|
| © Vatican Media |
Fideli faţă de Cristos în cele mai dure încercări
Ucişi la paisprezece ani distanţă unul de altul, dar pentru acelaşi motiv: din ură faţă de credinţă. Este istoria, umană şi călugărească, ce îi uneşte pe venerabilii Luigi Palić (în albaneză: Paliq) preot călugăr din Ordinul Fraţilor Minori, martir în 1913, şi Gjon Gazulli, preot diecezan, martir în 1927. Sâmbătă, 16 noiembrie 2024, vor fi beatificaţi amândoi în Albania, cu o Liturghie prezidată, în catedrala din Scutari, de prefectul Dicasterului Cauzelor Sfinţilor, cardinalul Marcello Semeraro, reprezentându-l pe Papa Francisc.
Cu libertatea religioasă regăsită după căderea comunismului şi reconstituirea vieţii ecleziale, la 26 aprilie 2002, Conferinţa Episcopală Albaneză a putut să înceapă cauzele recunoaşterii martiriului a patruzeci de martori ai credinţei din Albania, ucişi in odium fidei în cursul secolului al XX-lea, şi a căror faimă de martiriu era păstrată în inima credincioşilor. Părintele Luigi Paliq deschidea lista acestor martori ai credinţei ca "martirul" cel mai vechi, deoarece a fost ucis în 1913. Îl urma slujitorul lui Dumnezeu Gjon Gazulli, preot diecezan, ucis în 1927. Ceilalţi treizeci şi opt de martiri victime ale regimului comunist în anii 1945-1974, Vincenzo Prennushi, OFM, arhiepiscop de Durazzo şi primat de Albania şi treizeci şi şapte de însoţitori, au fost beatificaţi la 5 noiembrie 2016.
Părintele Luigi Paliq, OFM, s-a născut la Janjevo, în fosta Arhidieceză de Skopje, regiune din Kosovo, la 20 februarie 1877. A fost botezat în aceeaşi zi a naşterii cu numele de Matija. Încă din copilărie i-a frecventat pe Fraţii Minori de la sanctuarul "Sfântul Anton de Padova" din Giakova. Atras de idealul franciscan, a urmat exemplul fratelui mai mare Angelo şi a cerut să intre în Ordin. A petrecut anii de formare călugărească, de la noviciat (1896) la hirotonirea sacerdotală (1901), în rândul Fraţilor Minori Observanţi din Provincia de Bologna, în Italia. Întors în Albania, a desfăşurat activitatea sa pastorală în mod prevalent în parohia din Pejë, în fosta Arhidieceză de Skopje, precum şi la Gjakova şi în satul Gllogjan.
Martiriul său se încadrează în epoca primului război balcanic (1912-1913) atunci când au avut loc presiuni asupra populaţiei catolice şi musulmane pentru convertirea la ortodoxie cu intenţia de a realiza, cu omogenitatea religioasă, unificarea politică a teritoriului. Părintele Luigi Paliq era un preot virtuos şi stimat, împărtăşea suferinţa poporului supus la maltratări şi violenţe şi mai ales îndemna pe fiecare să rămână fidel faţă de propriul crez. De mai multe ori a fost îndemnat să fugă, pentru că era căutat, fiind considerat instigator al poporului la rezistenţă. Deşi era conştient de pericol, a rămas la locul său, continuând să desfăşoare slujirea din fidelitate faţă de propria misiune şi din iubire faţă de poporul său persecutat. La sfârşit, la 4 martie 1913 a fost arestat. A petrecut două zile în închisoare îndurând torturi datorită refuzului său de a se lepăda de credinţa catolică. La 7 martie 1913, de-a lungul parcursului care îl ducea, împreună cu alţi deţinuţi, spre Pejë pentru a fi judecat, a fost separat de ceilalţi deţinuţi şi despuiat de haina călugărească. În timp ce urma să fie împuşcat, a confirmat disponibilitatea sa deplină de a muri pentru Cristos şi pentru Biserică strigând: "O, Isuse, să fie din iubire faţă de tine!". Imediat s-a manifestat în jurul său o autentică faimă de martiriu. Trupul său, după o înmormântare provizorie la locul uciderii, a fost înhumat în mod solemn la Zym la 16 iulie 1913 în prezenţa autorităţilor civile şi ecleziastice. Pe locul martiriului a fost ridicată o cruce de fier, înaltă de doi metri şi lucrată artistic.
