"Toată frumoasă eşti Marie, şi prihană strămoşească nu este în tine"!
Este 9 decembrie, este ziua în care creştinii se adună în jurul altarelor de jertfă ale lui Cristos şi, privind spre Maria Neprihănit Zămislită, ieşită din mâinile Preasfintei Treimi ca Mamă a Răscumpărătorului Cristos, dar şi ca început al "Noii Creaţii" şi al "Noului popor al lui Dumnezeu", o salută cu dulcile cuvinte ale arhanghelului Gabriel: "Bucură-te, Marie, cea plină de har!" (cf Lc 1,28) şi îi cântă cu toţi profeţii: "Toată frumoasă eşti Marie şi prihană strămoşească nu este în tine!"
În vremurile de demult, când un rege îi acorda cuiva prietenia sa îi dăruia o haină strălucitoare, cusută cu fire de aur, ca semn al bunăvoinţei şi preţuirii lui. Iar cel care purta această haină era cinstit şi respectat ca şi împăratul însuşi, oriunde ar fi mers. Putea intra oricând liber la palat, căci era considerat omul casei.
În vremuri şi mai de demult, însuşi Dumnezeu, Regele regilor, le-a acordat primilor noştri părinţi, Adam şi Eva, dar şi tuturor urmaşilor lor, adică şi nouă tuturor oamenilor, privilegiul prieteniei şi preţuirii sale. Şi pentru ca întreg universul să ştie aceasta, ne-a îmbrăcat şi el cu o haină divină, "haina harului"; această haină ne dădea privilegiul de a locui mereu în preajma lui Dumnezeu, de a folosi creaţia lui Dumnezeu şi de a fi stimaţi de toată creaţia lui Dumnezeu.
Iată ce relata odată un ziar din Londra: în saloanele unui mare hotel din Londra se ţinea petrecerea de revelion şi multă "lume bună" venise să petreacă acolo. Organizatorii revelionului au hotărât ca ultimul minut din vechiul an să-l petreacă în întuneric. Aşadar, cu un minut înainte de miezul nopţii, s-au stins toate luminile. Când s-au aprins iar, în primul minut al noului an, o doamnă, soţia unui mare bancher grec, s-a trezit că-i lipsea de la gât o salbă de perle în valoare de 4 milioane de lire. Iată cum o mare comoară a fost pierdută într-un singur minut.
Aceasta este şi istoria tristă a primilor noştri părinţi, Adam şi Eva, şi prin ei şi a noastră. Aceştia, într-un minut de întuneric al minţii lor, stând de vorbă cu satana şi uitând de cuvintele lui Dumnezeu, în acel minut de întuneric al lor, satana le-a furat cea mai mare comoară avută, haina şi colierul harului. În acel minut de întuneric sufletesc au pierdut toate privilegiile şi darurile, rămânând goi, săraci şi cu lacrimi amare, ei şi toţi urmaşii lor.
Biserica, prin sărbătoarea de astăzi, ne aduce o bucurie mare, dar o bucurie veche de mai bine de 2000 de ani. Acum mai bine de 2000 de ani, Isus, Fiul veşnicului şi atotputernicului Dumnezeu, deşi a trebuit să sufere, să moară şi să învie din mormânt, i-a smuls diavolului zapisul trădării noastre cu toate condiţiile lui apăsătoare, iar pe cruce l-a dezbrăcat pe diavol de orice putere asupra noastră (cf. Col 2,14-15) şi ne-a redat haina harului divin ce ne-a fost furată de satana, haină prin care ne-a făcut iarăşi copii frumoşi ai lui Dumnezeu, copii frumoşi ca Maria Neprihănit Zămislită, copii concetăţeni ai sfinţilor şi casnicii veşnici ai lui Dumnezeu (cf. Ef 2,19).
Aceasta a fost o lucrare a întregii Preasfintei Treimi, care a început mai înainte de trimiterea Fiului, prin puterea Duhului Sfânt. Cele trei persoane divine au pregătit-o din veşnicie pe "Femeia" promisă care îl va naşte (cf. Gen 3,15; Is 7,14; Mih 5,3); iar în virtutea meritelor pe care Isus le va dobândi pentru toţi cei care vor crede şi îl vor mărturisi pe el, au creat-o pe Maria Neprihănit Zămislită; adică au creat-o cu starea de har dinaintea păcatului. Căci orice minte sănătoasă înţelege că nu era cu putinţă ca cea care va zămisli de la Duhul Sfânt şi îl va naşte pe Isus - Fiul lui Dumnezeu, biruitorul satanei - nu putea fi supusă nici măcar pentru o clipă satanei.
Iar această Femeie, cu totul "binecuvântată", cu totul "plină de har", cu totul "frumoasă" (cf. Lc 1,28), din al cărui sân neprihănit zămislit s-a născut Mântuitorul lumii, Isus Fiul lui Dumnezeu cel viu, prin puterea Duhului Sfânt este Sfânta Fecioară Maria pe care Biserica ne cheamă să o sărbătorim astăzi.
