Orice creştin, mai ales catolic, doreşte să ajungă la Fatima, pentru a o venera şi acolo pe mama noastră sfântă. În această toamnă, între 4 şi 21 septembrie 2007, visul a devenit realitate pentru 35 de persoane din Dieceza de Iaşi.
Domnul ne-a dăruit acest timp pentru a ajunge la Fatima, la Cova d'Iria, dar şi pentru a ne opri la multe alte sanctuare mariane din diversele ţări străbătute: Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Ungaria. Avem şi în România sanctuare minunate închinate sfintei Fecioare, dar inima noastră de pelerini pe acest pământ vrea să cunoască, să aibă trăiri alături de alţi fraţi şi surori, în locuri despre care am auzit de-a lungul vieţii că sunt locuri sfinte, vindecătoare ale sufletului şi ale trupului.
Organizatorul acestui pelerinaj, pr. Iulian-Eugen Kropp, l-a pregătit în amănunt, cu şase luni înainte. Am beneficiat atât sufleteşte, cât şi trupeşte prin programul de rugăciuni şi meditaţii din timpul călătoriei, cât şi prin locurile de popas pentru odihna de noapte.
Părinte Iosif Păuleţ, decan de Oneşti, şi pr. Mihai Cătău, care ne-au însoţit în acest pelerinaj, dându-i o valoare deosebită, împreună cu părintele Iulian, ne-au îmbogăţit sufletele prin rugăciuni, meditaţii, cântări. Am ascultat, citite de părintele decan, meditaţiile concepute de pr. Claudiu Dumea despre Fecioara Maria şi tablete moralizatoare din cartea Una pe zi de Bruno Ferrero. Am făcut Laudele şi Vesperele, Angelus de trei ori pe zi şi în special Rozariul. Am cântat cu toţii, mai ales imnul de la Fatima, conduşi de părintele Mihai. În acest fel, am ajuns treptat la rugăciunea inimii, după câteva zile.
Părintele Iulian ne-a ţinut şi scurte prelegeri de geografie spirituală despre ţările şi oraşele mai importante prin care treceam. Splendorile naturii, care întrec orice realizare omenească, contribuiau la înălţarea noastră sufletească.
După o noapte ploioasă, în care ne-am odihnit la un motel din pusta ungară, am ajuns la Viena, după-amiază, tot pe ploaie. Preoţii noştri ne-au condus pentru celebrarea Liturghiei la Minoritenkirche, una dintre cele mai vechi biserici din Viena, după catedrala "Sf. Ştefan", plină şi de capodopere de artă religioasă.
Am găsit apoi cu dificultate un loc de parcare pentru autocarul nostru şi ne-am odihnit la o pensiune vieneză, iar a doua zi, cu bucurie şi speranţă, am continuat pelerinajul, oprindu-ne la sanctuarul de la Padova, ca toţi pelerinii români.
În următoarea zi, drumul nostru a trecut pe lângă Coasta de Azur, cu oprire pentru o noapte la Nisa. Cine nu a auzit de Monaco, San Remo? Ne-am grăbit să fotografiem peisajele magnifice pe lângă care treceam. La Nisa a fost timp şi pentru o plimbare pe faleză.
A doua zi am trecut pe lângă Cannes şi am luat direcţia Lourdes, unde am ajuns în toiul zilei şi am participat la Rozariul internaţional şi la procesiunea de la ora 21. Mulţi dintre pelerinii din autocarul nostru mai fuseseră la Lourdes, dar emoţia reîntâlnirii era ca şi prima oară.
Aici înţelegem că pelerinajul nostru este şi unul interior, spre cea mai ascunsă şi necunoscută zonă a sufletului nostru pentru a-l descoperi pe Dumnezeu.
Sfântul părinte Ioan Paul al II-lea spunea că apa din fântâna Lourdesului spală mereu conştiinţa noastră. Bem apa izvorului de la locul apariţiilor şi ne spălăm cu ea feţele şi chiar trupurile în bazinele speciale.
Participăm cu entuziasm sfânt la sărbătorirea zilei de 8 septembrie, sărbătoarea Naşterii Sfintei Fecioare Maria. Procesiunile nocturne, recitarea Rozariului în mai multe limbi, sfintele Liturghii de la grotă şi sanctuar, cortegiul bolnavilor ne-au mişcat mult.
Am avut o revelaţie: l-am văzut pe Isus într-un copil de 3-4 ani, paralizat total, care era purtat de părinţii săi pe un cărucior. Pe faţa lui era întipărită toată suferinţa generaţiilor care l-au precedat şi a celor actuale. Am simţit ca o lovitură de trăsnet care mi-a cutremurat sufletul în profunzime: am înţeles misterul suferinţei umane.
