"Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze; şi unde sunt eu, acolo va fi şi slujitorul meu. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl meu îl va cinsti" (In 12,26).
Dacă ieri l-am aflat pe Isus pe cruce, astăzi o găsim sub cruce pe prima lui ucenică, pe mama lui Maria (cf. In 19,26). Dacă ieri suliţa ostaşului a străpuns inima lui Isus (cf. In 19,34), astăzi sabia durerii a străpuns inima Mariei (cf. Lc 2,35). Dacă ieri Isus ne-a fost prezentat ca un "om al durerilor" obişnuit cu suferinţa (cf. Is 53,3), astăzi Maria ne este prezentată ca "Fecioara îndurerată" şi modelul tuturor ucenicilor lui Isus. Dacă ieri Isus a învăţat ascultarea din ceea ce a pătimit, astăzi Maria s-a arătat ca mamă vrednică de Mesia (cf. Evr 5,7-9). Şi toate acestea au fost din cauza păcatului nostru.
Noi am primit la creaţie "chipul şi asemănarea lui Dumnezeu" (cf. Gen 1,26), dar n-am ştiut să le păstrăm intacte. De aceea, pentru a ne răscumpăra, pentru a ne reda nemurirea, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, întrupat prin puterea Duhului Sfânt, în sânul sfintei Maria, fecioara din Nazaret.
Întruparea lui Isus din sânul Fecioarei Maria nu este doar un detaliu, ci este "un plan divin" care exprimă un adevăr fundamental: "Omul nu se poate mântui singur. Omul, asemenea Mariei, trebuie să colaboreze cu Dumnezeu la planul său de mântuire". Colaborarea Mariei la planul divin de mântuire al lumii a început de la naşterea sa prin puterea lui Dumnezeu, a continuat cu prezentarea şi rămânerea ei la templu, a continuat cu Bunavestire, continuat cu mariajul feciorelnic cu Iosif, a continuat cu participarea ei la viaţa şi problemele comunităţii, a continuat cu participarea ei la ministerul lui Isus, inclusiv cu cel de la Calvar, a continuat cu apostolatul ei împreună cu apostolii şi continuă şi astăzi din ceruri de unde deseori ne vizitează şi de unde se roagă pentru noi.
După ce la Cezareea lui Filip, Isus a spus "că el trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învie" (Mt 16,21). Imediat a adăugat: "Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru mine o va câştiga" (Mt 16,24-25).
Astăzi, Biserica ne spune că prima persoană care şi-a luat crucea în fiecare zi şi a mers după Isus (cf. Lc 9,23) a fost Maria. Ea, care a fost crescută la templu încă din fragedă pruncie, ştia foarte bine profeţiile Scripturii referitoare la Mesia; ştia din profetul Isaia că Mesia va suferi (cf. Is 53,1-12). De aceea, în momentul în care a acceptat să-i fie mama lui Isus ştia ca va suferi (cf. Lc 1,38), ştia că va fi "Mamă îndurerată" (cf. Lam 1,12), ştia că sabia durerii îi va străpungă inima (cf. Lc 2,35).
Şi iarăşi, noi ştim din Biblie şi din învăţătura Bisericii (cf. Gen 3,15; Mt 1,21; LG 68) că Fecioara Maria este imaginea omenirii care a acceptat planul lui Dumnezeu de mântuire din sclavia păcatului, a satanei şi a morţii, plan din care face parte activ nu numai ea, dar şi unul fiecare dintre noi care credem în Cristos. Şi pentru că omul amăgit de diavol a voit să fie ca Dumnezeu (cf. Gen 3,5), înainte de vreme (cf. 1In 3,2), iată că Dumnezeu începe să-i împlinească omului, în mod progresiv dorinţa de a fi asemenea lui, luându-l mai întâi colaborator la opera răscumpărării sale şi al întregului univers afectat de păcatului său (cf. Rom 8,19-23).
