|
| © Vatican Media |
Ucişi din ură faţă de credinţă sub două dictaturi: cea nazistă şi cea sovietică. Sunt 16 martiri: este vorba de Max Josef Metzger, preot diecezan, fondator al Institutului Secular Societas Christi Regis, ucis la 17 aprilie 1944 în Germania, şi de Christophora Klomfass cu cele 14 însoţitoare, din Congregaţia "Surorile Sfintei Ecaterina Fecioară şi Martiră", ucise în 1945 de regimul comunist sovietic.
Papa Francisc, primindu-l în dimineaţa de 14 martie 2024 pe cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului Cauzelor Sfinţilor, a autorizat promulgarea respectivelor Decrete. În totalitate, următorii fericiţi vor fi 19. Şapte noi venerabili.
15 surori martire sub comunismul sovietic
Cele 15 călugăriţe, de origine germană, locuiau în Polonia în timpul invaziei Armatei Roşii: toate au murit între ianuarie şi noiembrie 1945. Ucise din ură faţă de credinţă de soldaţii sovietici, violate, torturate sau decedate din cauza chinurilor, a maltratărilor sau a bolilor din lagărele de concentrare din Rusia. Ca semn de dispreţ feroce faţă de religia creştină, călăii lor adesea le tăiau şi le sfâşiau veşmintele lor călugăreşti.
Un preot pentru pace şi ecumenism în timpul lui Hitler
Preotul german Max Josef Metzger a fost victimă a unei alte dictaturi, cea nazistă. Angajat în mişcările pacifiste şi ecumenice, în 1917 întemeiază Liga Păcii Universale a Crucii Albe şi după zece ani participă ca observator catolic la Adunarea de la Lausanne, care a dat naştere Consiliului Ecumenic al Bisericilor. La venirea nazismului, nu i-a fost frică să vorbească deschis împotriva lui Hitler. A fost arestat pentru prima dată în 1939 şi a doua oară în 1943. Condamnat la moarte, este ghilotinat la 17 aprilie 1944 în închisoarea din Brandenburg-Görden. Era conştient că angajarea pentru pace şi ecumenism, precum şi refuzarea regimului nazist în numele lui Cristos puteau să-l coste viaţa.
Ceilalţi următori fericiţi
Printre următorii noi fericiţi figurează şi patriarhul de Antiohia al maroniţilor, Ştefan Douavhy, libanez, care a trăit în secolul al XVII-lea (1630-1704). A desfăşurat o intensă operă de asistenţă faţă de săraci şi în favoarea dialogului ecumenic între Orient şi Occident. Vor fi proclamaţi fericiţi şi venerabilul José Torres Padilla, preot diecezan spaniol, co-fondator al Congregaţiei Surorilor Societăţii Crucii (1811-1878) şi venerabilul Camillo Costa de Breauregard, preot diecezan francez (1841-1910), supranumit "părintele orfanilor" pentru că a întemeiat la Chambery orfelinatul Le Bocage.
Cei şapte noi venerabili
Cei şapte noi venerabili sunt: Geervaghese Thomas Panickaruveetil Mar Ivanios, arhiepiscop de Trivandrum al siro-malabarezilor, fondator în 1919 al Congregaţiilor Ordinului Imitaţiei lui Cristos Bethany Ashram şi a Surorilor Imitaţiunii lui Cristos Bethany Madhom, un pionier al ecumenismului în India şi primul episcop al Bisericii Catolice siro-malankareze; preotul brazilian Liberio Rodriguez Moreira, care în prima jumătate a secolului trecut şi-a dedicat viaţa pentru bolnavi şi săraci şi a trăit cu profund spirit creştin încercările vieţii nu l-au cruţat, adorator neobosit al Euharistiei; laicul cu voturi Antonio Tomičić, croat din Ordinul Fraţilor Minori Capucini care în anii comunismului, când a purta însemne religioase în public provoca batjocură şi ostilitate, niciodată nu şi-a lepădat haina, îndurând public injurii şi perseverând, cu încredere fermă în Domnul, în slujirea sa de cerşetor de pomeni pentru necesităţile fraţilor; laica şi mama de familie Maddalena Frescobaldi Capponi, fondatoare a Congregaţiei Surorilor Pasioniste ale Sfântului Paul al Crucii; Maria Alfinda Hawthorne, fondatoare a Surorilor Dominicane ale Sfintei Roza de Lima, născută la jumătatea secolului al XIX-lea dintr-o familie protestantă din Massachussets şi devenită catolică în Europa împreună cu soţul, de care s-a despărţit din cauza alcoolismului, dedicându-se după aceea slujirii lui Cristos în bolnavii de cancer; Angelina Pirini, laică directoare a Acţiunii Catolice parohiale la Celle di Sala din Cesenatico în Emilia Romagna, decedată în 1940; şi Elisabetta Jacobucci, soră cu voturi din Institutul Terţiarelor Franciscane Alcantarine, care a trăit la cumpăna secolelor XIX-XX: mereu disponibilă să accepte slujirile cele mai umile, a ştiut să unească aspectul ascetic al contemplării Pătimirii cu un intens apostolat caritativ în folosul orfanilor şi al bătrânilor.
(După Vatican News, 14 martie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
