Papa Francisc: Consistoriu ordinar public pentru crearea de cardinali noi şi pentru votul despre câteva cauze de canonizare (27 august 2022)
Acest cuvânt al lui Isus, chiar în mijlocul Evangheliei lui Luca, ne loveşte ca o săgeată: "Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă!" (12,49).
În timp ce este în drum spre Ierusalim cu discipolii, Domnul dă o veste în stil profetic tipic, folosind două imagini: focul şi botezul (cf. 12,49-50). Focul trebuie să-l aducă în lume; botezul va trebui să-l primească el însuşi. Iau numai imaginea focului, care aici este flacăra puternică a Duhului lui Dumnezeu, este însuşi Dumnezeu ca "foc mistuitor" (Dt 4,24; Evr 12,29), Iubire pasionată care purifică, regenerează şi transfigurează totul. Acest foc - ca de altfel şi "botezul" - se revelează pe deplin în misterul pascal al lui Cristos, când el, ca o coloană care arde, deschide calea vieţii prin marea întunecată a păcatului şi a morţii.
Însă există un alt foc, cel din jar. Îl găsim în Ioan, în relatarea celei de-a treia şi ultimei apariţii a lui Isus înviat discipolilor, pe lacul Galileei (cf. 21,9-14). Acest foc mic l-a aprins însuşi Isus, aproape de mal, în timp ce discipolii erau în bărci şi trăgeau năvodul plin la refuz cu peşti. Şi Simon Petru a ajuns primul, înotând, plin de bucurie (cf. v. 7). Focul din jar este blând, ascuns, dar durează îndelung şi foloseşte pentru a găti. Şi acolo, pe malul lacului, creează un ambient familial unde discipolii gustă uimiţi şi emoţionaţi intimitatea cu Domnul lor.
Ne va face bine, iubiţi fraţi şi surori, în această zi, să medităm împreună pornind de la imaginea focului, în această dublă formă a sa; şi la lumina sa să ne rugăm pentru cardinali, îndeosebi pentru voi, care tocmai în această celebrare primiţi demnitatea şi misiunea de cardinal.
Cu cuvintele prezentate în Evanghelia lui Luca, Domnul ne cheamă din nou să mergem în urma lui, să-l urmăm pe calea misiunii sale. O misiune de foc - ca aceea a lui Ilie -, fie prin ceea ce a venit să facă, fie prin cum a făcut asta. Şi nouă, care în Biserică am fost luaţi din rândul poporului pentru un minister de slujire specială, este ca şi cum Isus ne-ar încredinţa flacăra aprinsă, spunând: Luaţi, "aşa cum Tatăl m-a trimis pe mine, vă trimit şi eu pe voi" (In 20,21). Astfel Domnul vrea să ne comunice curajul său apostolic, zelul său pentru mântuirea fiecărei fiinţe umane, fără excepţie. Vrea să ne comunice mărinimia sa, iubirea sa fără limite, fără rezerve, fără condiţii, pentru că în inima sa arde milostivirea Tatălui. Este ceea ce arde în inima lui Isus: milostivirea Tatălui. Şi în acest foc este şi tensiunea misterioasă, proprie a misiunii lui Cristos, între fidelitatea faţă de poporul său, faţă de ţara promisiunilor, faţă de cei pe care Tatăl i i-a dat şi, în acelaşi timp, deschiderea faţă de toate popoarele - acea tensiune universală -, faţă de orizontul lumii, faţă de periferiile încă necunoscute.
Acest foc puternic este ceea ce l-a animat pe apostolul Paul în neobosita sa slujire faţă de Evanghelie, în "alergarea" sa misionară condusă, împinsă mereu înainte de Duh şi de cuvânt. Este şi focul atâtor misionari şi misionare care au experimentat bucuria obositoare şi bucuroasă de a evangheliza, şi a căror viaţă însăşi a devenit evanghelie, pentru că au fost înainte de toate nişte martori.
Acesta, fraţilor şi surorilor, este focul pe care Isus a venit să-l "arunce pe pământ", şi pe care Duhul Sfânt îl aprinde şi în inimile, în mâinile şi în picioarele celor care îl urmează. Focul lui Isus, focul pe care-l aduce Isus.
Apoi este celălalt foc, cel din jar. Şi pe acesta Domnul vrea să ni-l comunice, pentru ca asemenea lui, cu blândeţe, cu fidelitate, cu apropiere şi duioşie - acesta este stilul lui Dumnezeu: apropiere, compasiune şi duioşie - să putem face pe mulţi să guste prezenţa lui Isus viu în mijlocul nostru. O prezenţă aşa de evidentă, deşi în mister, încât nu există nici măcar nevoia de a întreba: "Cine eşti?", pentru că inima însăşi spune că este el, este Domnul. Acest foc arde în mod deosebit în rugăciunea de adoraţie, când stăm în tăcere aproape de Euharistie şi gustăm prezenţa umilă, discretă, ascunsă a Domnului, ca un foc din jar, aşa încât însăşi această prezenţă devine hrană pentru viaţa noastră zilnică.
