|
| © Vatican Media www.orderofmalta.int |
Sunt deosebit de bucuros să vă adresez acest mesaj cu ocazia celebrării solemnităţii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, protector al ordinului vostru călugăresc, care îi poartă numele.
Biserica vă mulţumeşte pentru tot binele pe care îl faceţi acolo unde este nevoie de iubire, uneori în situaţii foarte dificile. Vă mulţumeşte şi pentru angajarea de reînnoire pe care o duceţi înainte de câţiva ani, pentru o mai mare fidelitate faţă de evanghelie, în strânsă şi cordială colaborare cu cardinalul patron, reconfirmat de mine în funcţia sa. Continuaţi în această direcţie!
Putem spune că Sfântul Ioan Botezătorul, încă înainte de naşterea sa, a îndeplinit misiunea primită de la Dumnezeu de a fi vestitor al lui Isus. A făcut asta cu austeritate radicală în timpul întregii sale vieţi. Ideea sa despre Mesia la început era încă prea legată de aceea a unui judecător riguros (cf. Mt 3,7-12). Isus îl ajută să schimbe perspectiva, să se convertească, înainte de toate atunci când i se prezintă cerând să fie botezat, amestecat cu umilinţă printre atâţia penitenţi (cf. Mt 3,13-17). După această manifestare, Ioan îl indică pe Isus ca Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (cf. In 1,29.36). Urmând invitaţia sa, doi dintre discipolii săi devin discipoli ai lui Isus (cf. In 1,37). Iar Botezătorul, dându-şi viaţa în afirmarea adevărului, va deveni un martor al lui Isus, care este Adevărul.
Sfântul Ioan Botezătorul, protectorul vostru ceresc, trebuie să lumineze viaţa voastră şi misiunea pe care sunteţi chemaţi să o îndepliniţi în Biserică prin acţiunea Duhului Sfânt.
Scopul ordinului vostru este tuitio fidei şi obsequium pauperum. Două aspecte ale unei singure carisme: credinţa care este propagată şi ocrotită în dăruirea iubitoare faţă de săraci, faţă de marginalizaţi, faţă de toţi cei care au nevoie de sprijinul, de ajutorul altora. Să nu se limiteze la a ajuta necesităţile săracilor, ci să le vestiţi iubirea lui Dumnezeu prin cuvinte şi mărturie. Dacă acest lucru ar lipsi, ordinul ar pierde propriul caracter religios şi s-ar reduce la a fi o organizaţie cu scop filantropic.
Iubirea pe care fiecare dintre noi trebuie să o ofere altora este aceea care se pune la nivelul celor care o primesc, aşa cum a făcut Isus, care s-a pus la nivelul nostru, în solidaritate cu cei dispreţuiţi, cu cei cărora le este luată viaţa, pentru că este considerată fără valoare (cf. Lc 10,29-37). De aceea, Isus poate primi un răspuns de iubire de la noi, pentru că în această coborâre a sa ne comunică iubirea sa, pe care noi i-o putem întoarce cu recunoştinţă. Aşa este cu săracul. Dacă îl iubim punându-ne la nivelul său, iubirea pe care i-o comunicăm se întoarce la noi în recunoştinţa sa, făcută nu din umilire, ci din bucurie.
Aceasta este tuitio fidei, pentru că, făcând aceasta, voi transmiteţi concret credinţa în Dumnezeu iubire, oferind experienţa apropierii sale.
Pentru a proteja şi a păstra credinţa, apostolul Paul ne arată cum să ne echipăm: să îmbrăcăm armura lui Dumnezeu pentru a rezista curselor diavolului; să ne încingem mijlocul cu adevărul; să îmbrăcăm platoşa dreptăţii; să luăm scutul credinţei, cu care să stingem săgeţile aprinse ale Celui Rău; să luăm coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu (cf. Ef 6,11-18).
Desigur, pentru numeroasele fapte de bine lăudabile pe care ordinul vostru le face în diferite părţi ale lumii, aveţi nevoie de atâtea mijloace, inclusiv economice, şi de atâtea medieri. Dar trebuie să fim întotdeauna atenţi să considerăm mijloacele doar ca atare, funcţionale pentru atingerea scopului.
Totuşi, pentru a atinge un scop bun, mijloacele trebuie să fie bune; dar în acest domeniu ispita se poate prezenta cu uşurinţă sub masca binelui, ca iluzie de a putea atinge scopurile bune pe care cineva şi le propune cu mijloace care s-ar putea dovedi după aceea că nu sunt conforme cu voinţa lui Dumnezeu. Chiar şi Isus a fost ispitit în aceasta, când Cel Rău "i-a arătat toate împărăţiile lumii şi gloria lor" (Mt 4,8) şi i-a promis că i le va da, dacă îl va adora. Însă atunci Isus nu ar mai fi fost Slujitorul suferind al lui Dumnezeu, care în umilinţă se dezbracă de orice putere lumească pentru a cuceri, cu iubire, iubirea omului. Isus reafirmă, şi în această ispită deosebit de subtilă, supremaţia lui Dumnezeu şi nu se vinde puterii acestei lumi. Dacă ar fi consimţit ispitei, Isus ar fi adoptat mijloace ilicite şi nu ar fi obţinut scopul stabilit de Tatăl pentru misiunea sa. Ordinul de Malta, de-a lungul istoriei, a asumat mijloace diferite în funcţie de contingenţe, care trebuie evaluate însă în validitatea lor actuală pentru a obţine scopul tuitio fidei şi obsequium pauperum.
