|
| © Vatican Media |
Înfruntarea incertitudinilor cu credinţă şi rugăciune
"Împărtăşirea proiectelor de iubire creştină este fundamentală pentru a progresa spiritual şi pentru colabora la harul şi la voinţa lui Dumnezeu". Asta este ceea ce scrie Leon al XIV-lea în revista "Piazza San Pietro", publicată de Bazilica Vaticană şi condusă de franciscanul conventual Enzo Fortunato. Aşa cum a făcut şi în iulie, Papa Prevost răspunde cititorilor revistei şi, în numărul din august, "dialoghează" pe cale epistolară cu Laura, soţie şi mamă a trei fiice, care îi destăinuieşte pontifului bucuriile credinţei, dar şi lupta ispitelor zilnice. Pe lângă răspunsul papei - pe care îl publicăm mai jos - în paginile din această lună se vorbeşte despre Întâlnirea Fraternităţii, programată la Roma pentru 12 şi 13 septembrie 2025, ocazie de întâlnire şi împărtăşire prin dialog. Revista prezintă, de asemenea, o aprofundare despre firul roşu al păcii în istoria ultimilor doisprezece papi, de la Leon al XIII-lea la Leon al XIV-lea, iar, într-un editorial intitulat "Odihnă, fraternitate şi pace", părintele Fortunato reflectă asupra semnificaţiei perioadei estivale ca timp de tăcere şi contemplaţie.
Dragă Laura,
Entuziasmul dumneavoastră de credinţă şi adevărul inimii dumneavoastră, pe care le descrieţi fără a ascunde dificultăţile şi riscurile, sunt o binecuvântare pentru dumneavoastră şi pentru familia dumneavoastră. Aveţi grijă de această comoară spirituală a dumneavoastră, care va fi mereu protejată de iubirea lui Dumnezeu.
Ce ar trebui să facem atunci când ne confruntăm cu ispitele care apar uneori tocmai atunci când trăim cu mai multă recunoştinţă şi coerenţă forţa harului Tatălui care dă viaţa, a Fiului care o primeşte şi a Duhului Sfânt care o împărtăşeşte? La Jubileul familiilor, copiilor, bunicilor şi bătrânilor (1 iunie 2025), i-am îndemnat pe toţi să intre, "plini de uimire şi încredere, în rugăciunea lui Isus", implicaţi de însăşi iubirea sa într-un proiect mare care priveşte întreaga omenire: "Cristos cere de fapt - am spus, comentând Evanghelia tocmai proclamată - ca toţi să fim «una»" (In 17,21).
Pe de o parte, aşadar, să nu uităm că viitorul popoarelor este generat de familii. Pe de altă parte, aşa cum am subliniat tot cu acea ocazie, vă spun vouă, celor căsătoriţi: "Căsătoria nu este un ideal, ci standardul iubirii adevărate dintre bărbat şi femeie: iubire totală, fidelă, rodnică. În timp ce vă transformă într-un singur trup, aceeaşi iubire vă face capabili, după chipul lui Dumnezeu, să dăruiţi viaţa".
Dacă punctul dumneavoastră de referinţă, dragă Laura, este Maria, veţi reuşi să înfruntaţi orice incertitudine. Când vă adresaţi ei, Sfânta Fecioară Maria vă conduce la Cristos. Forţa Mariei este întotdeauna nouă şi surprinzătoare, pentru că se încredinţează complet Fiului, Cuvântul întrupat din Iubire. Şi în el, cu Maria, suntem cu toţii una.
Poate fi foarte important, pentru drumul dumneavoastră, să împărtăşeşti credinţa şi misiunea familiei dumneavoastră cu alte familii, înainte de toate în comunitatea parohială sau în ambiente diecezane, cu mişcări sau asociaţii. Împărtăşirea proiectelor de iubire creştină este fundamentală pentru a progresa spiritual şi a colabora la harul şi la voinţa lui Dumnezeu.
Vă binecuvântez pe dumneavoastră şi familia dumneavoastră.
Mulţumesc pentru cuvintele dumneavoastră.
LEO PP. XIV
(După L'Osservatore Romano, 19 august 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