Focul din jar ne face să ne gândim, de exemplu, la Sfântul Charles de Foucauld: la rămânerea sa îndelungă într-un ambient necreştin, în singurătatea deşertului, bazând totul pe prezenţă: pe prezenţa lui Isus viu, în cuvânt şi în Euharistie, şi pe însăşi prezenţa sa fraternă, amicală, caritabilă. Dar ne face să ne gândim şi la acei fraţi şi surori care trăiesc consacrarea seculară, în lume, alimentând focul scăzut şi durabil în locurile de muncă, în relaţiile interpersonale, în întâlnirile de mici fraternităţi; sau, ca preoţi, într-o slujire perseverentă şi generoasă, fără zgomote, în mijlocul oamenilor din parohie. Îmi spunea un paroh în trei parohii, aici în Italia, că avea multă muncă. "Dar tu eşti capabil să vizitezi toţi oamenii?", am spun eu. "Da, îi cunosc pe toţi!" - "Dar tu cunoşti numele tuturor?" - "Da, şi numele câinilor familiilor". Acesta este focul blând pe care îl duce apostolatul la lumina lui Isus. Şi după aceea, nu este foc din jar acela care în fiecare zi încălzeşte viaţa atâtor soţi creştini? Sfinţenia conjugală! Reînsufleţit cu o rugăciune simplă, "făcută în casă", cu gesturi şi priviri de duioşie, şi cu iubirea care cu răbdare îi însoţeşte pe copii pe drumul lor de creştere. Şi să nu uităm focul din jar păstrat de bătrâni - sunt o comoară, comoară a Bisericii - vatra amintirii, fie în cadrul familial fie în cel social şi civil. Cât de importantă este această vatră a bătrânilor! În jurul ei se adună familiile; permite să se citească prezentul în lumina experienţelor trecute şi să se facă alegeri înţelepte.
Iubiţi fraţi cardinali, în lumina şi în virtutea acestui foc merge poporul sfânt şi credincios, din care am fost luaţi noi, din acel popor al lui Dumnezeu, şi la care am fost trimişi ca slujitori ai lui Cristos Domnul. Ce anume spune în mod deosebit mie şi vouă acest dublu foc al lui Isus, focul năvalnic şi focul blând? Mi se pare că ne aminteşte că un om cu zel apostolic este însufleţit de focul Duhului ca să aibă grijă cu curaj de lucrurile mari ca şi de lucrurile mici, pentru că "non coerceri a maximo, contineri tamen a minimo, divinum est". Să nu uităm: asta aduce Sfântul Toma în Prima Primae. Non coerceri a maximo: a avea orizonturi mari şi voinţă mare de lucruri mari: contineri tamen a minimo, este divin, divinum est.
Un cardinal iubeşte Biserica, mereu cu acelaşi foc spiritual, fie tratând marile probleme fie ocupându-se de cele mici; fie întâlnindu-i pe cei mari din această lume - trebuie să facă asta, de atâtea ori -, fie pe cei mici, care sunt mari în faţa lui Dumnezeu. Mă gândesc, de exemplu, la cardinalul Casaroli, pe bună dreptate celebru pentru privirea sa deschisă pentru a însoţi, cu dialog înţelept şi răbdător, noile orizonturi ale Europei după războiul rece - şi să dea Dumnezeu ca miopia umană să închidă din nou acele orizonturi pe care el le-a deschis! Dar în ochii lui Dumnezeu au valoare la fel de mare vizitele pe care el le făcea în mod obişnuit la tinerii deţinuţi într-o închisoare pentru minori din Roma, unde era numit "Don Agostino". Făcea marea diplomaţie - martiriul răbdării, aşa era viaţa sa - împreună cu vizita săptămânală la Casal del Marmo, cu tinerii. Şi câte exemple de acest tip s-ar putea aduce! Îmi vine în minte cardinalul Van Thuân, chemat să păstorească poporul lui Dumnezeu într-un alt scenariu crucial din secolul al XX-lea, şi în acelaşi timp însufleţit de focul iubirii lui Cristos să se îngrijească de sufletul gardianului care veghea la uşa celulei sale. Acestor oameni nu le era frică de ceea ce este "mare", de ceea ce este "maxim"; ci lua şi ceea ce este "mic" din fiecare zi. După o întâlnire în care cardinalul Casaroli l-a informat pe Sfântul Ioan al XXIII-lea despre ultima sa misiune - nu ştiu dacă în Slovacia sau în Cehia, una din aceste ţări, se vorbea despre politică înaltă -, şi când merge acolo papa l-a sunat şi i-a spus: "Ah, Eminenţă, dumneavoastră continuaţi să mergeţi la aceşti tineri deţinuţi?" - "Da" - "Nu-i lăsaţi niciodată!". Marea diplomaţie este micul lucru pastoral. Aceasta este inima unui preot, inima unui cardinal.
Iubiţi fraţi şi surori, să ne întoarcem cu privire la Isus: numai el cunoaşte secretul acestei mărinimii umile, al acestei puteri umile, al acestei universalităţi atente la detalii. Secretul focului lui Dumnezeu, care coboară din cer luminându-l de la o extremă la alta şi care coace lent hrana familiilor sărace, a persoanelor migrante, sau fără o casă. Isus vrea să arunce şi astăzi acest foc pe pământ; vrea să-l aprindă iarăşi pe malurile istoriilor noastre zilnice. Ne cheamă pe nume, pe fiecare dintre noi, ne cheamă pe nume: nu suntem un număr; ne priveşte în ochi, pe fiecare dintre noi, să ne lăsăm priviţi în ochi, şi ne întreabă: tu, cardinal nou - şi voi toţi, fraţi cardinali -, pot să contez pe tine? Acea întrebare a Domnului.
Şi nu vreau să termin fără o amintire a cardinalului Richard Kuuia Baawobr, episcop de Wa, care ieri, la sosirea la Roma, se simţea rău şi a fost internat din cauza unei probleme la inimă şi i-au făcut, cred, o intervenţie, ceva de felul acesta. Să ne rugăm pentru acest frate care trebuia să fie aici şi este internat. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
