Consecinţele pandemiei care vrea să domine totul în zilele noastre are repercusiuni şi asupra pelerinajelor, vacanţelor, excursiilor etc. Astfel, agenţiile de turism şi oficiile de pelerinaje au fost nevoite să suspende cele mai multe dintre iniţiativele, să-şi restrângă activitatea sau chiar să hiberneze. Oficiul pentru Pelerinaje din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi a anulat toate pelerinajele internaţionale programate pentru acest şi, nefiind încă prognoze optimiste, nu a stabilit un grafic de pelerinaje pentru anul 2021.
Totuşi, în aceste luni de restrângere a activităţii, am avut posibilitatea de a-l cunoaşte mai bine pe pr. Javier Quesada şi "Asociaţia Prietenilor Camino de Santiago", un O.N.G. înfiinţat la Bucureşti, în anul 2016, cu scopul de a promova şi împărtăşi experienţa pelerinajului Camino de Santiago. Astfel de asociaţii s-au înfiinţat în toată lumea, mai ales după anul 1989, când Papa Ioan Paul al II-lea a fost la Santiago de Compostela. Proiectul "Camino de Santiago în România" doreşte să faciliteze parcurgerea drumului spre Santiago de Compostela de cât mai multe persoane, îmbogăţindu-se cu experienţa acestui pelerinaj deosebit. Asociaţia are misiunea de a extinde "Camino de Santiago", facilitând accesul pelerinilor din mai multe ţări, prin câteva obiective majore: găsirea reperelor istorice lăsate de pelerinii care au păşit pe teritoriul României, stabilirea traseului "Camino de Santiago" pe teritoriul României, publicarea articolului de cercetare istorică despre traseul Camino-ului în ţară, obţinerea aprobării traseului la autorităţile locale, semnalizarea traseului "Camino de Santiago" în ţară, deschiderea de "albergues" pentru pelerini şi formarea de "hospitaleros" pentru "albergues". Activitatea "Asociaţiei Prietenilor Camino de Santiago" se axează pe următoarele domenii: a dovedi cu date istorice (documentare şi materiale) care a fost traseul pe care l-au parcurs pelerinii de odinioară, semnalizarea traseului "Camino de Santiago" în România: cu scoica şi cu săgeată galbenă, a oferi cazare specifică pentru pelerini (după ce este semnalizat traseul), a pregăti "hospitaleros pentru los albergues", informare despre "Camino de Santiago în România" prin diferite canale media, promovarea mărturiilor existente, susţinerea de conferinţe la Institutul "Cervantes", realizarea unor filme documentare şi difuzarea unor materiale pe internet: facebook, blog, site etc.
Cu ajutorul multor voluntari, s-a semnalizat "traseul Camino de Santiago" în toată Europa, dar în România activitatea a început anul trecut, când Papa Francisc a binecuvântat, la 1 iunie, în faţa catedralei catolice prima bornă din ţară (4.500 km până la Santiago). O bornă similară, dar din piatră, se doreşte a fi plasată în faţa Palatului Culturii din Iaşi. După ce s-a făcut o cercetare istorică şi geografică, au fost găsite mai multe elemente în legătură cu Camino de Santiago în ţara noastră. Având câteva puncte de reper, s-a stabilit un traseu spre Santiago de Compostela, care pleacă de la Iaşi şi merge spre Oradea, prin Bacău - Braşov - Sibiu - Cluj. Traseul prin Dieceza de Iaşi a fost discutat şi binecuvântat de Preasfinţitul Iosif Păuleţ, după care s-a luat legătura cu autorităţile locale şi Consiliile Judeţene din Iaşi, Neamţ şi Bacău, cu care s-au semnat acorduri de asociere. Momentan, se lucrează la ultima parte a recunoaştere şi semnalizare a traseului în judeţul Bacău. Apoi, se va redacta şi tipări un ghid "Camino de Santiago în România". Dintr-un material apărut recent, aflăm că peste o săptămână se va deschide la Câmpulung Muscel primul "albergue" din România.
Cei interesaţi de a afla mai multe despre "Asociaţia Prietenilor Camino de Santiago", se pot adresa la biroul aflat pe şoseaua Ştefan cel Mare, nr. 24, Bucureşti (sector 2), sau pot obţine informaţii la telefon 0730.747088 sau pe www.caminoromania.org.
Pornind din Bucureşti cu mijloace auto şi parcurgând câteva zile pe jos o parte din traseul din Moldova, părintele Javier Quesada, însoţit de doi pelerini din Bucureşti, au poposit în ziua de 9 iulie 2020 în Oneşti, ocazie cu care le-am solicitat câteva impresii. Ele ne-au fost trimise de unul dintre pelerini şi publicate în continuare ca un jurnal de călătorie pe traseul "Lespezi - Slănic-Moldova".