Ne luăm adio de la Lourdes, cei tineri cu dorinţa de a reveni, cei în vârstă gândind că e ultimul lor pelerinaj şi toţi îi mulţumesc sfintei Maria pentru acest har. Manifestările legate de împlinirea celor 150 de ani de la apariţii se vor desfăşura între 8 decembrie 2007 şi 8 decembrie 2008.
În a opta zi de la plecarea de acasă intrăm în Spania. În nordul acestei ţări, pe care îl străbatem, admirăm frumuseţea Pirineilor, verdele crud al ierbii, florile de oleandru de diferite culori de pe autostradă, frumuseţea clădirilor din localităţile străbătute.
Ne oprim într-un mare oraş, Oviedo, vizităm catedrala unde este patroană Maria, apoi ne odihnim într-un hotel confortabil.
În ziua următoare, după un traseu turistic frumos, prin zone de deal şi munte, ajungem la Santiago, ţinta noastră fiind Santiago de Compostela. Intrăm cu emoţie în catedrala magnifică "Sf. Iacob", ucenicul lui Isus. Un oraş vechi, bogat, cu case şi magazine frumoase, cu o amplă viaţă culturală: universităţi, muzee, teatre, dar şi multe biserici, majoritatea purtând numele sfintei Maria.
În catedrala "Sf. Iacob" rămânem îndelung pentru a admira totul: altarul principal, în stil baroc, cu statuia preţioasă a sfântului Iacob, pe care o îmbrăţişăm, după obiceiul de acolo. Împreună cu preoţii noştri, celebrăm Liturghia la un altar lateral al sfintei Maria.
Avem câteva ore apoi la dispoziţie pentru a vizita oraşul. Cina bogată din acea seară sporea comuniunea dintre noi.
Cu nerăbdare firească, am plecat spre Fatima, dis-de-dimineaţă, străbătând Portugalia, autostrada trecând în mare parte pe malul Oceanului Atlantic. Portugalia pare o ţară mai săracă, dar bogăţia ei constă în aceea că are Fatima şi pe Maica Domnului ca regină.
Ajungem la Fatima, cuib de verdeaţă, cu arbori prezenţi peste tot, unde ne întâmpină parcă îngerul păcii care le-a apărut celor trei ciobănei. Aproape toţi vedeam acest pământ binecuvântat pentru prima oară, dar simţim că am ajuns la casa părintească unde Mama ne aştepta de mult cu iubire. Ne cazăm la un hotel numit chiar "Vergine Maria" şi ne grăbim spre sanctuar. Rămânem uimiţi în faţa pieţei sanctuarului care are dimensiuni impresionante. Vedem multă lume, deoarece zilele de 12 şi 13 septembrie, zile de aniversare a apariţiilor, implică o participare internaţională. Desigur că şi în celelalte zile sunt foarte mulţi pelerini. În fundalul pieţei se află sanctuarul maiestuos, iar înaintea sa, pe stânga, tronează Capela Apariţiilor unde este expusă în permanenţă statuia Madonei de Fatima. În partea opusă sanctuarului vechi s-a construit un nou sanctuar în forma unui amfiteatru roman, cu o capacitate de 10.000 de locuri, închinat Preasfintei Treimi, care va fi deschis la 13 octombrie 2007. De o parte şi de alta a intrării în sanctuar sunt coloane dispuse în semicerc, ce adăpostesc Calea crucii reprezentată prin frumoase mozaicuri.
În sanctuarul sfintei Fecioare impresionează sobrietatea, vitraliile ce prezintă apariţiile, dar mai ales mormintele vizionarilor, Francisc şi Iacinta, iar din 2006 şi pe cel al Luciei.
Nu departe de sanctuar, pe drumul ce duce spre casele părinteşti ale celor trei ciobănei se află o altă Cale a crucii, în care staţiunile sunt ca mici capele, cu basoreliefuri realizate cu artă, donaţie din partea poporului ungar. Vizităm şi biserica parohială în care au primit botezul cei trei vizionari.
În preajma sanctuarului se află un frumos monument în piatră albă al momentului apariţiilor. În exterior, lângă gardul sanctuarului, am văzut un fragment din Zidul Berlinului protejat de un cilindru de sticlă.
Suntem la timp pentru a participa la începerea programului internaţional de pelerinaj care s-a desfăşurat în zilele de 12 şi 13 septembrie, sărbătorind a 90-a aniversare a apariţiilor.
