|
| © Vatican Media |
Păstor şi slujitor al poporului său
"Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci Duhul tăriei, al iubirii şi al chibzuinţei" (2Tim 1,7). Cuvintele Apostolului Paul rezumă admirabil viaţa şi mărturia lui Ignaţiu Maloyan, episcop şi martir al Bisericii armene, care pe 19 octombrie este canonizat de Leon al XIV-lea.
Choucrallah Maloyan s-a născut la Mardin pe 15 aprilie 1869, fiul lui Melkon şi Faride, care a fost deportată şi executată în luna următoare martiriului fiului ei, primind botezul pe 20 aprilie 1869. Arhiepiscopul de Mardin, Melkon Nazarian, văzând semnele unei vocaţii sincere, l-a trimis în 1883 la conventul din Bzommar în Liban, sediul Institutului Clerului Patriarhal Armean. După cinci ani, din cauza sănătăţii sale precare, a trebuit să se întoarcă în oraşul său natal, dar trei ani mai târziu, în 1891, s-a întors acolo pentru a-şi relua studiile şi a face promisiunea în Congregaţia armeană din Bzommar.
În solemnitatea Corpus Domini din 1896 a fost hirotonit preot, luând numele de Ignaţiu. Trimis la Alexandria, Egipt, deşi a văzut cât de departe erau unii preoţi de viaţa de evlavie pe care o trăise în Bzommar, nu s-a descurajat, ci s-a dedicat unui apostolat de evanghelizare şi de caritate în favoarea comunităţii armene de acolo, vorbind fluent arabă şi turcă. Din păcate, primele semne ale problemelor oculare au început să apară.
În timpul unei epidemii care a lovit Egiptul în 1899, Ignaţiu Maloyan a fost transferat la Cairo, dar un protest al credincioşilor l-a determinat pe patriarh să revoce această decizie şi să-i permită să rămână în Alexandria. Abia în septembrie 1901, numit vicar patriarhal de Cairo, a putut părăsi Alexandria. Boala sa oculară se agrava şi a fost sfătuit să meargă la Mardin, oraşul său natal. Călătoria, însă, nu a fost posibilă şi abia în anul următor a fost transferat din nou la Alexandria, în speranţa că clima îi va ajuta în boala sa.
În Alexandria, Ignaţiu Maloyan şi-a reluat slujirea obişnuită, dorind să-şi viziteze mama şi de acolo să călătorească la Bzommar pentru o perioadă de odihnă. De fiecare dată, apărea un obstacol care îi întârzia plecarea. Astfel, între o amânare şi alta, patriarhul Sabbaghian l-a chemat la Constantinopol în 1904 ca secretar al său. Din cauza agravării bolii sale oculare, a fost forţat să părăsească Constantinopolul după câteva luni şi să se întoarcă la Alexandria.
În 1910, patriarhul Terţian l-a numit vicar patriarhal de Mardin, pentru a ajuta acea comunitate aflată în dificultate. Ignaţiu Maloyan s-a întors la Mardin după 27 de ani, găsind o comunitate înfricoşată în urma masacrelor hamidiene din 1895, a proclamării Constituţiei, a apariţiei Tinerilor Turci, a masacrelor ciliciene din 1909 şi a detronării lui Abdul Hamid al II-lea. Pe 2 noiembrie 1910, i-a scris patriarhului Terţian, rugându-l să accepte demisia episcopului Gulian, dar întârzierea în luarea deciziei a dus la alte diviziuni şi dispute. Abia pe 27 august 1911, candidatura lui Ignaţiu Maloyan a fost propusă Sfântului Papă Pius al X-lea, care a aprobat-o.
Între timp, Sinodul naţional al Bisericii Armene fusese convocat la Roma, având pe ordinea de zi examinarea situaţiei create în Turcia de tinerii-turci. Pe 15 octombrie 1911 - în prezenţa patriarhului Terţian, a şase arhiepiscopi şi a episcopilor aleşi în sediile de Mardin, Mouch, Adana, Angora Cezareea, Trebizonda, Alexandria şi Erzerum -, Ignaţiu Maloyan a participat la sesiunea de deschidere a Sinodului. Pe 22 octombrie următor, Ignaţiu Maloyan, Jacques Topouzian, Pascal Kéklikian, Grégoire Bahabanian, Antoine Bahabanian, Jean Naslian, Jean Couzian şi Joseph Melchisédékian au fost consacraţi episcopi.
Cu câteva zile înainte de Crăciun, viitorul sfânt a părăsit Roma pentru a ajunge în Alexandria şi de acolo a continuat spre Mardin, unde a ajuns pe 6 mai 1912. La scurt timp după aceea, a început prima sa vizită pastorală în dieceză şi, în acelaşi timp, a dictat un program pentru formarea clerului.
După atentatul din Sarajevo, la 28 iunie 1914, şi Turcia s-a pregătit de război cu recrutări forţate şi hărţuire împotriva creştinilor, inclusiv a armenilor. Ignaţiu Maloyan a fost arestat pe 3 iunie 1915, de sărbătoarea Corpus Domini, împreună cu alţi treisprezece preoţi şi aproximativ 600 de creştini.
Pe 10 iunie 1915, cu puţin timp înainte de plecarea primului "convoi al morţii", prizonierii au fost rugaţi să renunţe la credinţa lor. Toţi au refuzat. După şase ore de mers pe jos, au ajuns în satul kurd Cheikhane, unde li s-a oferit din nou aceeaşi opţiune. Episcopul Ignaţiu Maloyan şi-a afirmat fidelitatea faţă de ţara sa şi a refuzat oferta de apostazie.
Dus într-un loc numit Kara-Keupru, la trei ore de Diarbekir, a putut să-i salute pe credincioşii armeni, îndemnându-i să fie gata să-şi dea viaţa pentru Cristos. Luând un pic de pâine, a consacrat-o şi a împărţit-o tuturor ca viatic. La ultima cerere de a se converti, a rostit aceste cuvinte: "Consider vărsarea sângelui meu în favoarea credinţei mele cea mai dulce dorinţă a inimii mele, pentru că ştiu perfect că, dacă voi fi torturat pentru iubirea Celui care a murit pentru mine, voi fi printre cei care vor avea bucurie şi fericire şi voi fi dobândit să-l văd pe Domnul meu şi pe Dumnezeul meu sus". Era 11 iunie 1915, vineri, sărbătoarea Preasfintei Inimi.
Ignaţiu Maloyan a trăit fiecare slujire a sa adusă Bisericii şi fiecare acţiune pastorală a sa cu conştiinţa că aducea slavă lui Dumnezeu. Făcându-şi glasul auzit în apărarea libertăţii Bisericii şi a întregului popor armean, a ştiut să accepte martiriul punându-şi toată speranţa în Domnul şi, participând la crucea lui Isus, să manifeste fidelitatea iubirii sale faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.
Carlo Calloni, postulator general
(După L'Osservatore Romano, 16 octombrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