Pr. Alois Moraru,
responsabil al Oficiului pentru Pelerinaje
din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi
* * *
Impresii de pe drum: Camino de Santiago în judeţul Bacău
"6 iulie 2020. Am ajuns la biserica din Lespezi, cu hramul "Sfânta Ana", o biserica impunătoare, plină de viaţă. Când am sosit, în curtea parohiei era un grup de tineri care ne-au primit cu bucurie. Pr. vicar ne-a ştampilat prima dată "paşaportul pelerinului" (credencialul). Seara, ne-am cazat la o pensiune din Gârleni.
7 iulie 2020. Ne-am trezit în zori, la ora 5, şi am pornit la drum. Am văzut răsăritul şi am auzit cântecele păsărilor în liniştea începutului de zi. Am intrat într-o pădure de fagi, unde ne-am întâlnit cu nişte căprioare. Era răcoare. Am parcurs un drum forestier cam de 7 km şi am ieşit la Trebeş. Acolo, am făcut un popas la biserica "Sfântul Isidor Plugarul", după care am ajuns la Mărgineni, la parohie şi la Mănăstirea Asumpţioniştilor. Am mers mai departe şi am intrat în oraşul Bacău, unde am vizitat catedrala ortodoxă, monumentul eroilor, inaugurat recent, şi apoi am intrat în biserica "Sfinţii Petru şi Paul", unde ne-am rugat un pic. L-am salutat pe părintele Dominic. Eram trei pelerini: domnul profesor Ion Nicolae, preşedintele "Asociaţiei Prietenilor Camino de Santiago", geologul Vasile Mircea si preotul Javier Quesada, parohul comunităţii spaniole din Bucureşti. Prin Bacău, ne-a prins ploaia. Am ajuns uzi leoarcă la un restaurant şi, după un popas lung, aproape de Sărata, am mers mai departe până la Valea Seacă. La parohie, ne-a oferit cazare părintele paroh; i-am mulţumit foarte mult pentru eram făcuţi praf.
8 iulie 2020. Suntem pe Camino de Bacău şi împreună trăim momentele pe care le-am trăit de fiecare dată când am făcut un Camino în Spania sau în altă parte de pe acest pământ. Avem locuri de o frumuseţe rară, pe care nu ştim să ni le punem în valoare, avem locuri care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele cu care se mândresc alţii! Am fost atât de bine primiţi la parohia catolică din Valea Seacă, am participat la Liturghia prezidată de pr. Javier, am fost binecuvântaţi, aşa cum se face cu pelerinii de pe Camino de Santiago. A fost o zi formidabilă cu traversarea porţiunii de Camino dintre Valea Seacă şi Dumbrăveni, cu teren variat, cu peisaje minunate, cu popasuri la bisericile catolice din Faraoani, Cleja, Şomuşca, Ciucani şi, în final, o surpriză la care nu mă aşteptam, parohia catolică din Dumbrăveni. Aici am constatat că vorba românească "omul sfinţeşte locul" este perfect adevărată. L-am cunoscut pe parohul bisericii, părintele Iulian Pascaru, adâncit în gospodărirea celor peste 300 de stupi pe care îi are, un om în prezenţa căruia nu poţi să te plictiseşti şi cu care îţi face plăcere să stai la masă. A devenit deja un obicei să participăm la Liturghia de seară, unde am cântat împreună cu cei prezenţi, iar Javier a celebrat o slujbă în aer liber. Am simţit cât de frumoasă poate fi o comunitate de oameni unită în cuget şi simţiri cu bunul Dumnezeu. Finalul unei zile de început de iulie 2020 s-a terminat împrejurul unei mese cu preparate tradiţionale din gospodăria părintelui Iulian, udate cu o ţuică românească, cu vin de casă şi, surpriza serii, un vin de zmeură. Ne retragem în dormitoare, mulţumiţi de o zi frumoasă, cu de toate, ajutaţi fiind de un timp favorabil, lucru care nu ni se întâmplase cu o zi în urmă.
