Sâmbătă, 17 martie 2012, la oratoriul "Maria Bambina" din Bacău a avut loc a patra întâlnire formativă pentru tineri cu titlul "Călătorie în lumea interioară" din seria celor şase întâlniri formative cu titlul generic "De la bariera de cristal la iubirea cristalină".
Cine sunt eu? Este întrebarea pe care ne-o punem în fiecare dimineaţă. E o întrebare foarte consistentă, deoarece ne stimulează să ne descoperim ca persoane, temperament, misiune, chemare şi responsabilitate.
Întrebarea e foarte importantă. A răspunde înseamnă a achiziţiona conştiinţa propriei personalităţi, a propriei chemări. A nu răspunde înseamnă să îi lăsăm pe alţii să răspundă în locul nostru modificându-ne în favoarea lor.
Aşa a început ziua noastră de formare: cu această întrebare de bază ce ne-a permis să întreprindem o călătorie deosebită spre o lume greu de explorat şi foarte profundă. Rugăciunea, buna dispoziţie şi jocul interactiv de la început ne-a ajutat să transformăm întreaga zi într-o meditaţie minunată, mai mult decât dacă s-ar fi prezentat ca o simplă zi de reculegere.
Noutatea a stat în faptul că am fost invitaţi să intrăm cu toată fiinţa şi simţurile noastre să reconstruim o istorie pentru ca să o putem înţelege mai bine... să ne întâlnim cu anumite persoane care, prin modul lor de a acţiona în relaţie cu Isus, au schimbat cursul vieţii lumii întregi. Munca în grupuri mici a permis aprofundarea şi cunoaşterea personajelor pe cât mai mult posibil ceea ce ne-a permis apoi să putem "inventa" un proces de judecată pentru Iuda, Petru şi Pilat din care am stors cât am putut ca să înţelegem mai bine anumite atitudini în faţa lui Isus.
"Eu, Iuda:
Iuda, unul din cei 12 apostoli ai lui Isus, ţinea punga grupului de ucenici. Biblia nu menţionează prea multe despre viaţa acestuia, despre activitatea sa. În momentul în care a fost chemat de Isus, parcă Iuda ar fi avut deja în minte să nu se adapteze cerinţelor sale, scopul său fiind de natură materială; Iuda voia să fie «un cineva» pe lângă Isus, într-o eventuală împărăţie în opoziţie cu omul spiritual care este Isus.
Să mă pun în locul lui Iuda a fost peste măsură de greu. Să fiu văzută drept un personaj negativ care în timpul celor trei ani cât a stat cu Isus, a fost un mincinos... mi-a fost greu. Cum să îl înţeleg pe Iuda, să răspund în locul lui, să încerc să îi justific faptele?
Iuda, urmând impulsurile interioare, voinţa de importanţă, chiar cu gândul de a obţine bunuri materiale, îl trădează pe Isus şi îl vinde pentru 30 de arginţi. Încercând să justific această trădare mi-am dat seama că nu găsesc nici un motiv plauzibil, nici suficient de bun prin care să explic ce a gândit Iuda, ce l-a determinat să recurgă la acest gest.
Dorinţa de afirmare, de importanţă, a fost mult mai puternică decât puţina credinţă pe care a avut-o Iuda, ceea ce l-a determinat să nu aibă nici o reacţie în faţa aluziei pe care i-a făcut-o Isus în Cenacol. Poate că nu a simţit nimic nici atunci când i-a dat sărutul... dar nu pot să cred că la cuvintele şi sub privirea lui Isus când a pronunţat «Prietene» să nu fi simţit chiar nimic, nici un freamăt în adâncul său. E greu să-l înţelegi pe Iuda, mi-a fost greu «să fiu» şi «să simt» ca Iuda.
În momentul în care a decis să restituie cei 30 de arginţi, Iuda conştientizează gravitatea faptei sale, că nu mai poate repara răul... nu rezistă presiunilor interioare, vinovăţia gigantă care-l urmărea peste tot şi decide să-şi ia viaţa, se spânzură. Transpunându-mă în persoana lui, aş putea spune, nu ca o concluzie, dar era un om slab, incapabil să înfrunte problemele pe care el însuşi şi le-a provocat şi creat; că puţina credinţă era prea insuficientă ca să îl poată întoarce la Isus şi să îi ceară iertare, care sigur ar fi făcut-o!!!
Consider că Iuda este o persoană controversată, o persoană foarte dificilă, greu de înţeles... dar cu toate astea face parte din planul lui Dumnezeu.
Interpretându-l pe Iuda, am încercat din răsputeri să găsesc măcar o urmă vagă de nevinovăţie în faptele lui, să intuiesc determinarea în trădare... şi cred că puţina credinţă, lipsa totală de încredere pe care a avut-o în Isus şi prietenii lui şi prezumţia că el se putea descurca şi decide singur ce îi era bine, nu au reuşit să îl salveze... moartea i-a fost teribilă!!!" (Larisa Antal)
"Eu, Pilat:
Pilat, omul puterii în Palestina. Îşi iubea prea mult «postul», «scaunul», chir dacă dădea impresia că ţine foarte mult la poporul său.