De-a lungul secolelor, ordinul a asumat o relevanţă tot mai mare în cadrul internaţional, un tip foarte particular de suveranitate, cu prerogative în acest domeniu care trebuie să fie în mod necesar funcţionale pentru scopul tuitio fidei şi obsequium pauperum. Dacă aceste prerogative ar fi folosite de voi lăsându-vă atraşi în mondenitate, poate fără să vă daţi seama, tocmai din cauza iluziei pe care o comportă mondenitatea, aţi risca să acţionaţi pierzând din vedere scopul. Trebuie să ne însuşim încontinuu ceea ce este învăţat de Isus, care nu i-a cerut Tatălui să ne scoată din lume, pentru că ne trimite în lume, dar că noi nu suntem din lume, după cum el nu este din lume; şi i-a cerut Tatălui să ne protejeze de Cel Rău (cf. In 17,14-16.18).
Duhul dezvăluie înşelăciunile Celui Rău, aşa că suntem chemaţi să discernem încontinuu dacă ne conduce Duhul sau Cel Rău sau, în orice caz, interesul nostru.
Sunteţi angajaţi într-un drum de reînnoire. Reînnoirea nu poate fi pur şi simplu instituţională, normativă: trebuie să fie înainte de toate interioară, spirituală, pentru că aceasta dă sens schimbărilor normelor. V-aţi reînnoit dreptul vostru propriu, Carta Constituţională şi Codul Melitense. Acest lucru era necesar, deoarece trebuiau clarificate diferite lucruri, în special natura unui ordin religios, dată şi garantată de membrii Primului Grup, dar a cărui forţă carismatică este împărtăşită şi de al Doilea şi de al Treilea Grup cu o gradualitate diferită.
Aţi finalizat şi lucrarea de "Comentariu" la ambele texte normative. O lucrare mai utilă ca niciodată pentru a facilita, pe lângă înţelegerea literală a normelor, şi pe cea a fundamentului lor spiritual şi teologic, de importanţă primordială pentru o interpretare şi aplicare corectă în Duh. Cu siguranţă, drumul de reînnoire nu este încheiat, dimpotrivă este întotdeauna la începuturi, pentru că el cere convertirea inimii, misiune a întregii vieţi pentru fiecare dintre noi. Ştim cât de obositoare este convertirea inimii. În special membrii Primului Grup sunt chemaţi să se angajeze în acest sens pentru a învinge orice ispită de secularizare, adică a unei vieţi neanimate de acea radicalitate evanghelică proprie unui ordin religios. Dacă Primul Grup nu parcurge acest drum de convertire, care, deşi dificil şi solicitant, este susţinut de harul Duhului Celui Înviat, nu se poate spera că al Doilea şi al Treilea Grup îl vor parcurge, după condiţia lor.
Totuşi, convertirea este întotdeauna încurajată de o experienţă semnificativă care atinge inima noastră. Acţiunea voastră în favoarea Stăpânilor Bolnavi, cum vă place să spuneţi, şi a săracilor de orice tip, meritorie înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, este ceea ce susţine convertirea voastră. Acţiunea caritativă şi apostolică este rod şi manifestare a unei spiritualităţi, cea care încă de la începuturi v-a fost transmisă de Fericitul Gerard şi pe care sunteţi chemaţi să o întrupaţi în lumea de astăzi într-o autenticitate evanghelică tot mai mare, rodul unei purificări continue.
Cu mare bucurie am aflat că există aspiranţi care au cerut să înceapă experienţa noviciatului şi a unui noviciat rezidenţial, care este o noutate după o lungă perioadă de dizolvare a vieţii comunitare. Acesta este motiv de mare speranţă, dar este şi o provocare pentru întregul ordin şi mai ales pentru formatori. Formarea este un aspect fundamental pentru toate institutele de viaţă consacrată şi este deosebit de angajantă datorită complexităţii trăirii candidaţilor în timpul prezent. Aceasta cere mai mult ca niciodată o formare specifică a formatorilor, fără de care munca formativă ar rămâne aproximativă şi ineficace, aşa cum s-ar întâmpla dacă itinerarul său şi conţinutul său nu ar fi bine conturate. Formarea nu priveşte numai Primul Grup, ci, cu modalităţi diferite, şi al Doilea şi al Treilea Grup. Ea va trebui să aibă ca scop, ca element fundamental, rugăciunea: liturgică şi personală, hrănită de singurătate şi tăcere, dimensiuni necesare cu cât cineva se dedică mai mult activităţii de slujire faţă de aproapele, pentru ca aceasta să fie mărturie a iubirii lui Dumnezeu, care se face prezent.
De asemenea, este motiv de mare speranţă faptul că unii membri cu voturi vor să înceapă o experienţă de viaţă comunitară. Încurajez din inimă această dorinţă, deoarece viaţa comunitară forjează concret la caritatea reciprocă şi la respectarea autentică a celor trei sfaturi evanghelice. Chiar dacă această intenţie va întâmpina unele dificultăţi în realizarea sa, acestea se vor putea depăşi cu ajutorul Duhului, graţie căruia speranţa nu înşală (cf. Rom 5,5).
Fecioara din Philermos, Sfântul Ioan Botezătorul şi Fericitul Gerard să mijlocească pentru împlinirea tuturor sentimentelor şi dorinţelor voastre cele mai nobile, în timp ce vă trimit din inimă Binecuvântarea Apostolică, pe care o extind la cei dragi ai voştri şi la toţi cei pe care îi întâlniţi în slujirea voastră.
Din Vatican, 24 iunie 2025
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