9 iulie 2020. Suntem pe Camino de Bacău, pe una dintre cele mai frumoase porţiuni ale sale, între Ciucani şi Tuta, cu cazarea în Dumbrăveni, la părintele Pascaru. O noapte scurtă, cauzată de efectele unei pălinci de prună şi a vinului de zmeură, dar şi a discuţiilor purtate cu părintele, care se dovedeşte o enciclopedie în ale apiculturii, grădinăritului, pomiculturii etc. După un somn profund, nu mi-a venit greu să mă trezesc dimineaţa la 5.00, pentru echipare şi mic dejun. Pornim în jurul orei 7.00, însoţiţi de ghidul oferit de către părintele Pascaru, pentru a ne însoţi pe porţiunea din pădure, între Ciucani şi Capăta - nea Martin Duma, clopotarul, care, după spusele lui, este un fel de om de care are nevoie oricine, adică bun la toate. Pădurea are o legendă specială, cu o fecioară care, urmărită fiind de către tătari, s-a aruncat de pe nişte stânci, astfel că, în mod simbolic, a fost ridicată o cruce pe locul în care s-ar fi jertfit. Trecem printre fagi şi stejari, drepţi ca lumânarea, poieniţe încântătoare, parcele cu porumb, viţă de vie, lucernă etc., după necesităţile şi îndeletnicirile localnicilor...; din loc în loc apar urme de trecere a mistreţilor şi căprioarelor, dar şi adevărate băi de nămol construite special pentru desfătarea porcilor mistreţi. Oprim din loc în loc pentru a ne servi cu bunătăţile oferite de natură: cireşe amare, care nu prea sunt amare, şi vişine care sunt mai mult dulci decât acrişoare... Pe chipurile noastre se citeşte bucuria şi fericirea de a trece prin astfel de locuri încântătoare şi parcă nu ne mai vine să plecăm de aici, însă ne mână gândul că vom avea o zi lungă şi grea, la care se va adăuga un soare arzător, ce începuse deja să se tăvălească peste noi. La intrarea în Capăta, ne despărţim de ghidul nostru care pe tot cursul drumului ne-a povestit o mulţime de lucruri interesante legate de locurile străbătute împreună şi pe care, de altfel, el a copilărit! Ne-am schimbat numerele de telefon şi, la plecare, nea Martin clopotarul a băgat mâna în rucsăcelul lui şi ne-a dat o sticluţă de vişinată, ce se adăuga sticluţei de pălincă primită de la părintele Pascaru. În felul acesta, bine aprovizionaţi cu combustibil şi nişte pacheţele cu sandvişuri, am pornit mai departe către Oneşti, trecând prin Dumbrava, Temelia şi Gura Văii, un drum obişnuit de Camino, cu diferite surprize mai mult sau mai puţin plăcute. De exemplu, în satul Temelia, sat de ţigani, dar destul de înstăriţi, am văzut o mulţime de căruţe cu coviltir, chivuţe tinerele, neajunse la vârsta majoratului, cu plozi în braţe, indivizi dubioşi, dar neagresivi. La ieşirea din Gura Văii, după traversarea Trotuşului, ne-am întâlnit cu marile realizări ale comunismului: ruinele prăfuite şi ruginite ale Combinatului de la Borzeşti. Haite de câini, aciuaţi pe aceste locuri fantomatice, ne-au atacat de mai multe ori... Bineînţeles că le-am răspuns şi noi cu aceeaşi ferocitate şi victoria a fost de partea noastră. Ajungem în Oneşti, pe o scurtătură de drum moştenită de pe vremea "împuşcatului", trecem pe la Biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", prin parc şi poposim la Sanctuarul "Fericitul Ieremia Valahul". Apoi... ne îndreptăm către gazda noastră din astă seară, parohia catolică din Tuta.
Ajungem la biserica catolică din Tuta şi mergem direct la Liturghie. Suntem cam frânţi şi ni se cam închid ochii, dar nu ne dăm bătuţi... Desculţi, cu picioarele în iarbă, simţim o senzaţie de răcoare ce ne mai întremează puţin. Norocul nostru că la catolici slujba nu durează o veşnicie şi nici nu stai în picioare să-ţi treacă os prin os, aşa ca la noi. Se termină slujba şi mergem să servim masa: crenvurşti bine făcuţi cu muştar şi o fripturică de purcel. Mergem la culcare şi, pentru prima dată de când suntem pe Camino de Bacău, avem ocazia să ne amintim de condiţiile în care am stat în unele "alberguri" de pe Camino de Santiago. O cameră uriaşă şi nişte covoare pe care ne desfacem sacii de dormit. În imediata apropiere, o stivă uriaşă de lemne de stejar, frumos tăiate şi rânduite, ne duce cu gândul la alegerea unor "perne". Zis şi făcut..., merg împreună cu Nico şi ne alegem două bucăţi de mai mare frumuseţea, fapt pentru care am considerat că-i bine să facem poze, pentru a ne rămâne în amintire momentul. Ne-am odihnit bine şi, spre marea mea satisfacţie, cu toate că iniţial eram tare circumspect, nu erau ţânţari în cameră.