Miile de pelerini nu simt ploaia, în seara zilei de 12 septembrie, când participăm cu evlavie la recitarea sfântului Rozariu la Capela Apariţiilor, la procesiune şi la Liturghia care se termină târziu în noapte. A doua zi la fel, dar pe un soare blând, are loc Liturghia internaţională la care se rostesc, de către preoţii celebranţi, rugăciuni pentru români şi România; părintele decan Iosif Păuleţ spune, în limba română, rugăciunea credincioşilor. După binecuvântarea finală, ne luăm rămas bun de la Fecioara de la Fatima, Madona Rozariului, cu lacrimi pe obraz, cu bucurie sfântă în inimi, fluturând eşarfele azurii pe care le purtam la gât de la început. Cântecul de adio, în limba portugheză, este de o duioşie de nedescris. O implorăm şi noi pe mama noastră cerească, pentru binele ţărişoarei noastre, şi îi spunem că şi noi, românii, o iubim mult. Statuia sfintei Fecioare, purtată de la altarul liturgic în procesiune spre locul ei din Capela Apariţiilor, poartă pe cap o coroană preţioasă care îi este pusă de câteva ori pe an, coroană care include şi faimosul glonţ care l-a rănit pe Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea.
Toate străzile oraşului, care duc spre sanctuar, sunt pline de magazine cu suveniruri. Nu am văzut altfel de magazine.
Există la Fatima un frumos muzeu de ceară care reproduce momentele apariţiilor şi vizita Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea.
Desigur că există în holurile hotelurilor şi reclame turistice care ne recomandă să vizităm, la câteva zeci de kilometri, peşteri cu formaţiuni calcaroase interesante, muzee de artă arhaică şi modernă; Oceanul Atlantic se află la doar 50 km, iar Lisabona la 130 km.
Cele două zile de la Fatima au trecut prea repede. O salutăm pe mama noastră cerească din partea tuturor românilor.
Ieşim din Portugalia în a 11-a zi a pelerinajului, îndreptându-ne spre Madrid, Guadalahara, unde ne cazăm. Peisajul Spaniei centrale pare arid, cu multe înălţimi stâncoase, parcă ne decepţionează.
La 15 septembrie ajungem la Zaragoza, oraş important, capitală de provincie, cu multe clădiri monumentale. Mergem pe străzile Zaragozei nerăbdători să vedem catedrala "Madona del Pilar", protectoarea oraşului. Ajungem la timp pentru a participa la celebrarea sfintei Euharistii. Preoţii noştri celebrează împreună cu un preot din America de Sud şi un altul din Spania.
În seara aceleiaşi zile, ajungem la Montserrat, o minune a naturii şi a credinţei, care ne lasă fără grai. Un munte cu multe formaţiuni de granit, de diverse forme, al cărui vârf atinge 1235 m, muntele părând el însuşi o catedrală dăltuită de îngeri. La poalele stâncilor, lipită de ele, este abaţia benedictină din secolul al XI-lea şi o măreaţă catedrală care o slăveşte pe sfânta Maria ca Madona Neagră.
După o ascensiune cu autocarul pe serpentinele strânse ale muntelui, suntem primiţi cu prietenie şi cazaţi foarte bine, cu toate că pelerinii şi vizitatorii erau extrem de numeroşi. Pe înserate, vizităm cu pioşenie catedrala, admirăm splendida statuie a Madonei Negre, care datează din secolul al XII-lea, amplasată deasupra altarului, pe care o putem atinge cu mâinile noastre.
Celebrarea Liturghiei solemne de a doua zi dimineaţă, împreună cu o mulţime de credincioşi din toate ţările lumii, este o adevărată înălţare sufletească, accentuată şi de glasurile angelice ale copiilor face făceau parte din corul şcolii de cântăreţi a abaţiei. Montserrat este un centru de o desăvârşită spiritualitate. Tinerii întâlnesc aici tot ce doresc pentru a trăi caritatea, pentru a audia concerte, pentru a studia în biblioteci imense. Totul este aici grandios, parcă ar fi o imagine pământească a Ierusalimului ceresc şi tot ce am trăit aici ne-a marcat puternic.
Continuăm drumul spre Barcelona, unde ne oprim în faţa catedralei de renume mondial, "Sagrada Familia", proiectată de geniul lui Gaudi, care nu este nici în prezent terminată. Unele dintre casele din oraş poartă amprenta lui Gaudi.
