|
| © Vatican Media |
Îmi face plăcere să transmit salutări de prietenie participanţilor la întâlnirea interreligioasă din Bangladesh. Mai presus de toate, vă doresc pacea care poate veni numai de la Dumnezeu - una care este "dezarmată şi dezarmantă, umilă şi perseverentă" şi "care caută mereu caritatea, care caută mereu să fie aproape, mai presus de toate, de cei care suferă" (Urbi et Orbi, 8 mai 2025).
Îi felicit pe organizatorii acestei întâlniri pentru alegerea temei "Promovarea unei culturi a armoniei între fraţi şi surori". Într-adevăr, această temă reflectă spiritul de deschidere fraternă pe care oamenii de bunăvoinţă încearcă să-l cultive cu membrii altor tradiţii religioase. Ea izvorăşte, de asemenea, din convingerea că comunitatea noastră umană este cu adevărat una - în origine şi în destin sub Dumnezeu (cf. Conciliul Vatican II, Declaraţia despre relaţia Bisericii cu religiile necreştine Nostra Aetate, 28 octombrie 1965, 1). Suntem cu toţii fiii săi şi, prin urmare, fraţi şi surori. Ca o singură familie, împărtăşim oportunitatea şi responsabilitatea de a continua să cultivăm o cultură a armoniei şi păcii.
În acest sens, putem vorbi pe bună dreptate despre "cultură" în două sensuri. Cultura poate însemna bogata moştenire de arte, idei şi instituţii sociale care caracterizează fiecare popor. În acelaşi timp, cultura poate fi înţeleasă ca un mediu hrănitor care susţine creşterea. Aşa cum un ecosistem sănătos permite plantelor diverse să prospere una lângă alta, tot aşa o cultură socială sănătoasă permite comunităţilor diverse să prospere în armonie. O astfel de cultură trebuie cultivată cu grijă. Are nevoie de lumina soarelui adevărului, de apa carităţii şi de solul libertăţii şi dreptăţii. Ştim din momente dureroase din istorie că atunci când cultura armoniei este neglijată, buruienile pot sufoca pacea. Suspiciunile prind rădăcini; stereotipurile se întăresc; extremiştii exploatează temerile pentru a semăna dezbinare. Împreună, ca tovarăşi în dialogul interreligios, suntem ca nişte grădinari care îngrijesc acest câmp al fraternităţii, ajutând la menţinerea dialogului fertil şi la îndepărtarea buruienilor prejudecăţilor.
Într-adevăr, chiar această ocazie pe care o împărtăşiţi astăzi este o mărturie frumoasă. Afirmă că diferenţele de crez sau de origine nu trebuie să ne despartă. Dimpotrivă, în actul întâlnirii reciproce în prietenie şi dialog, stăm împreună împotriva forţelor de diviziune, ură şi violenţă care prea adesea au afectat omenirea. Unde alţii au semănat neîncredere, noi alegem încrederea; unde alţii ar putea alimenta frica, noi căutăm înţelegerea; unde alţii văd diferenţele ca bariere, noi le recunoaştem ca mijloace de îmbogăţire reciprocă (cf. Francisc, Întâlnire ecumenică şi interreligioasă pentru pace, 1 decembrie 2017).
Într-adevăr, a construi o cultură a armoniei înseamnă împărtăşirea nu doar a ideilor, ci şi a experienţelor concrete. După cum ne aminteşte Sfântul Iacob, "religia curată şi fără pată înaintea lui Dumnezeu... este aceasta: a-i vizita pe orfani şi pe văduve în necazurile lor" (Iac 1,27). Din această perspectivă, putem spune că o măsură autentică a prieteniei interreligioase este disponibilitatea noastră de a fi împreună în slujba celor mai vulnerabili ai societăţii. Bangladesh a fost deja martor la exemple inspiratoare ale acestei unităţi în ultimii ani, când oameni de diferite credinţe s-au unit în solidaritate şi rugăciune în perioade de dezastre naturale sau tragedii. Astfel de gesturi construiesc punţi - între credinţe, între teorie şi practică, între comunităţi - astfel încât toţi bengalezii şi, într-adevăr, întreaga omenire să poată trece de la suspiciune la încredere, de la izolare la colaborare. De asemenea, ele întăresc rezistenţa comunităţilor împotriva vocilor dezbinării. Cooperarea în orice faptă bună este un antidot extrem de eficient împotriva forţelor care ne-ar atrage în ostilitate şi agresiune. Atunci când dialogul nostru este trăit în acţiuni, răsună un mesaj puternic: că pacea, nu conflictul, este visul nostru cel mai preţuit şi construirea acestei păci este o misiune pe care o întreprindem împreună.
Cu aceste sentimente, doresc să reafirm angajarea Bisericii Catolice de a merge alături de voi pe acest drum. Uneori, neînţelegerile sau rănile din trecut ne pot încetini paşii. Totuşi, să ne încurajăm unii pe alţii să perseverăm. Fiecare discuţie de grup, fiecare proiect de slujire comună sau masă împărtăşită, fiecare curtoazie arătată unui aproape de o altă religie - acestea sunt cărămizi ale ceea ce Sfântul Ioan Paul al II-lea a numit "o civilizaţie a iubirii" (Mesaj pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păcii, 1 ianuarie 2001).
Vă asigur de iubirea şi rugăciunile mele fraterne. Fie ca Cel Preaînalt să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi, familiile şi comunităţile voastre. Fie ca el să binecuvânteze ţara voastră cu o armonie şi o pace tot mai profunde. Şi fie ca el să binecuvânteze lumea noastră, care are atât de urgentă nevoie de lumina fraternităţii.
Din Vatican, 28 august 2025
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