La început, să intru «în pielea lui Pilat» mi s-a părut o joacă, dar pe măsură ce colegii mei îmi puneau întrebări şi aşteptau răspunsuri... gluma s-a spulberat... simţeam că pierd contactul cu realitatea. Îmi sunau în urechi acuzele cu degete îndreptate spre mine, trezeau în mine tulburare, conştiinţa de iresponsabilitate, gândul că respect faţă de om nu aveam. În acel moment mi-am dat seama că pentru Pilat ar fi putut fi foarte indiferent dacă în faţa lui era Isus sau un altul... ceea ce conta era să scape de dezordinea din jur. Vocea mulţimii se formase ca un ecou în mintea mea: îmi răsunau expresii precum Rege, Adevăr, opinie, putere, răstignire... amestecate cu teama consecinţelor şi multă incapacitate. Da, m-am simţit incompetent. Mă simţeam între ciocan şi nicovală.
Când eram întrebat de relaţia mea cu Isus nu am putut să ignor că Isus era iubit de mine... nu voiam să fiu Pilat până într-acolo încât să neg dragostea pe care o am pentru Domnul meu. Şi totuşi nu mai reuşeam să fac diferenţa: unde se termină ceea ce eu eram şi ceea ce eu trebuia să fiu... Pilat e vinovat, aş fi vrut să strig de pe acoperiş, dar eu nu voiam să fiu acel Pilat, chiar dacă mă complăceam în a face în ciudă rebelilor. Trădarea mea e condamnare! Simt greutatea acestei morţi: ciudat. Simţeam cum mă apasă cuvintele, privirea acelui Om, fără să îi simt durerea în faţa crucii. Era altfel decât atâţia alţii!!! Avea o forţă diferită: deşi singur... mai puternic decât mine, deşi condamnat... mai liber să privească lumea în ochi, aşa unul câte unul, fără resentimente, fără remuşcări, ba chiar de-a dreptul satisfăcut.
Aceste câteva minute în care am fost Pilat au schimbat multe în mine. Aş fi vrut să alerg în Biserică, la altar, să îngenunchez, să strig: nu, nu sunt Pilat sunt Dani! Şi să rămân îndelung cu El!" (Daniel Mîrţi)
"Eu, Petru:
Fiind în ipostaza lui Petru, pot spune că am putut observa mai multe lucruri pe care nu le-aş fi aflat dacă aş fi privit numai de afară. Un lucru ştiu că este clar în mintea mea: am fost fascinat de Isus. Încă din momentul în care l-am văzut pe ţărmul mării, aveam un presentiment. De aceea, l-am urmat fără ezitare, am lăsat condiţia mea de pescar, şi am devenit pescar de oameni. Nimeni, dacă s-ar fi pus în locul meu, nu şi-ar fi închipuit prin ce schimbare voi trece. Îl însoţeam pe însuşi Domnul, atunci când vindeca bolnavi, făcea minuni, şi predica iubirea. Însă, după cum ştim cu toţii, şi eu ca ceilalţi, aşteptam un altfel de Mesia. Aşteptam un conducător politic, care să ne scoate de sub stăpânirea romană. Văzându-l pe Isus, mi-am dat seama că, fiind Dumnezeu, va reuşi. Fiind sigur de acest lucru şi încrezător, nu am ezitat să-mi declar iubirea şi prietenia pe care i-o purtam. Nu am încetat să-l urmez şi să-l ascult. Dar după aceea s-a petrecut ceva deosebit, un moment care îmi va deschide ochii, şi care mă va ajuta să înţeleg ce s-a petrecut ulterior.
Nu mi-a venit a crede atunci când Învăţătorul a vrut să-mi spele picioarele. Cum puteam să accept, ca însuşi Dumnezeu, să ia ştergarul şi să-mi spele picioarele, ba chiar să mi le sărute? Şi răspunsul lui m-a adus într-o oarecare confuzie. Nu mi-am putut da seama ce la ce se referea când a spus că nu a venit să fie slujit, ci ca să slujească. Desigur, ştiam că a venit să instaureze împărăţia cerurilor, însă am rămas de-a dreptul uimit când repeta încă odată după atâtea alte ori că va muri. Fiind foarte sigur pe mine şi neavând nici o ameninţare în jurul meu, mi-a fost foarte uşor să spun că un astfel de lucru este imposibil. Ulterior, aveam să înţeleg.
Dar ceea ce s-a petrecut după Cenacol a fost de-a dreptul înfricoşător. Nu îmi venea să cred cum Isus este legat, acuzat şi judecat în faţa tuturor. Acum nu mă mai îndoiam că va fi cum mi-a spus El. Mi-am dat seama că va muri. Însă dacă va muri, asta înseamnă, mai mult ca sigur, că misiunea de ispăşire nu va fi împlinită, iar noi nu vom mai scăpa de robia romană. Începeam să mă gândesc şi mai confuz şi cu multă teamă: oare chiar El era adevăratul Mesia?