Spre seară ajungem la Narbonne, în Franţa, o staţiune maritimă cochetă, unde suntem cazaţi la un hotel de pe chei. La cină ni se servesc creveţi, o noutate culinară pentru mulţi dintre noi şi prilej de multe momente amuzante.
Vizităm a doua zi oraşul francez Avignon, reşedinţă a papilor în secolul al XIV-lea. Palatul papal şi catedrala sunt construcţii monumentale. În acest sanctuar, sfânta Maria este cinstită ca "Madonna del Duomo". Facem o scurtă adoraţie la un altar lateral, unde este expus în permanenţă sfântul sacrament, vizităm muzeul situat în biserică, parcul alăturat şi... din nou la drum.
Aşa cum fac aproape toate grupurile de pelerini români, ajungem în ziua a 15-a la Torino. Ne întâmpină la catedrala în care se află sfântul giulgiu părintele Gelu Miclăuş. Participăm la sfânta Liturghie celebrată de cei patru preoţi în frumoasa catedrală. Părintele Gelu ne prezintă istoria giulgiului. Ne luăm rămas bun şi plecăm spre Veneţia, unde ajungem spre seară, dar nu vrem să renunţăm la a vizita Veneţia. Cazarea este într-o staţiune satelită şi ajungem la Veneţia cu trenul. Pornim vitejeşte pe o ploaie torenţială pe străduţele înguste, de-a lungul canalelor. În Piaţa "Sf. Marcu" e aproape pustiu din cauza ploii. Totul este închis, fiind trecut de ora 19. Admirăm faţadele bazilicii "Sf. Marcu", Palatul Dogilor, clopotniţa şi prindem în fugă trenul spre hotel.
Reluăm a doua zi drumul spre ţară, prin peisajul măreţ al Alpilor Dolomiţi din nordul Italiei. Străbatem Austria, cea cu Alpi semeţi, trecem pe lângă Viena şi înnoptăm în Ungaria.
În dimineaţa următoare ajungem la ora 10 în Budapesta, facem o plimbare pe Dunăre cu vaporaşul, conduşi de un ghid român, pe vaporaş servim gulaşul şi un pahar de şampanie, acompaniaţi de muzica vieneză din difuzor.
Începe să ne încerce dorul de ţară şi de cei dragi, dar mai avem o noapte pe care o petrecem la motelul din pustă. Pe cale ne verificăm sentimentele faţă de cei cu care am făcut pelerinajul. Constatăm că între noi a înflorit prietenia, floare ce nu înfloreşte decât în grădina lui Dumnezeu şi nu se ofileşte niciodată. Inevitabil, s-au format prietenii între tinerele Felicia, Angela, Ioana şi Claudia; alt grup de prieteni s-au strâns în jurul familiei Blaj, iar cei mai vârstnici, Irina, Iulia şi sr. Tereza s-au împrietenit de asemenea.
În ultima zi a pelerinajului, încă în Ungaria, dimineaţa devreme vizităm sanctuarul greco-catolic de la Mariapocs, cel mai important loc de pelerinaj din ţara vecină. Trecem graniţa română, cu bucuria că ne-am întors cu bine şi ne oprim la Carei, unde ne primeşte cu generozitate pr. Mihai Vătămănelu. Preoţii noştri celebrează Liturghia de încheiere a pelerinajului, primim binecuvântarea finală şi pornim spre Moldova noastră.
Unora li se pare sărăcăcioasă priveliştea munţilor şi dealurilor din nordul ţării, dar acestea, arse pe alocuri de secetă, parcă ne îmbrăţişează cu drag. Amintindu-ne că România a fost considerată "grădina Maicii Domnului", ne luăm hotărârea de a contribui şi noi la înfrumuseţarea naturii.
Ne-am întors din pelerinaj cu sufletele convertite, pline de haruri sfinte: credinţă, iubire, bunătate, răbdare şi iertare. Oare cât le vom păstra neatinse? Depinde de noi.
Noaptea ne rugăm pentru ultima dată împreună Angelus şi Rozariul.
La despărţire, pr. Păuleţ propune să ne reîntâlnim la Oneşti, în ziua de 13 mai 2008, invitaţie la care se alătură şi pr. Cătău. Acceptăm cu bucurie şi sperăm să fim cu toţii de faţă. Invitat de onoare va fi părintele Iulian-Eugen Kropp.
Adresăm superiorilor noştri bisericeşti mulţumiri şi ne exprimăm iubire şi recunoştinţă pentru că au făcut posibil acest pelerinaj.
Iulia Ioana,
Institutul Secular al Sfintei Tereza a Pruncului Isus
