|
| © Vatican Media |
de Amedeo Lomonaco
În această perioadă a Postului Mare, creştinii sunt invitaţi să parcurgă trei căi mari: pomana, rugăciunea şi postul. Îndeosebi rugăciunea este "forţa creştinului şi a oricărei persoane credincioase". Postul Mare, aşa cum a afirmat Papa Francisc în timpul Sfintei Liturghii în Bazilica "Sfânta Sabina" la 22 februarie, este timpul "unei rugăciuni mai intense, mai prelungite, mai asidue, mai capabile să ia asupra sa necesităţile fraţilor".
Cum se face să înflorească rugăciunea?
Şi rugăciunea poate să devină autoreferenţială. În omilia Papei Francisc, citită de cardinalul Pietro Paroli în timpul Sfintei Liturghii la 2 martie 2022, se aminteşte că "în fiecare gest, chiar şi în cel mai frumos, se poate ascunde molia auto-complăcerii". "Atunci inima nu este complet liberă, pentru că nu caută iubirea faţă de Tatăl şi faţă de fraţi, ci aprobarea umană." Cum se face să înflorească rugăciunea? "Rugăciunea umilă, făcută «în ascuns» (Mt 6,6), în ascunderea propriei camere, devine secretul pentru a face să înflorească viaţa în exterior. Este un dialog cald de afect şi de încredere, care mângâie şi deschide inima. Mai ales în acest timp al Postului Mare, să ne rugăm privind Răstignitul: să ne lăsăm invadaţi de duioşia emoţionantă a lui Dumnezeu şi să punem în rănile sale rănile noastre şi rănile lumii. Să nu ne lăsăm cuprinşi de grabă, să stăm în tăcere în faţa lui. Să redescoperim esenţialitatea rodnică a dialogului intim cu Domnul. Pentru că lui Dumnezeu nu-i plac lucrurile strălucitoare; în schimb, îi place să se lase găsit în ascuns. Este «ascunzişul iubirii», departe de orice ostentaţie şi de tonuri eclatante."
Ce găsim în rugăciune?
"În toată perioada Postului Mare, Biserica ne oferă din belşug cuvântul lui Dumnezeu." Papa Benedict al XVI-lea sublinia asta în Mesajul pentru Postul Mare din 2011. Meditând şi interiorizând cuvântul lui Dumnezeu pentru a-l trăi zilnic, "învăţăm o formă preţioasă şi de neînlocuit de rugăciune, pentru că ascultarea atentă a lui Dumnezeu, care continuă să vorbească inimii noastre, alimentează drumul de credinţă pe care l-am început în ziua Botezului". "Rugăciunea - adaugă Benedict al XVI-lea - ne permite să dobândim şi o nouă concepţie despre timp: de fapt, fără perspectiva veşniciei şi a transcendenţei el ritmează pur şi simplu paşii noştri spre un orizont care nu are viitor. În schimb, în rugăciune găsim timp pentru Dumnezeu, pentru a cunoaşte că «nu vor trece cuvintele lui» (cf. Mc 13,31), pentru a intra în acea comuniune intimă cu el «pe care nimeni nu va putea să o ia de la noi» (cf. In 16,22) şi care ne deschide la speranţa care nu dezamăgeşte, la viaţa veşnică."
De ce să ne rugăm?
Rugăciunea este foarte importantă în această perioadă a Postului Mare. Papa Ioan Paul al II-lea amintea asta în timpul vizitei la Parohia "Sant'Eusebio all'Esquilino", adăugând că în viaţa creştinului "este foarte importantă cateheza". Dar nu este suficient: "este nevoie şi de rugăciune, pentru că rugându-ne, noi ne punem sub privirea şi în prezenţa lui Dumnezeu însuşi, îi deschidem inima. Şi el, când găseşte deschiderea internă a inimii noastre, poate să intre şi să acţioneze în această inimă a noastră, poate să acţioneze din interior, poate să ne transforme". "Aceasta - explică Ioan Paul al II-lea - este forţa rugăciunii. Pentru aceasta, la începutul Postului Mare eu vă spun rugaţi-vă, rugaţi-vă aşa cum ştiţi să vă rugaţi, pentru că ne rugăm diferit în funcţie de diferitele vârste. Cu înaintarea în ani ne schimbăm, dar ne schimbăm şi în modul de a ne ruga. Copiii au un mare dar în rugăciune, sunt simpli, aşa de simpli, aşa de dispuşi să fie împreună cu Isus, să se deschidă la persoana sa, la iubirea sa, la harul său." "Amintiţi-vă mereu de importanţa rugăciunii, mai ales în această perioadă a Postului Mare, adică aceea a pregătirii pentru Paşte."
Postul Mare mai este actual?
Postul Mare mai este actual? Adică interesant, important, util? Adică posibil? Acestea sunt întrebările pe care Papa Paul al VI-lea le punea la 3 martie 1965, în Miercurea Cenuşii, la audienţa generală: "Postul Mare - amintea Papa Montini - a avut de-a lungul secolelor şi în diferitele ţări forme diferite de realizare, iar în zilele noastre a pierdut mult din exigenţele sale şi din explicaţiile sale". Dar nu a pierdut "necesitatea sa, dacă este adevărat că viaţa creştină are nevoie de reculegere, de tăcere, de meditaţie, de interioritate, de convertire şi de reformă continuă, de rugăciune, de pocăinţă, de gimnastică ascetică, de sens mistic; şi mai mult de trezire a conştiinţei creştine, de milostivire şi de harul lui Dumnezeu, de unire vie şi generatoare cu misterele Răscumpărării, şi anume cu Pătimirea şi cu Învierea lui Cristos". "Viaţa religioasă este lucru grav, este lucru serios, este lucru dificil, este lucru minunat, este lucru indispensabil: nu putem, nu trebuie să ne lipsim de el; şi nu se cucereşte fără aplicare deosebită, fără vreun exerciţiu îngrijit şi metodic, fără efort de reînnoire interioară, fără a recurge, la momentul decisiv, la contactul sacramental cu acţiunea dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu Tatăl, prin Cristos, în Duhul Sfânt." Fără forţa rugăciunii.
(După Vatican News, 10 martie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