Martiriul slujitorului lui Dumnezeu a fost confirmat de documente autoritare din acea vreme între care rapoartele amănunţite ale Monseniorului Lazër Mjeda, arhiepiscop de Skopje, care descrie situaţia din Balcani şi îndeosebi a populaţiei din Kosovo supusă regimului de ocupaţie, şi ilustrează cum a avut loc uciderea slujitorului lui Dumnezeu. Mai mult, faima martiriului său a fost aşa de înrădăcinată, încât a răsunat în presă, precum şi în albumul comemorativ al celui de-al III-lea centenar al fostei Congregaţii De Propaganda Fide. Deşi se mişca într-un climat de tensiuni politice şi religioase, motivul principal al uciderii părintelui Luigi Palq a fost fidelitatea sa faţă de Cristos şi faţă de Biserica din Roma.
Preotul Gjon Gazulli, preot din Dieceza de Sapë, s-a născut la Dajç di Zadrina, în Albania, la 26 martie 1893. În 1905 a intrat în Seminarul pontifical din Scutari şi după aceea a frecventat Colegiul Urbanian din Roma de unde a trebuit să se retragă în luna iunie 1913 din cauza tuberculozei. După ce şi-a recuperat sănătatea, din 1916 până în 1919 a fost în Societatea lui Isus la Viena. Dar din nou boala l-a constrâns să se întoarcă în Albania. Aici, la 4 august 1919, a fost hirotonit preot. A desfăşurat slujirea ca paroh la Gjader, Qelëz, şi apoi din 1925 la Koman. Acela era timpul regimului lui Ahmet Zogu, preşedinte al Republicii Albania din ianuarie 1925, ostil clerului catolic, îndeosebi faţă de preoţii care îşi inspirau propria acţiune pastorală din doctrina socială a Bisericii. Când în noiembrie 1926 a izbucnit în Dukagjin o revoltă împotriva lui Zogu, părintele Gazulli a fost acuzat pe nedrept că a promovat-o şi, prin urmare, a fost arestat la 28 decembrie 1926. În realitate, capul de acuzare a fost un pretext pentru a masca odium fidei împotriva lui care se opunea proiectului guvernamental de a suprima şcolile catolice. Închis mai întâi la Pukë şi apoi definitiv la Scutari, cu sentinţa din 10 februarie 1927 a tribunalului politic a fost condamnat la moarte. Părintele Gazulli a primit vestea cu demnitate şi calm. În primele ore ale zilei de 5 martie 1927, zi stabilită pentru execuţie prin spânzurare, a cerut să se spovedească şi a primit cu mare devoţiune Viaticul. După ce a obţinut permisiunea de a vorbi public, a declarat solemn că nu a comis nicio acţiune în dauna patriei, ci că, fiind preot catolic, s-a străduit mereu pentru binele ei. A adăugat că, fiind nevinovat de acuzele aduse lui, după exemplul lui Isus accepta să moară fără vină şi îi ierta pe toţi. Doi părinţi franciscani şi circa o sută de militari l-au însoţit la spânzurătoare, în timp ce el recita psalmul Miserere şi sfântul Rozariu. Când ieşea din închisoare, căpitanul a ordonat soldaţilor să-i prezinte armele. Fiind prima noapte din Ramadan, postul musulmanilor, mulţi dintre aceştia se aflau încă la ora aceea prin oraş şi, dându-şi seama de faptul acesta, s-au unit cu soldaţii pentru a merge la locul supliciului. Când a ajuns la spânzurătoare, părintele Gazulli cu glas tare şi foarte sonor a strigat: "Trăiască Isus Cristos Regele, trăiască Sfântul Părinte, trăiască religia catolică, trăiască Albania!". Apoi a urcat pe băncuţă, a îndreptat persoana, şi spunând "Isuse, Marie, Iosif", a sărutat pentru ultima dată Răstignitul care i-a fost apropiat de buze de către preot.
Moartea sa a fost percepută imediat de credincioşi ca un autentic martiriu şi faima lui s-a menţinut fără încetare şi în anii persecuţiei comuniste, atunci când Biserica din Albania a fost redusă la tăcere. Mormântul slujitorului lui Dumnezeu, în cimitirul din Scutari, era vizitat în mod clandestin de credincioşii care găseau întărire pentru credinţă şi atestau că au primit foarte multe haruri prin mijlocirea sa.
de Giovangiuseppe Califano,
postulator general al Ordinului Fraţilor Minori
(După L'Osservatore Romano, 15 noiembrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
