Pe site-ul www.caminoromania.org al Asociaţiei Prietenilor Camino de Santiago a fost publicat un articol despre semnalizarea primilor 50 km a traseului Camino de Santiago în judeţul Bacău, incluzând şi un videoclip. La rugămintea pr. Javier Quesada, preluăm acest articol pe ercis.ro. Prima bornă din Camino de Santiago de Compstela care are o prelungire în România, a fost montată în curtea catedralei catolice din Iaşi şi a fost binecuvântată chiar de papa Francisc atunci când a fost în vizită în România la 1 iunie 2019.
Marcajul acestei prime secţiuni băcăoane a camino-ului moldav (ce străbate dealurile subcarpatice prin păduri tinere de foioase şi traversează cursurile unor râuri precum Bistriţa, Trebeşul, Sărata) l-am început în luna iulie, la limita cu judeţul Neamţ, în apropierea fermei nr. 6 a cunoscutei companii "Agricola-Bacău". Am traversat apoi satul Racova unde se află casa memorială "prof. Ioan Borcea" dedicată fondatorului oceanografiei româneşti şi al staţiunii de cercetări marine de la Agigea (1926). Am continuat prin satele Lespezi (cu biserica "Sfânta Ana") şi Gârlenii de Sus, apoi am străbătut - având acordul ocolului silvic - o frumoasă pădure de foioase, pe un drum forestier de cca 8 km, în lungul căruia am pus, de asemenea marcajul caminant).
Am trecut apoi prin satul Fântânele (com. Hemeiuş) unde se află biserica "Sfinţii Voievozi" (ortodoxă), ridicat la 1756, prin satul Trebeş (cu biserica "Sfântul Isidor Plugarul", în forma actuală din 1973), prin Mărgineni - localitate limitrofă municipiului Bacău - unde şi-au găsit refugiul în perioada comunistă mai mulţi preoţi greco-catolici, şapte dintre ei aflându-şi locul de veci în cimitirul satului.
Am traversat apoi municipiul Bacău, prilej de popularizare a drumului Sfântului Iacob (varianta moldavă) prin intermediul ziarului local "Deşteptarea" (https://www.desteptarea.ro/camino-de-santiago-romania-ajunge-astazi-in-bacau şi https://www.desteptarea.ro/a-fost-marcat-traseul-camino-in-bacau, articole în numerele din 7 şi 8 august 2019). Informaţii generale despre Camino de Santiago au apărut şi în numărul din 27 mai al aceluiaşi ziar, în preajma vizitei papei Francisc. În Bacău vor reţine atenţia pelerinilor cele două biserici impunătoare, realizate după 1989, una ortodoxă cu hramul "Înălţarea Domnului" fiind a treia ca mărime din ţară (după Catedrala Neamului din Bucureşti şi biserica din Baia Mare) şi cealaltă romano-catolică - cea mai mare din România (cu dimensiunile ei sunt 66 x 44 m, cu o suprafaţă de 1.300 mp şi 1.050 locuri pe băncile situate în amfiteatru), cu hramul "Sfinţii Petru şi Paul". Alăturat acesteia se află biserica cu hramul "Sfântul Nicolae", cea mai veche biserică romano-catolică din oraş, în forma actuală din 1846.
Traseul nostru părăseşte municipiul Bacău urmând DJ119 spre Sărata (aici funcţionează un complex balnear unde s-ar putea obţine facilităţi de cazare pentru pelerini), apoi spre Valea Seacă, sat vechi de unde şi-a luat soţie Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie Cantemir; continuând marcajul pe DJ119 am ajuns, în Valea Mare, sat având vatra contopită cu a reşedinţei de comună, Faraoani, sat mare cu o biserică având hramul "Sfântul Anton de Padova" (impunătoare, în forma actuală din perioada interbelică), unde am terminat actuala etapă de marcare a caminoului pe plaiuri băcăoane.
La realizarea acestor primi 50 de kilometri (cam 1/3 din întreg parcursul camino-ului prin judeţul Bacău) am fost sprijiniţi de tineri voluntari din Bacău, am beneficiat de informaţii utile din partea localnicilor (preoţi, lucrători silvici ş. a.), materialul utilizat (vopseaua galbenă) fiind furnizat, prin sponsorizare, de cunoscuta firmă nemţeană Köber, căreia îi mulţumim şi pe această cale.
Mircea Vasile, Ion Nicolae
* * *
La Iaşi papa Francisc va binecuvânta prima bornă cu însemnele Camino de Santiago
