Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială
(13-23 aprilie 2026)
Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic
Centrul de întâlniri "Djamaa el Djazair (Alger), luni, 13 aprilie 2026
Domnule preşedinte,
Stimaţi oficiali şi membri ai corpului diplomatic,
Doamnelor şi domnilor,
|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, sunt şi eu aici, printre voi, ca martor al păcii şi speranţei pe care lumea le doreşte cu atâta ardoare şi pe care poporul vostru le-a căutat întotdeauna. Într-adevăr, poporul vostru nu a fost niciodată învins de încercările sale, pentru că este impregnat de un spirit de solidaritate, ospitalitate şi comunitate care este ţesut în viaţa de zi cu zi a milioane de oameni umili şi drepţi. Ei sunt cei cu adevărat puternici, cărora le aparţine viitorul: cei care nu se lasă orbiţi de putere sau de bogăţie şi cei care refuză să sacrifice demnitatea concetăţenilor lor de dragul câştigului personal sau colectiv. În acest sens, am auzit de la mulţi cum poporul algerian arată o mare generozitate atât faţă de concetăţenii săi, cât şi faţă de străini. Această disponibilitate reflectă o ospitalitate adânc înrădăcinată în comunităţile arabe şi berbere, o datorie sacră pe care sperăm să o găsim peste tot ca o valoare socială fundamentală. În mod similar, pomana (sadaka) este o practică obişnuită şi naturală printre voi, chiar şi pentru cei cu mijloace limitate. Cuvântul sadaka poate însemna şi dreptate, în sensul că nu păstrăm lucrurile pentru noi înşine, ci împărţim ceea ce avem ca o chestiune de dreptate. Cel care acumulează bogăţii şi rămâne indiferent faţă de ceilalţi este nedrept. Această viziune asupra dreptăţii este atât simplă, cât şi radicală, deoarece recunoaşte chipul lui Dumnezeu în ceilalţi. Într-adevăr, o religie fără milă şi o societate fără solidaritate sunt un scandal în ochii lui Dumnezeu. Totuşi, multe societăţi care se consideră avansate se afundă tot mai adânc în inegalitate şi excluziune. Africa ştie prea bine că oamenii şi organizaţiile care îi domină pe ceilalţi distrug lumea, pe care Cel Preaînalt a creat-o pentru ca noi să putem trăi împreună.
Experienţele dificile pe care le-aţi înfruntat de-a lungul istoriei oferă ţării voastre o perspectivă deosebit de importantă asupra echilibrului global de putere. Dacă sunteţi capabili să vă angajaţi în dialog cu privire la preocupările tuturor şi să arătaţi solidaritate cu suferinţele atâtor ţări apropiate şi îndepărtate, atunci veţi putea contribui atât la imaginarea, cât şi la realizarea unei mai mari dreptăţi între popoare. Respectând demnitatea fiecăruia şi lăsându-vă mişcaţi de durerea celorlalţi, în loc să multiplicaţi neînţelegerile şi conflictele, puteţi cu siguranţă să deveniţi protagonişti ai unui nou capitol al istoriei. Astăzi, acest lucru este mai urgent ca niciodată, în faţa încălcărilor continue ale dreptului internaţional şi a tendinţelor neocoloniale.
Predecesorii mei au perceput deja clar semnificaţia epocală a acestei provocări. Benedict al XVI-lea a observat că "procesele de globalizare, înţelese şi dirijate în mod corespunzător, deschid posibilitatea fără precedent a unei redistribuiri pe scară largă a bogăţiei la scară mondială; însă, dacă sunt dirijate greşit, pot duce la o creştere a sărăciei şi a inegalităţii şi pot chiar declanşa o criză globală" (Scrisoarea enciclică Caritas in Veritate, 42). Papa Francisc, bazându-se pe vasta sa experienţă a tensiunilor prezente în Sudul Global, a subliniat importanţa a ceea ce poate fi înţeles numai la periferiile marilor centre de putere şi decizionale. El a scris: "Ceea ce este necesar este un model de participare socială, politică şi economică «ce poate include mişcările populare şi poate revigora structurile de guvernare locale, naţionale şi internaţionale cu acel torent de energie morală care izvorăşte din includerea celor excluşi în construirea unui destin comun»" (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 169).