Suntem în timpul sfânt al Adventului, timp în care ne pregătim să întâmpinăm cu demnitate venirea Mântuitorului de la Crăciun, dar şi de la Parusie. Isus de Crăciun vrea să se nască în sufletul nostru, aşa cum s-a născut în inima şi viaţa Maria (cf. Prov 23,26), iar la Parusie vrea să locuiască în noi ca într-un templu sfânt şi curat (cf. Ap 3,20), căci asta a făcut din noi Preasfânta Treime la Botez (cf. 1Cor 3,9).
Biserica ne cheamă astăzi să cinstim lucrarea Preasfintei Treimi în Maria, pe care a făcut-o toată frumoasă, toată binecuvântată, toată plină de har, toată fericită, pentru că toate acestea le-a făcut Treimea Sfântă şi în noi, la Botezul nostru; şi dacă o să avem nefericirea de a mai aluneca în păcat, toată acestea sfântă lucrare o va repeta în noi ori de câte ori ne vom mărturisi păcatele, căci Dumnezeu este credincios ca să ne ierte şi să ne cureţe de orice nelegiuire, datorită sângelui lui Isus vărsat pentru noi (cf. 1In 1,7.9).
Deci, astăzi ni se comunică o mare bucurie: la botezul nostru, şi apoi la spovadă, am fost şi noi făcuţi, şi suntem refăcuţi, după chipul frumos şi sfânt al Mariei Neprihănit Zămislite. Dar tot astăzi ni se comunică şi o nobilă onoare, aceea de a trăi frumos, ca Maria şi toţi sfinţii. Dacă vrem să ajungem în cer, lângă Preasfânta Treime, alături de Maria, de toţi îngeri şi sfinţii, trebuie să şi trăim asemenea ei şi asemenea tuturor sfinţilor; trebuie să trăim în credinţă, speranţă şi dragoste, în dăruire, slujire şi mărturisire. "În el Dumnezeu ne-a predestinat ca să fim poporul său; şi el, care înfăptuieşte tot ceea ce a hotărât, a voit ca noi, prin speranţa în Cristos, să fim ca nişte instrumente care cântă gloria sa" (Ef 1,11-12).
Iar pentru a putea trăi frumos ca Maria şi ca toţi sfinţii ne ajută în primul rând Preasfânta Treime şi apoi toţi sfinţii împreună cu Maria.
Când cei şapte nobili şi tineri florentini întemeietori ai ordinului "Serviţilor Mariei": Bonfilio Monaldi, Buonagiunta Maneti, Amadio degli Amidei, Ugoccione degli Ugoccioni, Sostegno dei Sostegni, Manetto dell Antella şi Alexandro Falconieri, care făceau parte dintr-o confrerie numită "laudesi", cântăreţi de imnuri religioase, mai ales în cinstea Mariei, au fost chemaţi în anul 1233 să-l cinstească pe Isus imitând virtuţile Mariei, ei şi-au propus să-şi procure o icoană a Mariei pe care, privindu-o în fiecare zi, să se simtă îndemnaţi şi întăriţi ca să-i imite virtuţile. În acest sens, au chemat un pictor renumit pentru talentul, credinţa, şi mai ales pentru evlavia lui către Maica Domnului, şi i-au încredinţat această lucrare.
Acesta, deşi s-a rugat lui Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Domnului, căruia i-a cerut să-i inspire chipul ei minunat, când a ajuns să-i picteze faţa în care trebuia să se reflecteze credinţa, speranţa, dragoste, blândeţea, umilinţa, curăţia, supunerea, sfinţenia, şi apostolatul, s-a simţit dintr-o dată neputincios. Atunci a căzut iar în genunchi pentru a cere un nou ajutor din cer. Se spune că în timp ce el se ruga, a adormit; iar în timp ce a dormit, o mână nevăzută a pictat faţa frumoasă a Maicii Domnului cu toate însuşirile ei divine, încât atunci când s-a trezit a rămas uimit de chipul divin al Mariei.
Michelangelo Buonarroti (1475-1564), celebrul pictor italian, văzând această icoană, a spus că numai o mână divină a putut s-o picteze.
Chipul Mariei din această icoană a făcut din cei şapte slujitori ai Mariei nişte îngeri pe pământ.
Această icoană i-a făcut pe mulţi oameni să lase păcatul şi să se facă buni, şi mulţi alţii s-au simţit atraşi către Dumnezeu privind această icoană, pentru a o putea apoi întâlni pe Maria în cer.
În faţa acestei icoane şi-au depus voturile de curăţie perpetuă sfântul Alois de Gonzaga (1568-1591), sfântul Carol Boromeu (1538-1584) şi Sfântul papă Pius IX (1792-1878). Aici se adeveresc cuvintele Scripturii: "Mi-ai răpit inima sora mea, mireasa mea, mi-ai răpit inima numai cu o privire!" (cf. Ct 4,9).
Dacă vom privi şi noi des la Maria Neprihănit Zămislită, dacă ne vom gândi des cu ce preţ am fost răscumpăraţi de Isus, dacă vom cere ajutorul lui Isus, prin mijlocirea Mariei, vom deveni şi noi nişte îngeri pe pământ, asemenea celor şapte tineri florentini.
