Viaţa este darul minunat al lui Dumnezeu. Primăvara, când natura devine mărturie a darului Creatorului, ziua de 8 martie este dedicată mamelor, celor care au ales să fie colaboratoare ale lui Dumnezeu la darul vieţii.
Publicăm o poezie inspirată dintr-un fapt real, petrecut la Tămăşeni, jud. Neamţ, acum 45 de ani.
Mama Veronica - Martiră
Vecină cu casa noastră,
Veronica dă să nască,
Aşteptase bucuroasă,
Prima ei floare frumoasă.
S-aştepta să-i fie greu,
Că-i venise ceasul său.
Ştia însă că apoi,
O să uite de nevoi.
Şi-o să facă cumetrie
Şi-o să fie veselie,
Şi-o să uite de dureri,
Ca de-un vis de-alaltăieri.
Am credinţa-n Dumnezeu,
Că va trece ceasul greu,
El m-a binecuvântat,
C-o fi fată sau băiat
Medicii:
Dragă mamă Veronica,
Cazul tău nu-i o nimica,
E caz greu. Pe noi ne laşi
Şi o să te duci la Iaşi.
- Maică Sfântă, stai cu mine,
Tu ai cunoscut mai bine
Ce înseamnă să-ţi iubeşti
Copilaşul ce-ţi doreşti.
Zboară repede salvarea,
Spre Iaşul unde-i scăparea,
Unei tinere neveste,
- Mult mai este?... mult mai este?...
Fiind grea... călătorea...
Maica Sfânta Precista,
Către Betleem în jos,
Cu pruncuţul ei Cristos...
Pe loc ea, c-a adormit...
A visat că s-a pornit...
Un vânt mare pe pământ...
Şi prin vânt cum Domnul Sfânt,
O coroană îi întinde,
Cu brâu roşu o încinge...
Ramură de palmier
I-ajungea până la cer...
- Doamne, uite ce visai,
Cum mă conduceai în Rai...
În Rai,... da,... aş vrea să merg
După ce o să dezmierd,
Copilaşul ce acuş,
O sa iasă din culcuş,
Şi când o să crească mare,
Şi-o să-mi fie ca o floare...
Tot cu gândul la Cristos,
A visat alt vis frumos,
Cum că ea era o floare,
Toată plină de petale...
Dar când soarele-a venit
Floarea toat` s-a ofilit,
Şi-a rămas sămânţa ei...
Altă floare-n locul ei...
Tot atunci îns-a visat...
Cum petalele din lut,
Să învie-au început...
Şi-au format floare de crin
Răsărită din suspin...
Picurată cu durere...
Niciodată n-o să pieie...
Zboară repede salvarea,
Spre Iaşul unde-i scăparea,
Unei tinere neveste
- Mult mai este?... mult mai este?...
- Nu mai este!... nu mai este!...
Nu mai este vreo scăpare
Mamă dragă,... graba mare!...
Hai grăbeşte, nu mai este!...
- Ce nu este?... Ce nu este?...
Spune mama Veronica.
- Nu puteţi face nimica?
Chiar nimica, chiar nimica?...
- Să-mi salvaţi copilul meu,
Vi se pare-aşa de greu?...
- Mamă, cinci minute ai,
Dar răspunsul să ni-l dai.
Ori tu viaţa, ori el viaţa.
Asta-i piaţa... asta-i piaţa...
- Ce sa faci cu viaţa mea?
Doctoriţă - doctorea...
Ce să faci cu viaţa lui,
Viaţa pruncuşorului?...
- Hai grăbeşte, mamă dragă,
Hai alege, că nu-i şagă.
Nu puteţi
Să rămâneţi,
Amândoi
Cu viaţa-n voi!...
Un minut...
A şi trecut...
Au mai rămas numa` patru,
Haide soră, dă-mi halatu`,
Şi-om începe operatu`...
Ai să scapi,... acuş... acuş...
Puţintel... urcuş... urcuş...
Mama: - Da, urcuş greu pe Golgota
Medicul: - Haide mamă, nu mai sta...
Zi o dată, ce alegi?
Nu alegi ca să trăieşti
Şi pe fiul să-l jertfeşti?
Aşa e normal să fie...
Copilul e agresor...
Strigă: "Mamă, te omor"
Tu eşti însă mama lui,
Eşti stăpâna plodului,
Pune-i mâna peste gură,
Să tac-o lepădătură...
- Dragii mei, nu blestemaţi,
Copilul nu-i agresor,
Şi de-aceea nu-l omor.
Da... nici eu n-aş vrea să mor...
- Mamă dragă, un minut,
Care uite c-a trecut...
N-ai timp să te târguieşti!
Deci nu vrei ca să trăieşti?
- Să trăiesc şi eu şi el,
Cred că-i tare frumuşel...
Nu-i loc pentru doi în lume?
- Haide, mamă, haide spune!...
- Hai grăbiţi,
De mă jertfiţi!
Masa e altarul meu...
De-aici zbor la Dumnezeu...
Întind mâinile pe cruce...
Fie-mi Doamne, somnul dulce...
Şi din somn să mă trezesc,
În Palatul cel ceresc.
Sângele meu să mă spele
De puţinele greşele.
Iată, iarăşi mă botez,
Mai rostesc încă un Crez:
- Cred în Tatăl Dumnezeu
Care ia spiritul meu,
Care vrea să mor,
Pentru puişor...
M-am trezit puţin din somn...
Jertfa, da... se consumase...
Clipele treceau întoarse.
Am zâmbit,
Cred c-am murit,
Bucuroasă c-am văzut
Ca prin ceaţă-un chip de lut...
- E fetiţă, să trăiască,
Veşnic să te pomenească...
A crescut fetiţa mare,
Mamă n-are... mamă n-are...
Mamă are-n cimitir
Măiculiţa e martir...
Pui o floare pe mormânt,
Îi săruţi chipul ei sfânt.
Îi pliveşti floarea de crin,
?i-a trecut un alt suspin.
Vântul când te clatină,
Şi când verşi o lacrimă,
Lacrima-n mormânt se scurge,
Trupul mamei tale-o suge.
Ea-ţi răspunde înmiit:
- Fată, tare te-am iubit
- Pune flori cu miile,
Flori ca păpădiile,
Să colinde gliile.
Numele ei să-l cunoască
Pilda ei să mai rodească
Pe pământul plin de crime
Numai dragoste sublime...
- Să dai viaţă
Pentru viaţă...
Nu-i nimica?... nu-i nimica?
Spune, mamă Veronica!
Pr. Damian Vătămănelu
(Copila salvată - Veronica - a celebrat anul trecut 25 de ani de căsătorie, împreună cu soţul ei, Mihai Andrici)