În acel moment de slăbiciune, am uitat cum, cu ceva timp în urmă, eram entuziasmat de faptul că Isus va izbândi lumea de păcat. Iar eu nu mă gândeam că va realiza această misiune murind. Mă înfiora acest gând. De aceea, am dovedit laşitate şi nestatornicie atunci când l-am renegat de trei ori. Am simţit în acel moment că totul a fost în zadar. Că toate momentele petrecute alături de Isus nu aveau nici un rost. Şi totuşi, am văzut cu ochii mei minunile făcute, paraliticii vindecaţi, posedaţi eliberaţi... din nou, m-am întrebat: oare chiar El era Mesia?
Dar atunci am auzit cântatul cocoşului, şi mi-am adus aminte că Isus a spus că se va întâmpla asta. Şi tot atunci, mi-am adus aminte cum Învăţătorul a spus că cel care îşi va da viaţa pentru El, o va salva, iar cel care o va păstra pentru sine o va pierde. Nu am putut să înţeleg un asemenea lucru, dar mi-am dat seama, imediat după ce am ieşit pe scările Pretoriului, că avea dreptate. Eu nu mi-am dat viaţa pentru el. Trebuia să mor pentru El, căci el era Mesia. Am fost atât de superficial şi acum, că l-am trădat, mă simt un om pierdut. Nu mai aveam altceva de făcut decât să plâng. Să plâng fiindcă l-am renegat pe însuşi Dumnezeu, după ce l-am însoţit în atâtea momente. Ce fel de prieten sunt?
Acum, dacă stau şi mă gândesc, probabil, că misiunea mea nu era aceea să mor în acel moment. Dar totuşi, s-a întâmplat. Nu-mi pot ierta lucrul ăsta, şi simt acum, după ce am înţeles misterul şi învăţătura lui Isus, că am nevoie să mă revanşez faţă de El, şi să-l urmez într-un mod autentic, nu cum am făcut-o până atunci. Am trăit învierea sa şi am simţit o mai mare durere când mi-am adus aminte că l-am renegat. Într-adevăr, el era adevăratul Mesia. Atunci am înţeles pentru ce a venit: a venit, nu pentru ca să ne scape de robia romană, ci ca să ne scape de păcatul din interiorul nostru. Inspirat de Duhul Sfânt, am început să predic Evanghelia şi să vestesc tuturor iubirea divină, însă fără a simţi vreo teamă. Atunci când am murit pentru Isus, am simţit o bucurie imensă şi i-am mulţumit că mi-a dat şansa să mă revanşez. Acel moment, din timpul Patimii Domnului, m-a întărit în credinţă, mi-a dat energia să pot continua astfel încât să ajung din nou în postura de a alege: viaţa proprie sau Dumnezeu. Şi am ales, l-am ales, de data asta, pe Dumnezeu. M-am simţit din nou liber: liber pentru că puteam să rămân de partea învăţătorului meu!" (Iulian Baciu).
Întregul Noul Testament parcă e o concentrare spre patima lui Dumnezeu pentru om. Prins de această iubire nebună pentru om, El estre "îndrăgostit de frumuseţea creaturii sale". Povestirile evangheliştilor despre patimă ating culmea acestei pasiuni: promisiunea lui Dumnezeu se împlineşte, Dumnezeu s-a compromis pentru totdeauna pentru noi. Darurile sale anterioare erau un preludiu al dăruirii de sine, dăruire care se întâmplă pe cruce.
În această zi trăită cu tinerii, am experimentat încă odată, că a vorbi despre iubirea lui Cristos şi darul vieţii sale nu e uşor... nu poate fi o simplă teorie, oricât de bine ar fi pregătită: Iubirea este experienţă, iubirea este viaţă... misterul lui Cristos se ascunde ochiului liber, oricât de ager ar fi şi numai Dumnezeu ne poate face să îl înţelegem. Procesul insinuat astăzi, ne-a permis să intuim ceva din intenţia cu care evangheliştii au descris drama psihologică a indeciziilor umane. În faţa adevărului nu s-a ascultat, inima a vibrat alte sunete şi asta a condus spre prăbuşire: e jocul continuu a omului care se află în întuneric iar în faţa lui se află lumina.
Mulţumim lui Dumnezeu şi participanţilor că am avut posibilitatea să intrăm în misterul paradoxal şi dificil. Ce ne-a rămas e dorinţa de îngenunchiere şi de adoraţie în faţa acestui mister care într-un anumit fel ne-a fermecat şi ne-a ajutat să revedem semnificaţia cosmică, validă de-a lungul istoriei, atât de actuală, a cestui sacrificiu unic a lui Isus pe cruce.
Pr Marius Adam jr. şi sr. Silvia Brandiu (SMB)
Mai multe imagini la linkul: http://youtu.be/BKL2D98S_JQ
* * *
