|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori,
Apropiindu-ne de Cristos, devenim o casă solidă şi primitoare: aceasta este bucuria pe care o trăim mai ales în timpul pascal şi mai ales astăzi, când celebrăm hirotonirea a patru noi episcopi auxiliari ai Diecezei de Roma.
Această Biserică are o vocaţie singulară la universalitate şi caritate datorită legăturii sale speciale cu Cristos, înviat şi viu, temelia edificiului spiritual din pietre vii care este poporul sfânt al lui Dumnezeu. Apropierea de Cristos înseamnă, aşadar, apropierea unii de alţii şi creşterea împreună în unitate: acesta este Misterul care ne angajează şi transformă oraşul din interior. În slujba acestui dinamism, adus la Roma de apostolii Petru şi Paul, fraţii noştri Andrea, Stefano, Marco şi Alessandro sunt hirotoniţi în episcopat. Este o celebrare a poporului, căci ei provin din acest popor şi din preoţimea pe care o îngrijeşte cu iubire.
Comunitatea noastră diecezană se adună astăzi în invocarea Duhului Sfânt, care îi va unge pe noii episcopi, pentru ca aceştia să fie pe deplin consacraţi slujirii evangheliei lui Cristos. El este piatra respinsă care, "aleasă de Dumnezeu", "a devenit piatra din capul unghiului" (1Pt 2,4.7; cf. Ps 118,22).
Primilor creştini, această metaforă, atât de familiară pentru că apare într-un psalm, trebuie să le fi părut deosebit de revelatoare. Mesia, Isus, a fost respins nu numai pentru că nu a fost recunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu, ci, chiar înainte de asta, pentru că îşi asumase condiţia de creatură, înţeleasă ca nedemnă de Dumnezeu. Fidel acestui drum al iubirii milostive, el a căutat oile respinse, a stat la masă cu ele şi a dezarmat mâinile şi inimile care voiau să le ucidă cu pietre. În acest fel, aşa cum spune Evanghelia proclamată în această liturgie, Fiul a revelat faţa Tatălui: în el se împlinesc lucrările sale. "De atâta timp sunt cu voi şi tot nu mă cunoşti, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: «Arată-ne pe Tatăl»? Nu crezi că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine?" (In 14,8-9).
Biserica vieţuitoare în Roma, piatra respinsă este inima mesajului mesianic, în faţa celor pe care societatea i-a respins şi continuă să-i respingă. Este inima mesajului nostru, a misiunii noastre. L-am văzut pe Cel Sfânt atingându-i pe cei necuraţi, pe Cel Drept iertând păcătoşii, Viaţa vindecându-i pe cei bolnavi, pe Învăţător spălând picioarele murdare şi obosite ale discipolilor săi.
În acest oraş, capitală a marelui imperiu, piatra respinsă a devenit steagul unei noi speranţe, cea a Împărăţiei lui Dumnezeu, aşa cum este prevăzută în Fericiri şi cântată în Magnificat. Răsturnând logica dominaţiei, cea a celor care urmăresc ambiţia fără sens de a determina arhitectura Pământului, se întâmplă în Cristos ca cei respinşi să îşi redescopere demnitatea şi să se simtă aleşi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. "Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus: «Mă duc să vă pregătesc un loc»?. Şi, după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu" (In 14,2-3).
Preaiubiţi surori şi fraţi, de aceea, până astăzi, devenim pietre respinse de oameni şi alese de Dumnezeu: atunci când, cu viaţa şi cuvintele noastre, ne opunem planurilor care îi zdrobesc pe cei slabi, nu respectăm demnitatea fiecărei persoane, exploatăm conflictele pentru a-i selecta pe cei mai puternici, neglijându-i pe cei rămaşi în urmă, pe cei care eşuează, considerând pe cei care cedează drept drojdia istoriei. Isus a umblat printre noi ca un profet dezarmat şi dezarmant, iar când a fost respins, nu şi-a schimbat stilul.
Şi acum mă îndrept către voi, fraţilor preaiubiţi, care de astăzi veţi fi episcopi auxiliari ai acestei Biserici, a căror grijă am primit-o ca dar; către voi, care, împreună cu cardinalul vicar, mă puteţi ajuta să fiu o reflectare a Bunului Păstor pentru poporul roman şi să prezidez caritatea întregului popor sfânt al lui Dumnezeu răspândit pe tot pământul.
Vă încurajez să întindeţi mâna către pietrele respinse ale acestui oraş şi să le proclamaţi că, în Cristos, piatra noastră unghiulară, nimeni nu este exclus de la a deveni parte activă a edificiului sfânt care este Biserica şi a fraternităţii dintre fiinţele umane. Această imagine reflectă chemarea din exortaţia apostolică Evangelii gaudium a Papei Francisc: să fim o Biserică "spital de campanie", să fim păstori de stradă, să avem în inimă periferiile materiale şi existenţiale. Ca preoţi, aţi acceptat această invitaţie, împreună cu comunităţile parohiale pe care le-aţi însoţit. Acum vine o nouă chemare, o vocaţie suplimentară, care are întotdeauna aceeaşi inimă: nimeni, absolut nimeni, nu ar trebui să se considere respins de Dumnezeu şi veţi fi vestitori ai acestei veşti bune care este în inima evangheliei.
Lăsaţi Duhul profeţiei să lucreze în voi: nu vă mulţumiţi cu privilegiile pe care condiţia voastră v-ar putea oferi, nu urmaţi logica lumească a locurilor întâi, fiţi martori ai lui Cristos, care a venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji (cf. Mc 10,45). Veţi fi profeţi în slujirea voastră dacă sunteţi oameni ai păcii şi unităţii, care unesc, cu fire de har şi milostivire, spaţiile largi şi populate ale acestei dieceze, armonizând diferenţele, primind, ascultând, iertând.
Nu vă lăsaţi căutaţi, lăsaţi-vă găsiţi. Şi asiguraţi-vă că preoţii, diaconii, călugării şi călugăriţele, precum şi laicii angajaţi în apostolat nu se simt niciodată singuri. Ajutaţi-i să reaprindă speranţa în diferitele lor slujiri şi să se simtă parte a aceleiaşi misiuni. Să ştiţi întotdeauna să motivaţi neobosit persoanele şi comunităţile, amintind pur şi simplu de frumuseţea evangheliei.
Fie ca săracii din Roma, pelerinii şi vizitatorii care vin aici din toate colţurile lumii să găsească în locuitorii acestui oraş, în instituţiile sale şi în păstorii săi acea maternitate care este chipul autentic al Bisericii. Fie ca Salus Populi Romani, Mama încrederii noastre, să ne călăuzească şi să ne ocrotească mereu pe drum.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
