Papa Leon al XIV-lea: Liturghia de înmormântare a cardinalului Camillo Ruini (18 iunie 2026)

© Vatican Media

Iubiţi fraţi şi surori,

Celebrăm această Euharistie, încredinţându-l milostivirii Domnului pe fratele nostru, cardinalul Camillo Ruini, un păstor înţelept şi grijuliu al turmei lui Cristos.

Timp de mulţi ani a slujit Biserica, îndeplinind cu egală dăruire atât cele mai umile, cât şi cele mai încărcate responsabilităţi pe care Domnul i le-a încredinţat ca preot, episcop şi cardinal: în învăţătură, studiu şi studii teologice, în slujirea pastorală, în munca împreună cu tinerii, în domeniul cultural, în îngrijirea laicilor şi a vocaţiilor şi în exercitarea autorităţii.

Biserica din Italia, pe care a slujit-o timp de aproximativ şaptesprezece ani ca preşedinte al Conferinţei Episcopale, îi datorează mult, la fel ca şi Dieceza de Roma, unde a slujit pentru aceeaşi perioadă de timp ca vicar al Sfântului Părinte. A putut să călăuzească poporul lui Dumnezeu şi pe fraţii săi din episcopat în momente importante şi delicate, înfruntând numeroase provocări cu entuziasm, discernământ şi curaj.

Îi datorăm perspective şi iniţiative care au lăsat o amprentă profundă asupra comunităţilor ecleziale şi civile. Ne gândim la "Proiectul Cultural"; la angajarea sa profundă de a promova contribuţia lumii catolice în cele mai diferite sfere ale vieţii religioase, civile şi politice italiene; la marea operă a Sinodului diecezan şi la implementarea sa aici, la Roma; la prezenţa sa activă şi dialogantă la diferite niveluri ale vieţii Bisericii, precum şi ale lumii şi societăţii seculare.

În timp ce ne amintim de el şi îl încredinţăm în braţele Tatălui ceresc, să fim luminaţi de Cuvântul lui Dumnezeu pe care l-am ascultat şi, de asemenea, de unele dintre gândurile pe care el însuşi le-a lăsat în scris.

Prima lectură a reluat cuvintele vibrante ale apostolului Paul: "Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncimea, nici nimic altceva în toată făptura nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu" (Rom 8,38-39). Acesta este adevărul care l-a inspirat şi pe cardinalul Ruini în slujirea sa. Iubirea lui Dumnezeu este fidelă; nimic nu o poate învinge sau despărţi de ea, pentru că este darul său, vine de la el şi este revărsată asupra noastră dincolo de meritele şi slăbiciunile noastre. Iubitul nostru frate i-a însoţit pe credincioşi şi comunităţile care i-au fost încredinţate în timpul îndelungatei sale slujiri în multe vicisitudini şi tocmai în iubirea de neînvins a Domnului şi în răspunsul credinţei la acest dar trebuie să căutăm rădăcina forţei cu care le-a înfruntat.

În Testamentul său spiritual, vorbind despre numeroşii oameni cărora le era recunoscător pentru binele pe care i-l dăduseră, cardinalul Camillo scria: "De la ei nu am primit mai puţin decât am încercat să ofer". Cred că acestea sunt cuvinte care ne pot ajuta şi pe noi să ne trăim responsabilităţile şi diferitele noastre slujiri cu aceeaşi umilinţă şi aceeaşi încredere în Dumnezeu.

Mai mult, el însuşi a mărturisit că una dintre resursele care l-au însoţit cel mai mult de-a lungul lungii sale vieţi, încă din copilărie, a fost rugăciunea: simplă, sinceră, proaspătă în cei mai fragezi ani ai săi şi apoi maturizându-se în timp, până la vremea fragilităţii şi a bolii.

O altă frază din Scriptură pe care ne-o oferă liturgia, care ne poate ajuta să trăim rodnic acest moment de har, sunt cuvintele lui Isus pe care le-am auzit în Evanghelie: "Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie şi aceia pe care mi i-ai dat tu să fie cu mine" (In 17,24). În ele găsim un rezumat al planului, direcţiei şi scopului ultim al unei vieţi petrecute pentru binele fraţilor noştri şi surorilor noastre şi trăite în căutarea constantă a planurilor lui Dumnezeu pentru propria sa mântuire şi a lor. Cardinalul Ruini a scris în acest sens: "Nădăjduiesc, Doamne, că am acţionat nu pentru câştig personal, ci pentru obiectivele care mi-au fost încredinţate şi pe care le-am împărtăşit din toată inima" (Testament spiritual). Este frumos să ne amintim, în acest moment, realitatea care a animat profund, dincolo şi mai presus de orice alte preocupări, inima sa de păstor. Însoţindu-l cu rugăciunea şi oferirea Euharistiei, facem din noi dorinţa sa: să ajungem acolo unde Domnul ne aşteaptă şi ne doreşte, în bucuria veşnică, şi să mergem spre ţintă, fiecare cu dorinţa de a participa la ea împreună cu ceilalţi, uniţi, în el şi între noi, pentru totdeauna.

Cardinalul Camillo Ruini a avut harul de a-i cunoaşte personal şi de a lucra cu unii dintre marii sfinţi ai vremurilor recente, precum Sfântul Paul al VI-lea şi Sfântul Ioan Paul al II-lea. În special, despre relaţia sa cu Papa Wojtyła, cu care a colaborat mulţi ani, a scris: "În Ioan Paul al II-lea am experimentat prezenţa ta, Doamne; am putut atinge direct uniunea în rugăciune, inseparabilitatea rugăciunii, vieţii şi apostolatului, curajul credinţei care călăuzeşte istoria, capacitatea de a iubi şi de a ierta" (ibid.). Cred că el, cardinalul, a putut extrage atât de mult din exemplul de unitate a vieţii al marelui pontif, pentru că putem găsi şi în el multe dintre trăsăturile pe care le foloseşte pentru a-l descrie pe sfântul papă; şi cred că această consonanţă de sentimente ne poate inspira şi pe noi în propria noastră călătorie.

Ca motto al episcopatului său, fratele nostru a ales o frază inspirată de Evanghelia după Sfântul Ioan: Veritas liberabit nos, "Adevărul ne va elibera" (cf. In 8,32). Aceste cuvinte rezumă conceptul profund de persoană şi libertate pe care Cristos ni l-a revelat şi pe care Biserica îl învaţă: suntem făcuţi pentru adevăr şi bine şi numai în aceasta găsim unitate, pace şi împlinire deplină, în viaţa pământească şi în veşnicie. Ne amintesc clar de un mesaj deosebit de semnificativ pentru timpul nostru, în care putem fi dezorientaţi de tendinţe relativiste şi viziuni total fluide despre realitate şi umanitate. Privind la viaţa cardinalului Ruini, cum a trăit şi cum a părăsit această lume, putem surprinde un semn al forţei şi solidităţii cu care omenirea creşte şi se maturizează atunci când îşi găseşte centrul şi pivotul existenţei sale în Adevărul care vine de la Dumnezeu.

În încheiere, aş dori să-mi exprim recunoştinţa faţă de cei care, aşa cum am menţionat deja, l-au însoţit, ajutat şi sprijinit pe cardinal în munca sa, în timpul slujirii sale pastorale şi, mai ales, în anii bătrâneţii şi ai infirmităţii. În special, aş dori să le mulţumesc celor care i-au fost aproape până la sfârşit cu dăruire devotată. Domnul să răsplătească pe toţi, să dea alinare rudelor şi celor dragi şi să-i dăruiască răsplata păcii sale nesfârşite.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu