenţei, de a trăi bine, când, fără niciun motiv aparent, experienţa răului face ravagii? Suferinţa inocentă este un mister, da, un mister pentru noi; dar întâlnirea noastră cu acest mister în Răstignitul divin, în el, cel suprem, cel cu adevărat nevinovat (cf. Lc 23,41), opreşte cel puţin blasfemia care ne-ar veni pe buze. Şi Isus a fost nevinovat, a fost un miel, a fost Mielul lui Dumnezeu, care umilit şi slab s-a lăsat dus la tăiere.
Maria şi capul şarpelui
Şarpele este primul dintre animale care este numit în cartea Genezei şi este, de asemenea, simbolul păcatului. Papa Pius al XII-lea, în mesajul său radiofonic către Acţiunea Catolică Italiană din 8 decembrie 1953, a subliniat că Fecioara Maria l-a învins o dată pentru totdeauna pe anticul ispititor, Satana.
Deja după cazul jalnic al lui Adam, primul mesaj despre Maria, conform interpretării multor sfinţi părinţi şi doctori, vorbeşte despre duşmănia dintre ea şi şarpe, duşmanul lui Dumnezeu şi al omului. Aşa cum este esenţial ca ea să fie credincioasă lui Dumnezeu, tot aşa este esenţial ca ea să fie biruitoarea diavolului. Fără nicio pată, Maria a călcat în picioare capul şarpelui ispititor şi corupător. Când Maria se apropie, diavolul fuge; aşa cum întunericul dispare când răsare soarele. Unde este Maria, nu este Satana; unde este soarele, nu este puterea întunericului.
Porumbelul cu ramura de măslin
Scena potopului şi a arcei se află în centrul omiliei rostite de Papa Benedict al XVI-lea în timpul Liturghiei Crismei din 1 aprilie 2010. Un animal, în special, este un simbol al păcii.
Prin istoria porumbelului cu ramura de măslin, care a anunţat sfârşitul potopului şi, astfel, noua pace a lui Dumnezeu cu lumea oamenilor, nu numai porumbelul, ci şi ramura de măslin şi uleiul în sine au devenit simboluri ale păcii. Creştinii din primele secole iubeau să împodobească mormintele răposaţilor lor cu coroana victoriei şi ramura de măslin, simboluri ale păcii. Ştiau că Cristos a învins moartea şi că răposaţii lor se odihneau în pacea lui Cristos. Ei înşişi ştiau că Cristos îi aştepta şi că le promisese pacea pe care lumea nu este capabilă să o ofere. Îşi aminteau că primele cuvinte ale lui Cristos Înviat către discipolii săi au fost: "Pace vouă!".
La intrarea sa în Cetatea Sfântă, cu câteva zile înainte de Paştele său, Isus nu călăreşte un cal, ci un măgar umil: aşa cum citim în Evanghelii, "el este regele păcii, el este cel care vine să aducă pacea". Această scenă din Evanghelie este legată de o altă imagine: cea a Bunului Păstor care poartă pe umeri oaia rătăcită. Chiar dacă ne pierdem, Isus vine să ne găsească. Şi ne ia în braţe, aşa cum a făcut cu acea oiţă.
Amedeo Lomonaco
(După Vatican News, 17 ianuarie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
