La Lille în urmă cu 140 de ani prima întâlnire
Pontifii şi Congresele Euharistice
de Benedetta Capelli
Din Euharistie se naşte viaţa nouă pentru că "schimbă inimile". Papa Francisc a amintit asta în video-mesajul de încheiere a Congresului Euharistic din Cebu, în Filipine, în 2016. A subliniat atunci că Euharistia "ne permite să protejăm pe cel care este sărac şi vulnerabil şi să fim sensibili la strigătul fraţilor noştri şi al surorilor noastre aflaţi în nevoie". Cebu a predat ştafeta Congresului Euharistic Budapestei, unde papa va merge duminică. Papa Francisc este al treilea pontif, în epoca modernă, care ia parte la un Congres Euharistic Internaţional. Înaintea lui, Paul al VI-lea a fost în India şi în Columbia şi desigur mai numeroase, în pontificatul său lung, au fost participările lui Ioan Paul al II-lea.
Ungaria găzduieşte pentru a doua oară acest eveniment. Prima dată a fost în 1938 şi atunci se respira frica de un nou conflict mondial, asupra Congresului apăsa vetoul lui Hitler care le-a interzis catolicilor germani să participe, dar sufletul creştin al ţării a lucrat cu dăruire timp de circa un an, aşa cum dă mărturie de exemplu prezenţa minerilor, în circa 800 de parohii, la riturile de pregătire. Papa Pius al XI-lea a trimis ca delegat al său pe cardinalul Pacelli, iar viitorul Pius al XII-lea a asistat cu acea ocazie la o mare trezire a credinţei.
Pandemia a făcut să se amâne cu un an Congresul care a avut origini în Franţa la jumătatea secolului al XIX-lea. Istoria sa se împleteşte cu schimbările din lume, războaiele pe teren şi cele reci. În 1881, la Lille, în Franţa, se naşte prima întâlnire euharistică, graţie angajării laicei Émilie-Marie Tamisier, susţinută de Monseniorul Gaston de Ségur. La Lille, cu reprezentanţi din opt ţări se decide să se dea un caracter permanent Congreselor Euharistice, care să se ţină în fiecare an. Alegerea următoare cade asupra Avignonului, "oraşul papilor", urmând apoi Liege, Freiburg, Paris, cu evenimentul care asumă o fizionomie tot mai internaţională. Se atinge şi Ierusalimul, în 1893, la îndemnul Papei Leon al XIII-lea, pentru că intenţia sa era de a cere lui Dumnezeu "să reunească în integritatea aceleiaşi credinţe popoarele din acele regiuni care, cu toate că sunt separate de noi, poartă numele de creştini". Ultimul Congres Euharistic din secolul al XIX-lea se celebrează la Lourdes, în 1899.
În 1905, pentru prima dată, evenimentul se ţine la Roma. Papă este Pius al X-lea, despre care se aminteşte rugăciunea în faţa Preasfântului Sacrament şi recomandarea de a se apropia de Euharistie pentru ca din cer să coboare "pacea, caritatea, binele universal". După Londra, în 1910, Congresul Euharistic zboară peste ocean la Montreal, în Canada. Izbucneşte primul război mondial şi firul se reînnoadă abia în 1922, din nou la Roma cu Pius al XI-lea. Pornind de la acest moment şi până la al doilea conflict mondial, Congresele s-au succedat la fiecare doi ani, între Amsterdam, Chicago, Sydney şi până în Africa, la Cartagina, în 1930. La Tunis delegatul pontifical, cardinalul Lépicier, ajunge cu vaporul Città di Napoli care arbora steagul pontifical.
După război, întâlnirile repornesc de la Barcelona în 1952, cu cadenţă cvadrienală. Şi de la München '60 reia, evoluat în concepţie şi actualizat în practică, un obicei al anticei Biserici de Roma, cel al Statio Urbis, când papa şi poporul se adunau în rugăciune în ocazii determinate. De acolo, dilatată la scară internaţională, se afirmă Statio Orbis, "o pauză de angajare şi de rugăciune" în care Bisericile particulare se unesc în comuniune în jurul misterului euharistic.
Conciliul al II-lea din Vatican deschide Congresele Euharistice la nevoile omenirii. Ioan al XXIII-lea alege Bombay ca sediu al celei de-a 38-a ediţii, dar în India merge papa Montini, care trimite o navă încărcată cu grâu şi înainte de a pleca dăruieşte propria maşină Maicii Tereza de Calcutta. După patru ani, Paul al VI-lea este în Columbia: este anul 1968, suflă vântul schimbării şi la Bogota prezenţa pontifului marchează angajarea Bisericii pentru promovarea unei dezvoltări spirituale şi materiale. Temele sociale şi valorile universale ale familiei, păcii, noua evanghelizare, sunt inima întâlnirilor care se desfăşoară între sfârşitul anilor '80 şi în toţii anii '90 din secolul trecut, în diferite părţi ale lumii.
În Anul Sfânt al Marelui Jubileu din 2000 prezidează Congresul Euharistic la Roma papa Ioan Paul al II-lea, care în trecut fusese deja la Nairobi în 1985, Seoul în 1989, Sevilla în 1993 şi Wrokław, în Polonia, în 1997. În 2008 Quebec găzduieşte evenimentul şi Benedict al XVI-lea ţine omilia din Palatul apostolic. Euharistia, afirmă el în acea împrejurare, este exprimarea "prin excelenţă a iubirii lui Dumnezeu" care invită la angajare, la apărarea vieţii în orice moment.
Deceniul încheiat de puţin timp se deschide apoi cu ajungerea Congresului Euharistic în Irlanda în 2012. Ediţia de la Dublin este una de o delicateţe deosebită, o ocazie de reînnoire pentru Biserica locală zguduită de abuzurile sexuale comise asupra minorilor din partea clericilor. La asta face aluzie acelaşi papă Ratzinger când îndeamnă să-l rugăm pe Dumnezeu "pentru a deveni adevăraţi martori ai iubirii sale, martori ai adevărului său".
În sfârşit, aşa cum s-a amintit, în 2016 a fost rândul lui Cebu, în Filipine. Cu un video-mesaj papa Francisc relansând esenţa propriului magisteriu, îndeamnă Biserica să ducă omenirii "balsamul iubirii milostive a lui Dumnezeu", "pansând răni" şi ducând "speranţă acolo unde disperarea atât de des pare să aibă avantaj".
(După L'Osservatore Romano, 10 septembrie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
