|
| © Vatican Media |
Dragii mei fraţi şi surori,
Vă adresez tuturor un salut cordial, în special mitropolitului Elpidophoros şi cardinalului Tobin, cărora le mulţumesc pentru că au organizat această întâlnire în cadrul pelerinajului vostru. Sunteţi cu toţii bineveniţi. Îmi cer scuze pentru că am întârziat puţin. În această dimineaţă au fost programate mai multe întâlniri. Totuşi, sunt foarte fericit să pot petrece acest moment cu voi în acest loc splendid, Castel Gandolfo.
Aţi plecat din Statele Unite, care, după cum ştiţi, este ţara mea natală, pentru această călătorie, care se doreşte a fi o întoarcere la rădăcinile, la izvoarele, la locurile şi la amintirile apostolilor Petru şi Paul la Roma, şi ale apostolului Andrei la Constantinopol. Aceasta este şi un mod de a experimenta în formă nouă şi concretă credinţa care se naşte din ascultarea evangheliei, din auzirea evangheliei transmise nouă de apostoli (cf. Rom 10,16). Este semnificativ faptul că pelerinajul vostru are loc în acest an, în care celebrăm cei şapte sute de ani de la Conciliul din Niceea. Simbolul credinţei adoptat de părinţii adunaţi rămâne - alături de completările aduse de Conciliul din Constantinopol din 381 - patrimoniul comun al tuturor creştinilor, pentru mulţi dintre ei Crezul este parte integrantă a celebrărilor liturgice. În afară de aceasta, printr-o coincidenţă providenţială, în acest an cele două calendare utilizate în Bisericile noastre coincid, astfel încât am putut cânta la unison Aleluia pascal: "Cristos a înviat! Adevărat a înviat!".
Aceste cuvinte proclamă că întunericul păcatului şi al morţii a fost învins de Mielul înjunghiat, Isus Cristos Domnul nostru. Acest lucru ne inspiră o mare speranţă, pentru că ştim că niciun strigăt al victimelor nevinovate ale violenţei, niciun plâns al mamelor care îşi plâng copiii nu va rămâne neascultat. Speranţa noastră este în Dumnezeu, şi tocmai pentru că luăm constant din izvorul inepuizabil al harului său, suntem chemaţi să fim martori şi purtători ai acestuia. Biserica Catolică celebrează Anul nostru jubiliar, al cărui moto, ales de predecesorul meu, Papa Francisc, este Peregrinantes in Spe, adică pelerini în speranţă. Eminenţă, mitropolit Elpidophoros, însuşi numele dumneavoastră ne spune că sunteţi un purtător de speranţă! Sper ca pelerinajul dumneavoastră să vă întărească pe toţi în speranţa care se naşte din credinţa în Domnul înviat!
Aici, la Roma, aţi petrecut timp în rugăciune la mormintele lui Petru şi Paul. În timp ce vizitaţi acum Scaunul din Constantinopol, v-aş ruga să transmiteţi salutul meu şi îmbrăţişarea mea, o îmbrăţişare de pace, veneratului meu frate patriarhul Bartolomeu, care a participat cu atâta amabilitate la Sfânta Liturghie de început al pontificatului meu. Sper să vă reîntâlnesc peste câteva luni, pentru a participa la comemorarea ecumenică a aniversării Conciliului din Niceea.
Pelerinajul vostru este unul dintre roadele abundente ale mişcării ecumenice care vizează restabilirea unităţii depline între toţi discipolii lui Cristos, conform rugăciunii Domnului de la Ultima Cină, când Isus a spus: "ca toţi să fie una" (In 17,21). Uneori considerăm de la sine înţelese aceste semne de împărtăşire şi de comuniune care, deşi nu semnifică încă unitatea deplină, manifestă deja progresul teologic şi dialogul în caritate care au caracterizat ultimele decenii. La 7 decembrie 1965, în ajunul încheierii Conciliului al II-lea din Vatican, predecesorul meu, sfântul Paul al VI-lea, şi patriarhul Atenagora au semnat o Declaraţie Comună, ştergând din memoria şi din trăirea Bisericii sentinţele de excomunicare care au urmat evenimentelor din 1054. Înainte de atunci, un pelerinaj precum al vostru probabil că nici nu ar fi fost posibil. Lucrarea Duhului Sfânt a creat în inimi disponibilitatea de a face acei paşi, ca un semn profetic de unitate deplină şi vizibilă. Şi noi, din partea noastră, trebuie să continuăm să implorăm de la Paraclet, de la Mângâietor, harul de a parcurge calea unităţii şi a carităţii fraterne.
Unitatea dintre cei care cred în Cristos este unul dintre semnele darului divin al mângâierii; Scriptura promite că "în Ierusalim veţi fi mângâiaţi" (Is 66,13). Roma, Constantinopol şi toate celelalte sedii nu sunt chemate să concureze pentru primat, pentru a nu risca să ne regăsim ca discipolii care, pe drum, chiar în timp ce Isus îşi anunţa iminenta pătimire, discutau despre care dintre ei era cel mai mare (cf. Mc 9,33-37).
În Bula de convocare a Anului jubiliar, Papa Francisc a afirmat că "acest An Sfânt va orienta drumul spre o altă aniversare fundamentală pentru toţi creştinii: în 2033, de fapt, se vor celebra cei două mii de ani de la Răscumpărarea împlinită prin pătimirea, moartea şi învierea Domnului Isus" (Spes non confundit, 6). Spiritual, noi toţi trebuie să ne întoarcem la Ierusalim, Cetatea Păcii, unde Petru, Andrei şi toţi apostolii, după zilele pătimirii şi învierii Domnului, l-au primit pe Duhul Sfânt la Rusalii şi de acolo au dat mărturie despre Cristos până la marginile pământului.
Fie ca întoarcerea la rădăcinile credinţei noastre să ne permită tuturor să experimentăm darul mângâierii lui Dumnezeu şi să ne facă, asemenea bunului samaritean, capabili să turnăm untdelemnul mângâierii şi vinul bucuriei asupra omenirii de astăzi. Mulţumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