A trăit în Evul Mediu în Galia, Franţa de astăzi, un călugăr sfânt care, alături de dragostea faţă de Isus, avea şi o dragoste deosebită către Maica Domnului. Auzind el că Maria este foarte frumoasă, s-a rugat Domnului să o poată vedea şi în această viaţă. Atunci un glas i-a spus că, dacă este dispus să-şi piardă vederea după această arătare, o va vedea pe Maria, toată frumoasă. El a fost de acord s-o privească numai cu un ochi, ca să-i mai rămână încă unul şi să poată sluji fraţilor bolnavi din mănăstire. După ce a văzut frumuseţea de nespus a Mariei, a început să regrete că nu a privit-o cu amândoi ochii. S-a rugat pentru aceasta Domnului, iar Maica Domnului i-a apărut din nou în toată splendoarea sa de frumuseţe. Acum călugărul se aştepta să orbească complet, dar minune, a început să vadă şi cu ochiul orbit la prima apariţie; şi mai mult, s-a şi vindecat de toate bolile care suferea, pentru ca să poată sluji mai departe, dar mai ales să poată vesti cu toată convingerea şi puterea tot ceea ce a făcut Dumnezeu cu Maria, tot aceea va face şi cu toţi cei care îl iubesc şi cinstesc pe el.
Benedicta Rencurel (1647-1718) este o tânără de 17 ani din Laus, o micuţa localitate din Alpii francezi, căreia îi apare Maica Domnului în anul 1664, în timp ce aceasta îşi ducea turma de oi la păşune.
Cu acea ocazie, Benedicta a primit de la Preacurata Fecioara Maria un mesaj ceresc: să ceară oamenilor, din partea ei, rugăciune, spovadă şi pocăinţă pentru întoarcerea păcătoşilor. Iar ei, în mod special, i-a cerut într-o apariţie să meargă în casa unui bătrân şi să-l avertizeze să înceteze de a mai comite păcatul pe care îl făcea şi să se spovedească, altminteri risca să se osândească pentru toată veşnicia. Benedicta, pentru că nu ştia despre ce păcat este vorba, dar bănuind că ar fi păcat ruşinos, un păcat de necurăţie, s-a jenat şi nu s-a dus să împlinească porunca primită.
După puţină vreme îşi pierde rozariul. Îl caută, îl caută, dar nu-l găseşte nicăieri. Un glas se aude şi îi spune: "Nu-l mai căuta de pomană. Ţi l-a luat Maica Domnului. Ce rost are să te rogi rozariul, dacă nu împlineşti ceea ce îţi porunceşte?" Din acea clipă n-a mai lăsat neîmplinit nici un cuvânt spus ei de Isus, prin Maria.
Noi, dacă voim să-l cinstim pe Isus, prin Maria şi cu Maria, dacă voim să ajungem în cer lângă Isus şi Maria, atunci trebuie să împlinim chemarea Mântuitorului, chemare găsită în Biblie, dar chemare pe care el ne-o adresează prin Maria în toate apariţiile ei: "Convertiţi-vă! Renunţaţi la păcat! Chemaţi pe oameni la pocăinţă! Rugaţi-vă pentru întoarcerea păcătoşilor!" Fără a împlini cuvântul lui Isus de a ne converti împreună cu toţi cei de lângă noi, cuvânt care în acest timp de Advent răsună zilnic la lecturile sfinte, dar şi în apariţiile Mariei, fără a apela mai des în acest timp de Advent la rugăciune, spovadă, pocăinţă şi apostolat, degeaba spunem că suntem credincioşi.
Michel Quoist (1921-1997), un preot şi scriitor francez, redă răspunsul lui Dumnezeu la plângerea unui suflet care îi întreba revoltat de ce permite suferinţa. Dumnezeu i-a răspuns astfel: "Eu nu am dorit suferinţa; oamenii, amăgiţi de diavol, au voit-o; ei au adus suferinţa în lume, odată cu păcatul lor. Păcatul este dezordine, iar dezordinea răneşte. Pentru fiecare păcat există, într-un anume loc, şi într-un anume moment, o suferinţă care îi urmează. Şi cu cât sunt mai multe păcate, cu atât există mai multă suferinţă. Dar eu am venit şi am luat asupra mea toate durerile voastre, ca şi toate păcatele voastre. Le-am luat şi le-am îndurat înaintea voastră. Le-am preschimbat şi am făcut din ele o comoară. Ele sunt încă un rău, dar un rău cu un rost. Căci prin suferinţele voastre, unite cu ale mele, eu vă lucrez răscumpărarea".
Să ne convertim şi să fugim de orice păcat, căci păcatul înseamnă dezordine şi suferinţă. Să-i ajutăm şi pe alţii să înţeleagă acest adevăr dureros!
O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi cei care alergăm la tine, dar şi pentru cei care nu aleargă! Amin.
Pr. Ioan Lungu
