de Luigi Maria Epicocco
Plecaseră aproape toţi şi cadavrele răstigniţilor încă stăteau pironite pe cruci. Era obicei al romanilor să lase trupurile condamnaţilor la moarte atârnate ca avertisment pentru toţi.
Iosif din Arimateea a cerut şi a obţinut permisiunea de a lua trupul lui Isus pentru a-l îngropa, şi fără ajutorul niciunui slujitor ci numai al lui Nicodim şi Ioan a urcat pentru a scoate din cuie mâinile şi picioarele de pe lemn. Apoi l-a îmbrăţişat din spate cu aceeaşi duioşie cu care un tată ia în braţe un copil adormit şi lent ajutat de ceilalţi l-a dat jos de pe cruce. Mama a primit în braţele sale acel trup fără viaţă. Probabil aceea era sabia pe care bătrânul Simeon o prevestise cu mulţi ani înainte? Acum acel fiu pe care nu-l mai putea naşte zăcea pe braţele ei.
Iosif a întins un giulgiu curat şi fără a spune nimic se ocupa cu delicateţe să înfăşeze trupul lui Isus. Ştia ca bun israelit că trupurile moarte ale celor care au murit de moarte violentă nu erau spălate, chiar şi sângele rănilor trebuia să fie îngropat cu el. Maria lui Cleofa s-a grăbit să pună printre pliurile giulgiului ierburi uscate parfumate, însă ştiau că vor trebui să se întoarcă pentru a unge cu ulei parfumat acel trup acoperit acum cu giulgiu.
L-au depus într-un mormânt nou şi au rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului. Femeile au văzut locul exact al înmormântării pentru că voiau să se întoarcă imediat după respectarea sabatului, şi aşa au făcut.
Maria Magdalena mergea înaintea tuturor. Aşteptarea din acea sâmbătă li s-a părut infinită. Fiecare dintre ele avea în mâini un mic vas plin cu ulei parfumat. Era tentativa lor extremă de a întârzia mirosul morţii de trupul Învăţătorului iubit. Însă ştiau toate că mai devreme sau mai târziu moartea va învinge şi acele miresme pregătite cu grijă şi lacrimi. "Cine ne va rostogoli piatra de la intrarea în mormânt?", a spus una dintre ele rupând tăcerea acelei procesiuni, dar încă nu a terminat de rostit acele cuvinte că iată-le ajunse în faţa mormântului. Piatra a fost rostogolită şi la distanţa aceea întrevedeau două figuri în picioare în interiorul său. S-au apropiat crezând că vreunul le-a anticipat în aceleaşi intenţii, dar ajunse în prag şi-au dat seama că acei doi tineri întrevăzuţi mai înainte erau îmbrăcaţi în haine luminoase. "De ce-l căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi?", au spus fără a le lăsa nici măcar timpul pentru a înţelege, "Nu este aici. A înviat!". Înspăimântate s-au retras lăsând să le cadă din mâini vasele mici pline cu ulei parfumat. Mirosul acelor amestecuri s-a răspândit peste tot şi a umplut micul spaţiu al mormântului. Au fugit. Numai Maria Magdalena a rămas acolo şi plângea. I-a văzut şi ea pe acei îngeri şi auzise aceleaşi cuvinte ca şi celelalte, dar ceva înăuntrul ei n-o lăsa să accepte acel gol, acea absenţă. Se gândea în sine: "L-au furat!"; probabil un alt gest de violenţă asupra acelui nevinovat. Dar în timp ce se gândea la aceste lucruri, Isus în persoană s-a apropiat spunându-i: "Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?". Ea, crezând că era paznicul grădinii, i-a spus: "Domnule, dacă l-ai luat tu, spune-mi unde l-ai pus şi mă voi duce să-l iau". Isus i-a spus: "Maria!". Atunci ea, întorcându-se spre El, i-a spus în ebraică: "Rabbuni!", care înseamnă: Învăţătorule! Isus i-a spus: "Nu mă reţine, pentru că nu m-am urcat încă la Tatăl, dar du-te la fraţii mei şi spune-le: «Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru»!". Era căzută în genunchi şi mâinile sale erau impregnate de acel ulei parfumat răsturnat pe pământ. S-a ridicat în grabă şi a alergat spre casă. Intră năvalnic în cenacol arătându-le mâinile sale: "Este viu! Este viu! A înviat!". Discipolii au văzut mâinile murdare de pământ şi unse cu ulei parfumat. Au crezut că vorbeşte aiurea. Nu au crezut-o.
În fond nu este suficient un pic de parfum pentru a mărturisi un fapt, este nevoie de trupul însuşi. Dar vor trebui să aştepte seara aceleiaşi zile, când nu parfumul Său, ci El însuşi li se va manifesta.
(După L'Osservatore Romano, 16 aprilie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
