|
| Sediul Dicasterului pentru Doctrina Credinţei © Vatican Media |
Cu scrisoarea din 30 octombrie 2023 (Prot. nr. 2537), cardinalul Matteo Maria Zuppi, arhiepiscop de Bologna, a adresat Dicasterului pentru Doctrina Credinţei două întrebări referitoare la păstrarea cenuşii răposaţilor, supuşi la incinerare.
Îndeosebi, prezenta faptul că a constituit în Arhidieceza de Bologna o comisie, cu scopul de a da un răspuns creştin la diferite probleme care apar din cauza numărului tot mai mare de persoane care doresc să incinereze trupurile defuncţilor şi să le împrăştie cenuşa în natură. De asemenea, comisia încearcă să se asigure că nu prevalează motivaţiile economice (datorită costului mai mic al împrăştierii cenuşii) şi încearcă, în plus, să dea indicaţii cu privire la ceea ce se face cu cenuşa după expirarea termenului de păstrare a acesteia.
Pentru a asigura corespondenţa nu numai cu solicitările membrilor familiei, ci, mai ales, cu proclamarea creştină a învierii trupului şi cu respectul datorat acestuia, arhiepiscopul de Bologna a pus următoarele întrebări:
1. Ţinând cont de interdicţia canonică de a împrăştia cenuşa unui răposat - în mod asemănător cu ceea ce se întâmplă în osuare, unde se depozitează şi se păstrează împreună rămăşiţele mineralizate ale răposaţilor - este posibil de a predispune un loc sacru, definit şi permanent, pentru acumularea împreună şi păstrarea cenuşii botezaţilor incineraţi, indicând pentru fiecare datele biografice pentru a nu pierde amintirea nominală?
2. Se poate permite unei familii să păstreze o parte din cenuşa unuia din familie într-un loc semnificativ pentru istoria răposatului?
După ce s-au examinat în mod corespunzător conţinuturile acestor întrebări, s-a decis să se răspundă în modul următor:
1) Nr. 5 din Instrucţiunea Ad resurgendum cum Christo cu privire la înmormântarea răposaţilor şi păstrarea cenuşii în caz de incinerare, publicată de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei în data de 15 august 2016, cât priveşte păstrarea cenuşii în urne corespunzătoare afirmă că cenuşa trebuie să fie păstrată într-un loc sacru (cimitir), precum şi într-o zonă special dedicată pentru acest scop, cu condiţia ca să fi fost desemnată în acest sens de autoritatea ecleziastică.
Sunt date şi motivaţiile pastorale ale acestei reglementări: "Păstrarea cenuşii într-un loc sacru poate asigura faptul că aceştia nu sunt excluşi de la rugăciunile şi amintirea familiei lor sau a comunităţii creştine. Ea previne ca răposaţii să fie uitaţi sau ca rămăşiţele lor să fie lipsite de respect, eventualitate care este posibilă, mai ales după ce a trecut şi generaţia imediat următoare. De asemenea, previne orice practici nepotrivite sau superstiţioase" (par. 5). Acest regulament îşi păstrează încă toată valabilitatea. Această reglementare prezentă în Instrucţiunea amintită păstrează toată validitatea sa.
2) Credinţa noastră ne spune că vom învia cu aceeaşi identitate corporală care este materială, ca orice creatură pe acest pământ, chiar dacă acea materie va fi transfigurată, eliberată de limitele acestei lumi. În acest sens, învierea va fi "în acest trup în care trăim acum" (Formula Fides Damasi nuncupata). Astfel este evitat un dualism dăunător între material şi imaterial.
Dar această transformare nu implică recuperarea particulelor identice de materie care formau trupul fiinţei umane. De aceea, trupul celui înviat nu va fi constituit în mod necesar din aceleaşi elemente pe care le avea înainte de a muri. Nefiind o simplă revivificare a cadavrului, învierea poate avea loc chiar dacă trupul a fost total distrus sau împrăştiat. Asta ne ajută să înţelegem pentru ce în multe crematorii cenuşa răposaţilor se păstrează împreună, fără a o menţine în locuri separate.
3) În afară de asta, cenuşa răposaţilor provine din resturi materiale care au fost parte a parcursului istoric trăit de persoană, până acolo încât Biserica are grijă şi devoţiune deosebită cu privire la relicvele sfinţilor. Această atenţie şi amintire ne duce şi la o atitudine de respect sacru faţă de cenuşa răposaţilor, pe care o păstrăm într-un loc sacru potrivit rugăciunii şi uneori aproape de bisericile unde merg familiile şi vecinii lor.
4) De aceea:
A) Pentru motivaţiile prezentate mai sus, este posibil de a predispune un loc sacru, definit şi permanent, pentru acumularea împreună şi păstrarea cenuşii botezaţilor răposaţi, indicând pentru fiecare datele biografice pentru a nu pierde amintirea nominală.
B) În afară de aceasta, dat fiind că este exclus orice tip de echivoc panteist, naturalist sau nihilist şi că cenuşa răposatului este păstrată într-un loc sacru, autoritatea ecleziastică, respectând normele civile în vigoare, poate lua în considerare şi evalua cererea din partea unei familii de a păstra cum se cuvine o parte minimă din cenuşa unuia din familia lor într-un loc semnificativ pentru istoria răposatului.
Cardinal Victor Manuel Fernández, prefect
Ex Audientia Die 9.12.2023
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