De aceea, participarea Mariei ca şi participarea noastră la pătimirile şi lupta lui Cristos pentru mântuirea întregii creaţii căzute, trebuie văzută mai întâi ca un semn de mare iubire şi de preţuire din partea lui Dumnezeu şi apoi ca o generoasă reabilitare. Căci după o aşa de mare cădere, ca cea în păcatul strămoşesc, ne înalţă la o aşa de mare lucrare şi la o aşa de strălucită glorie, ca cea a mântuirii veşnice. Căci ne ajută să trecem de la calitatea de oameni pierduţi şi pierzători, la cea de oameni salvaţi şi de oameni salvatori. Căci ne ajută să trecem de la calitatea de învinşi ai satanei, ai păcatului şi ai morţii, la cea de biruitori ai satanei, ai păcatului şi ai morţii. Căci ne ajută să trecem de la ruşinea de izgoniţi din rai, la demnitatea de casnici ai lui Dumnezeu şi de concetăţeni ai sfinţilor.
Isus singur este Răscumpărătorul tuturor oamenilor. Isus a răscumpărat-o şi pe mama sa Maria, prima mântuită. Cooperarea Mariei la opera mântuirii, ca şi cooperarea noastră a tuturor oamenilor (cf. Col 1,24), trebuie să spunem că ea este "sub Cristos, prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos", deci dependent de Cristos, aşa cum amintim la fiecare sfântă Liturghie. De aceea, Biblia ne învaţă: "Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el. Dacă răbdăm cu el, vom şi împărăţi împreună cu el. Dacă ne lepădăm de el şi el se va lepăda de noi" (2Tim 2,10-12). "Dacă vă împărtăşiţi din pătimirile lui Isus, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei lui, să tresăltaţi de bucurie" (cf. 1Pt 4,13).
Da, Fecioarei Maria, ca şi nouă, care credem: "Ni s-a dat harul nu numai să credem în Cristos, dar şi să pătimim pentru el şi să şi ducem aceeaşi luptă ca el" (cf. Fil 1,29-30), ca să ajungem în slava lui.
Aşa cum prima Evă a colaborat cu Dumnezeu la planul mântuirii prin naşterea de copii cu speranţa că unul dintre ei va fi Mesia (cf. Gen 4,1), tot astfel Maria, a doua Evă, a colaborat cu Dumnezeu la planul mântuirii, asociindu-se lui Mesia, fiul ei, de la naşterea lui şi până la sacrificiul iubirii de la cruce, până la formarea noului popor de mântuiţi, dintre care cel mai onorabil membru este ea, apoi suntem unul fiecare dintre noi.
Conciliul Vatican II o numeşte pe Maria "Mama lui Cristos" şi "mama oamenilor": "Maria, fiind sămânţa lui Adam, este unită cu toţi oamenii. Iar pentru că a cooperat cu Isus prin ascultarea credinţei şi prin iubire, este mama mădularelor lui Cristos" (LG 53-54). Dacă înainte de Isus maternitatea Mariei a fost numai "conturată" astfel, după venirea lui Isus în lume maternitatea Mariei a fost "precizată" astfel.
Isus, pentru a scoate în evidenţă că Maria este femeia căreia i s-a promis că va zdrobi capul şarpelui (cf. Gen 3,15), intenţionat, în mai multe rânduri o numeşte pe Maria simplu, "femeie" (cf. In 2,4; 19,26), afirmându-i astfel rolul de colaboratoare la opera de mântuire a lumii. Calvarul este ceasul în care Isus proclamă maternitatea spirituală a Mamei sale faţă de Biserică: "Femeie, iată fiul tău" (In 19,26).