De aceea, vă îndemn pe cei dintre voi care deţineţi poziţii de autoritate în această ţară să nu vă temeţi de această perspectivă, ci să promovaţi o societate civilă vibrantă, dinamică şi liberă, în care tinerii, în special, să fie recunoscuţi ca fiind capabili să ajute la lărgirea orizontului speranţei pentru toţi. Adevărata forţă a unei naţiuni constă în cooperarea tuturor în urmărirea binelui comun. Autorităţile sunt chemate nu să domine, ci să slujească poporul şi să favorizeze dezvoltarea acestuia. Acţiunea politică îşi găseşte astfel criteriul călăuzitor în dreptate, fără de care nu poate exista pace autentică, şi se exprimă în promovarea unor condiţii echitabile şi demne pentru toţi. Şi Biserica catolică, prin comunităţile şi iniţiativele sale, doreşte să contribuie la binele comun al Algeriei, consolidând identitatea sa distinctivă de punte între Nord şi Sud şi între Est şi Vest.
Marea Mediterană, pe de o parte, şi Sahara, pe de altă parte, reprezintă răscruci geografice şi spirituale de o semnificaţie imensă. Dacă ne adâncim în istoria lor, fără simplificări sau ideologii, descoperim comori imense ale omenirii ascunse acolo. Căci marea şi deşertul au fost locuri de îmbogăţire reciprocă între popoare şi culturi timp de milenii. Vai de noi dacă le transformăm în cimitire unde şi speranţa moare! Să eliberăm de rău aceste rezervoare extraordinare de istorie şi de viitor! Să înmulţim oazele de pace; să denunţăm şi să înlăturăm cauzele disperării; şi să ne opunem celor care profită de nenorocirea altora! Căci ilegitime sunt câştigurile celor care exploatează viaţa umană, a cărei demnitate este inviolabilă. Să ne unim, aşadar, forţele, energia spirituală, inteligenţa şi resursele, astfel încât pământul şi marea să devină locuri de viaţă, de întâlnire şi de uimire. Fie ca frumuseţea lor maiestuoasă să ne atingă inimile; fie ca întinderea lor nemărginită să ne îndemne la reflecţie asupra transcendenţei. Marea Mediterană, Sahara şi vastul cer de deasupra lor ne şoptesc că realitatea ne depăşeşte din toate părţile, că Dumnezeu este cu adevărat măreţ şi că totul trăieşte în prezenţa sa misterioasă.
Această perspectivă are consecinţe enorme asupra înţelegerii realităţii din partea noastră, însă mulţi astăzi îi subestimează importanţa. La o privire mai atentă, şi societatea algeriană este familiarizată cu tensiunea dintre sensibilitatea religioasă şi viaţa modernă. Aici, ca în întreaga lume, tind să se manifeste dinamici opuse ale fundamentalismului şi secularizării, făcându-i pe mulţi să piardă un simţ autentic al lui Dumnezeu şi al demnităţii tuturor creaturilor sale. Prin urmare, simbolurile şi cuvintele religioase pot deveni, pe de o parte, limbaje blasfemiatoare ale violenţei şi opresiunii sau, pe de altă parte, semne goale în imensa piaţă a consumului care nu ne satisface.
Aceste polarizări absurde, însă, nu trebuie să ne descurajeze. Trebuie înfruntate cu inteligenţă. Sunt un semn că trăim într-o perioadă extraordinară de mare reînnoire, în care cei care îşi păstrează inima liberă şi conştiinţa trează pot extrage din marile tradiţii spirituale şi religioase noi moduri de a vedea lumea şi un scop de nezdruncinat în viaţă. Trebuie să educăm oamenii în gândirea critică şi libertate, în ascultare şi dialog şi în încrederea care ne conduce să recunoaştem în cei care sunt însoţitori de drum diferiţi şi nu ameninţări. Trebuie să lucrăm pentru vindecarea memoriei şi reconcilierea dintre foştii adversari. Acesta este darul pe care îl doresc pentru voi, pentru Algeria şi pentru tot poporul său, asupra căruia invoc binecuvântările abundente ale Celui Preaînalt.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
* * *
Ştirile, interviurile şi reflecţiile dedicate vizitei Papei Leon în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială (13-23 aprilie 2026) sunt grupate aici.
