|
| © Agenţia SIR |
de Giacomo Pavanello
Dumnezeu a iubit cu inimă de om (Gaudium et spes, 22). O frază a cărei semnificaţie n-o vom înţelege niciodată până la capăt. Noi, fii ai unei anumite dictaturi a raţionalităţii, uităm uneori că de prea mult cap se moare. Numai o inimă care iubeşte este capabilă să-l înţeleagă pe celălalt dinăuntru şi nu pur şi simplu aruncând o privire asupra armurilor externe.
"Acum ştiu cine eşti", şoptea amar Catullo, învăluit de tristeţea unei trădări. Aceeaşi frază, cu altă vibraţie interioară, poate s-o afirme fiecare cinstitor al Preasfintei Inimi a lui Isus.
Acum ştiu cine eşti, când preotul ridică ostia consacrată, deasupra acelui altar pe care este recapitulată întreaga lume, puţin după ce a rostit acele cuvinte zgârietoare: "În noaptea în care era vândut...".
Acum ştiu cine eşti, când contemplu acea inimă a ta, învăluită de un foc capabil să transforme orice element.
Acum ştiu cine eşti, când observ spinii înconjurând inima ta şi nu numai capul tău.
Ştiu cine eşti, nu pur şi simplu pentru că am văzut şi am înţeles, ci pentru că am fost văzut şi înţeles.
Am cunoscut că tu nu iubeşti pur şi simplu. Tu "eşti" Iubire.
Apropierea de Preasfânta Inimă a lui Isus nu înseamnă a celebra o devoţiune goală, îmbătându-ne cu vorbe, rod al ritualităţii învechite.
Înseamnă a ne lăsa înflăcăraţi de acel foc viu.
Înseamnă a ne lăsa iubiţi până când simţim durere, ca Sfântul Filip Neri, străpunşi de săgeata Sfintei Tereza.
Înseamnă a sta în tăcere şi a contempla până unde a ajuns acel Dumnezeu, încât să ni-l dăruiască pe Fiul său, blând şi umil cu inima, gata să răcorească vieţile noastre, secate de prea multele compromisuri.
Înseamnă a experimenta că atunci când iubim cu adevărat suntem gata şi să suferim, să ne lăsăm învăluiţi de coroana de spini care zgârie şi rănesc, cum sunt de prea multe ori cuvintele şi gesturile celui care este devorat de neliniştea de a se apăra, călău pentru că este victimă inconştientă a lui însuşi.
Dumnezeu nu ne mai cere să urcăm pe munte. A coborât el, s-a apropiat de noi, solidar în mod cutremurător cu existenţa fiecărui bărbat şi a fiecărei femei, oricine ar fi, oricare ar fi alegerile vieţii sale. Dumnezeu se face iubire apropiată, iubire comunicată de o inimă de om, accesibilă, comprehensibilă, imitabilă.
Dumnezeu nu converteşte cu forţa corectoare, ci cu sângele vărsat din iubire, cu palpitaţia sa care ia ritmul inimii noastre sărace, şi astfel dăruieşte refugiu, întărire, răcorire.
Şi, în sfârşit, fără să ne dăm seama, cu acea delicateţe pe care numai un poet este capabil s-o schiţeze, ne schimbă dinăuntru. Nu pentru că a forjat voinţa noastră, ci pentru că ne-a iubit cu toată fiinţa sa.
Acum ştiu cine eşti. Pentru că m-ai iubit. Aşadar, aleg: mă încredinţez în întregime, minte, voinţă şi inimă. Pentru că a învăţa de la tine înseamnă a mă lăsa iubit.
(După agenţia SIR, 16 iunie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