În evanghelie Isus vorbeşte despre "ora sa" (cf. In 12,23), care înseamnă ora pătimirii şi a jertfei sale. Iar "ora" pătimirii şi a jertfei lui Isus a fost şi "ora" pătimirii şi jertfei Mariei, care s-a asociat plenar la opera de mântuire. Dacă vorbim de "ora" lui Isus şi a Mariei, tot la fel de bine putem vorbi şi de "ora" noastră, căci şi noi am fost luaţi de colaboratori la opera mântuirii. Sfântul Ioan aseamănă "ora" lui Isus, dar şi "ora" Mariei şi "ora" noastră, cu o naştere în dureri, dar dureri care se sfârşesc cu o mare bucurie, că s-a născut "o fiinţă nouă", omul răscumpărat (cf. In 16,21). Când Biserica vorbeşte astăzi despre "Durerile Mariei", se gândeşte în primul rând la "femeia care stătea sub cruce" (In 19,25) şi căreia i-a fost prezisă "sabia care îi va străpunge inima" (Lc 2,35), dar apoi se gândeşte şi la "durerile noastre".
Maria, consimţind la jertfa lui Isus şi a ei pentru mântuirea oamenilor, primeşte în dar întreaga omenire, prin apostolul Ioan (cf. In 19,26), primeşte întreg trupul lui Cristos, Biserica, Capul şi membrele acestuia, descendenţa sa spirituală care va continua colaborarea la opera de mântuire începută de ea (cf. In 19,25-27). Dintotdeauna Biserica a fost asemănată cu un trup, în care Isus este capul, iar noi suntem celelalte mădulare. Dacă la Betleem Maria a născut "capul trupului", la Calvar Maria a născut şi "celelalte mădulare ale trupului Bisericii", ne-a născut pe noi fraţii lui Isus.
Apoi, evanghelistul Ioan spune că la cruce Isus "şi-a dat Duhul" (cf. In 19,30), nu numai în sensul că a murit, dar şi în sensul că "ne-a lăsat Duhul său de jertfă". Iar evanghelistul Luca menţionând-o pe Maria în rugăciune, în aşteptarea coborârii Duhului Sfânt, confirmă acest fapt (cf. Fap 1,14). Maria, prezentă ca Mamă a Răscumpărătorului în Biserică, participă cu suflet de mamă la "lupta aprigă împotriva puterilor întunericului, luptă care străbate întreaga istorie a omenirii" (GS 37). Şi datorită identificării ei de către Biserică cu "femeia îmbrăcată în soare" (Ap 12,1), se poate afirma că Biserica îşi atinge în Maria desăvârşirea care o face strălucitoare, fără pată şi fără riduri (cf. Ef 5,27).
Într-o piesă de teatru jucată odată la 10 ani în orăşelul german Oberamegaum din Alpii Bavarezi, ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu care a scăpat oraşul dintr-o grea molimă în trecut, la un moment dat al piesei, Isus o întreabă pe mama sa, Maria: "Mamă, cum pot să-ţi mulţumesc pentru iubirea şi grija pe care mi le-ai purtat timp de 30 de ani? Ce aş putea să fac pentru tine? Atunci Maria îi răspunde: "Fiule, permite-mi să vin şi să sufăr cu tine. Aceasta este cea mai mare răsplată pe care mi-o poţi da pentru tot ceea ce am făcut pentru tine!" Răspunsul Mariei este răspunsul cel mai înţelept din tot universul, pentru că numai participând la pătimirile lui Cristos, putem participa şi la gloria sa veşnică.
"Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Cristos, tot aşa, prin Cristos avem parte din belşug şi de mângâiere" (2Cor 1,5). "Bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos, ca să vă bucuraţi şi să vă înveseliţi şi la arătarea slavei lui" (1Pt 4,13).
De aceea, sfântul Paul ne îndeamnă: "Să împlinim în trupul nostru ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos, pentru trupul lui, care este Biserica" (Col 1,24), ştiind ce mare răsplată ne aşteaptă.
