|
| © Vatican Media |
"Pace vouă!" - a scris Papa Leon al XIV-lea într-un mesaj adresat anabaptiştilor, care sărbătoresc cea de-a 500-a aniversare a fondării mişcării lor. Cu cât creştinii sunt mai uniţi, cu atât mai eficientă este mărturia lor pentru Cristos, Principele Păcii, a subliniat Sfântul Părinte.
Dragi prieteni, în timp ce vă adunaţi pentru a comemora cea de-a 500-a aniversare a mişcării anabaptiste, vă salut cordial cu primele cuvinte rostite de Isus cel înviat: "Pace vouă!" (In 20,19).
În bucuria celebrării noastre a Paştelui, cum putem să nu reflectăm asupra apariţiei lui Cristos în seara acelei "prime zile a săptămânii" (ibid.), când Isus a intrat nu doar prin ziduri şi uşi închise, ci prin inimile înfricoşate ale discipolilor săi. În afară de asta, împărtăşind marele său dar al păcii, Cristos a fost sensibil la experienţa discipolilor, prietenii săi, şi nu a ascuns semnele Pătimirii sale încă vizibile în trupul său glorios.
Primind pacea Domnului şi acceptând chemarea sa, care cuprinde faptul de a fi deschişi la darurile Duhului Sfânt, toţi cei care-l urmează pe Isus se pot cufunda în noutatea radicală a credinţei şi a vieţii creştine. Într-adevăr, o astfel de dorinţă de reînnoire caracterizează însăşi mişcarea anabaptistă.
Mottoul ales pentru celebrarea voastră, "Curajul de a iubi", ne aminteşte, mai ales, necesitatea ca toţi catolicii şi menoniţii să depună toate eforturile pentru a trăi porunca iubirii, chemarea la unitatea creştină şi mandatul de slujire faţă de aproapele. De asemenea, subliniază necesitatea de onestitate şi bunătate în reflecţia asupra istoriei noastre comune, care include răni dureroase şi naraţiuni care influenţează relaţiile şi percepţiile catolico-menonite până în zilele noastre. Cât de importantă este, aşadar, acea purificare a amintirilor şi acea recitire comună a istoriei care ne pot permite să vindecăm rănile trecutului şi să construim un nou viitor prin "curajul de a iubi". Într-adevăr, numai în acest fel dialogul teologic şi pastoral poate să aducă rod, un rod durabil (cf. In 15,16).
Desigur nu este o sarcină uşoară! Totuşi, tocmai în momente specifice de încercare Cristos a revelat voinţa Tatălui: a fost atunci când, provocat de farisei, ne-a învăţat că cele două porunci mai mari sunt să-l iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele (cf. Mt 22,34-40); a fost în ajunul Pătimirii sale, când a vorbit despre necesitatea unităţii: "ca toţi să fie una... pentru ca lumea să creadă" (In 17,21). Aşadar, urarea mea pentru fiecare dintre noi este să putem spune, citându-l pe Sfântul Augustin: "Orice speranţă a mea este pusă în imensa măreţie a milostivirii tale. Dă ceea ce porunceşti şi porunceşte ceea ce vrei" (Confesiuni, X, 29.40).
În sfârşit, în contextul lumii noastre sfâşiate de război, drumul nostru continuu de vindecare şi de întărire a fraternităţii joacă un rol fundamental, deoarece, cu cât creştinii sunt mai uniţi, cu atât va fi mai eficientă mărturia noastră despre Cristos, Principele Păcii, în construirea unei civilizaţii de întâlnire a iubirii.
Cu aceste sentimente, vă asigur de rugăciunea mea pentru ca raporturile noastre fraterne să se întărească şi să crească. Asupra fiecăruia dintre voi invoc bucuria şi seninătatea care provin de la Domnul Înviat.
Vatican, 23 mai 2025
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
