|
| © Vatican Media |
Bună dimineaţa tuturor, sper că sunteţi odihniţi şi pregătiţi pentru următoarea etapă a călătoriei noastre!
Sunt bucuros să vă salut pe toţi în această dimineaţă, după ceea ce consider personal a fi o călătorie şi o vizită foarte binecuvântată în Algeria. Doresc să încep prin a exprima un cuvânt de recunoştinţă faţă de toate autorităţile din Algeria, care au făcut posibilă această vizită. După cum vedeţi, ne-au acordat chiar şi onoarea deplină de a ne însoţi în timp ce survolăm spaţiul aerian algerian. Este un semn al bunătăţii, generozităţii şi respectului pe care poporul algerian şi guvernul algerian au dorit să le arate Sfântului Scaun şi mie însumi. Doresc să le transmit un cuvânt de mulţumire, precum şi prezenţei foarte mici, dar foarte semnificative, a Bisericii Catolice în Algeria.
Am făcut, după cum ştiţi, nişte vizite foarte speciale, atât la Bazilica "Stăpâna Noastră a Africii", cât şi la Bazilica "Sfântul Augustin", situate pe dealul care domină oraşul modern Annaba, precum şi ruinele oraşului roman Hipona. Aş spune că acest lucru este în sine semnificativ din punct de vedere simbolic, deoarece Sfântul Augustin, care a fost episcop de Hipona timp de peste treizeci de ani, este o figură foarte apropiată de trecut şi ne vorbeşte despre tradiţie şi despre viaţa Bisericii aşa cum a crescut în primele secole. Şi totuşi, el este încă o figură foarte importantă astăzi, deoarece scrierile sale, învăţăturile, spiritualitatea sa, invitaţia de a-l căuta pe Dumnezeu şi adevărul sunt ceva de care este foarte nevoie astăzi; un mesaj care este foarte real pentru noi toţi astăzi, ca aceia care cred în Isus Cristos, dar şi pentru toţi oamenii.
După cum aţi văzut, chiar şi poporul Algeriei, a cărui mare majoritate nu este creştină, onorează şi respectă foarte mult memoria Sfântului Augustin ca unul dintre marii fii ai ţării lor. A fost o binecuvântare specială pentru mine, personal, să mă întorc încă o dată ieri la Annaba, dar şi să ofer Bisericii şi lumii viziunea pe care ne-o oferă Sfântul Augustin, în ceea ce priveşte căutarea lui Dumnezeu şi lupta pentru a construi comunitate, pentru a căuta unitatea între toate popoarele şi respectul pentru toate popoarele în pofida diferenţelor.
În aceste două zile în Algeria, cred că am avut cu adevărat o oportunitate minunată de a continua să construim punţi şi să promovăm dialogul. Cred că vizita la moschee a fost semnificativă şi pentru a spune că, deşi avem credinţe diferite, moduri diferite de a ne închina şi moduri diferite de a trăi, putem trăi împreună în pace. Şi de aceea cred că promovarea acestui tip de imagine este ceva ce lumea are nevoie să audă astăzi şi că împreună putem continua să o oferim prin mărturia noastră, pe măsură ce continuăm această călătorie apostolică.
Să aveţi o călătorie minunată. Mă bucur să vă revăd pe toţi. Vă mulţumesc încă o dată pentru serviciul vostru. Mulţumesc!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