Deci, viaţa Mariei nu se termină cu ea înlăcrimată, cu ea răstignită cu Fiul ei pentru mântuirea lumii, cu ea aşezată într-un mormânt. Nu, viaţa Mariei îndurerate, ca şi viaţa Fiului ei plin de răni, nu se termină la cruce sau la aşezarea în mormânt. Viaţa Mariei, ca şi viaţa lui Isus, după pătimire şi moarte, continuă cu învierea, cu înălţarea şi cu glorificarea la dreapta Tatălui. De ce am spus asta? Pentru că Dumnezeu a voit ca viaţa Mariei, după exemplul vieţii lui Isus, să fie o icoană a vieţii noastre, adică, tot ceea ce s-a întâmplat bun şi frumos în viaţa Mariei, se va întâmpla şi în viaţa noastră a celor credincioşi (cf. LG 68). Deci, dacă vorbim de viaţa Mariei asemănătoare cu viaţa lui Isus, trebuie să vorbim şi despre viaţa noastră, ca şi despre viaţa lui Isus, ca şi despre viaţa Mariei, şi să spunem deschis că, după suferinţele şi moartea noastră, în unire cu Isus şi oferite lui Isus, va urma şi pentru noi: învierea, înălţarea şi glorificarea la dreapta Tatălui.
Iată ce ne spune o veche scriere, "Dormitio Virginis" sau "Transitus Mariae" (sec. II), un panegiric iudeo-creştin care se citea la mormântul Sfintei Fecioare din Ghetsimani cu ocazia sărbătorii înălţării sale la cer, o carte pioasă scrisă de Leuciu, un ucenic al sfântului apostol Ioan: 1. Maria Fecioara a murit la Ierusalim la câţiva ani după moartea lui Isus; 2. Isus a venit cu un alai de îngeri şi a luat sufletul Mariei, ducându-l la Arborele Vieţii; 3. Apostolii au îngropat-o pe Maria la Ghetsemani, înfruntând cu acea ocazie o prigoană a iudeilor; 4. După patru zile Isus apăru Mamei sale pe care a înviat-o şi porunci arhanghelului Mihael să ridice la cer şi trupul Mariei pentru a-l reuni cu sufletul său".
Asemenea viermişorului care îşi acceptă soarta şi îşi construieşte singur mormântul, şi a cărui viaţă nu se termină cu agonia şi moartea, dar continuă într-o viaţă nouă de fluture care se înalţă în soare şi se hrăneşte cu nectarul florilor, tot astfel viaţa oricărui om credincios, care după exemplul Mariei primeşte participarea la jertfa lui Cristos, chiar dacă moare ca Isus, care s-a numit pe sine "vierme şi nu om" (cf. Ps 22,6), viaţa lui nu se termină la mormânt, ci se continuă în veşnicie, în Casa Tatălui cea cu multe lăcaşuri, se continuă în comuniunea celor trei persoane divine, se continuă în compania casnicilor lui Dumnezeu, se continuă în compania îngerilor şi a sfinţilor. "Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el. Dacă răbdăm împreună cu el, vom şi împărăţi împreună cu el" (2Tim 2,11-12).
Dar aşa cum nu orice viermişor se metamorfozează într-un delicat fluture, tot astfel nu orice om va avea parte de învierea fericită şi de viaţa veşnică, ci numai aceia care şi-au conformat viaţa cu Isus şi cu Maria, în trudă şi cruce: "Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată" (In 5,28-29).
Să fim siguri că Isus va veni şi după noi cu îngerii săi, aşa cum a venit şi după Maria, şi ne va învia, ne va duce în cer pentru a fi veşnic fericiţi (cf. In 17,24). Iată ce ne spune Isus: "În casa Tatălui meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, nu v-aş fi spus: Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce mă voi duce şi vi-l pregătesc, mă voi întoarce şi vă voi lua cu mine, ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu" (In 14,2-3).
"Vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în Isus, ci să şi pătimiţi pentru el şi să şi duceţi, aceeaşi luptă ca el" (Fil 1,29-30). În îndurarea ta, mântuieşte-ne, Doamne (cf. Ps 31,17)!
Pr. Ioan Lungu