10 iulie 2020. Am participat la Liturghia de dimineaţă, am servit o cafea şi am pornit la drum. Străbatem localităţile Tuta şi Pârâul Boghii, înfruptându-ne cu bunătăţile proaspete, de sezon, ale naturii: pere de vară, cireşe amare, vişine. În ultimul sat, o localnică cu maghiran la poartă, după ce îşi face semnul crucii auzind că noi umblăm pe jos, ne apostrofează spunându-ne că ar trebui să stăm acasă, să muncim, nu să umblăm creanga... Reuşim noi să-i explicăm, să o mai îmbunăm, pentru ca în final să ne despărţim cu urări de ambele părţi... Intrăm în Târgu Ocna şi, după ce trecem pe la casa în care şi-a petrecut ultimii ani din viaţă Costache Negri, în prezent în stare de restaurare, ajungem la biserica Răducanu, monument istoric de pe la 1600, singura din ţară cu pisania parţial în limba franceză, cu o icoană grecească veche de vreo 200 de ani, copie a icoanei Maicii Domnului "Portăriţa" de la Iviron, iar în cimitir cu mormintele lui Costache Negri şi surorile sale Zulnia şi Catinca. Mergem mai departe, la biserica catolică "Schimbarea la Faţă", unde, în altar, admirăm grupul statuar al celor trei apostoli iubiţi de Isus: Petru, Ioan şi Iacob. Ne ştampilăm credenţialele si ne întreţinem pentru câteva zeci de minute cu parohul bisericii, care ne-a asigurat că dispune de două-trei locuri de cazare pentru pelerinii ce vor trece pe acolo. Ne despărţim cu părere de rău de părintele Javier, pe care-l lăsăm în apropiere de autogara din Târgu Ocna, nu înainte de a face o ultima poză de grup şi, pe o arşiţă cumplită, ne îndreptăm spre Slănic-Moldova. Aproximativ la 100 de metri de intersecţia drumului nostru cu varianta de drum ce vine de la Târgu Ocna, întâlnim o fântână care are adăpost şi bănci pentru servirea mesei, iar vis-a-vis un loc ideal pentru necesităţi fiziologice. Nico scoate o găleată de apă rece ca gheaţa de pe la 10 metri adâncime, ne spălăm şi ne potolim setea. Ne aşezăm la masă şi constatăm că, în loc de doi, suntem trei, fiindcă a apărut ca din pământ o căţeluşă gestantă ce se gudura pe lângă noi. Era tare flămândă sărăcuţa şi a mâncat tot ce i-am dat, chiar şi rămăşiţele unei cutii de conservă de peşte! Ne pornim cu greu la drum, asfaltul dogoreşte ca tăciunii şi nu reuşim să facem mai mult de 3-4 km fiindcă avem nevoie de hidratare. Aşa că... începem să ne hidratăm şi, cum altceva mai bun nu găsim, o dăm pe bere. Trecem prin localitatea Cireşoaia, unde vizităm o minunată biserică catolică, dedicată sfinţilor Ioachim şi Ana, după care reuşim să ne întreţinem cu părintele paroh, foarte tânăr, care ne serveşte cu apă rece şi ne promite ajutor când vom trece ca să marcăm pe aici. Ajungem la Slănic Moldova, spre marele nostru noroc, exact cu 10 minute înainte de începerea Liturghiei, astfel că reuşim să vorbim cu părintele paroh şi cu administratorul. Suntem cazaţi cu repeziciune, după ce am refuzat o cameră cu pat matrimonial. Bineînţeles că eram fierţi de atâta căldură şi uzi cam peste tot, aşa că nu am mai reuşit să ajungem la Liturghie. L-am sunat ulterior pe părintele, care a înţeles situaţia, şi spre marea noastră mulţumire a transmis surorilor să ne servească masa şi să nu ne ia niciun ban de cazare. Am trăit satisfacţia zilelor de pe Camino de Santiago, când după un efort de zeci şi sute de kilometri eşti tratat cu respectul cuvenit unui pelerin.
După ce ne-am revenit în fire, mulţumită unui duş rece, a unei mese copioase cu şniţele de conopidă, roşii, castraveţi, salam de vreo 2-3 feluri, bere şi pepene verde, am ieşit la o mică plimbare de seară în zona Cazinoului şi pentru a face câteva poze de final de Camino de Bacău.
Ne-am oprit la Slănic-Moldova fiindcă încă mai prospectăm posibilitatea traversării Carpaţilor pe un drum acceptabil tuturor pelerinilor. Suntem într-o fază avansată din acest punct de vedere şi întrevăd faptul că într-o zi vom continua traseul de unde l-am lăsat, către judeţele Covasna şi Braşov. Au fost câteva zile deosebit de frumoase, petrecute împreună cu doi prieteni, pe un drum care îţi oferă posibilitatea relaxării, liniştirii gândurilor, întâlnirii cu Domnul la slujbele religioase şi ieşirii din cotidian. Vi-l recomand cu multă plăcere! Să fiţi iubiţi şi fără frică!"
* * *
Asociaţia Prietenilor Camino de Santiago are site-ul www.caminoromania.org.
Grupul din Iaşi are pagina de facebook @CaminodeIasi.
