|
| © Vatican Media |
Bună ziua, bună ziua!
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Pacea să fie cu voi!
Iubiţi confraţi în episcopat,
Iubiţi formatori şi seminarişti din diecezele din Triveneto,
Mă bucur să vă pot întâlni cu ocazia pelerinajului jubiliar. Cred că şi ieri erau prezenţi cu toţii, aşa că aceasta este a doua oportunitate. Ţinutul vostru se mândreşte cu adânci rădăcini creştine, care ne duc înapoi la vechea Biserică de Aquileia. În această memorie de credinţă, spirituală, străluceşte mărturia multor martiri şi sfinţi păstori. Îl amintim pe episcopul Cromaţiu; îi amintim pe Ieronim şi Rufin, exemplari în studiu şi în viaţa ascetică; precum şi pe fericiţii Tullio Maruzzo şi Giovanni Schiavo, misionari care au răspândit evanghelia în diferite popoare, limbi şi culturi.
Astăzi ne revine nouă să continuăm această muncă entuziasmantă. În special, voi, seminariştii, sunteţi chemaţi să vă inseraţi în această bogată istorie de har, pentru a o păzi şi a o reînnoi în urmarea Domnului. Nu vă descurajaţi dacă uneori drumul din faţa voastră devine dificil. Aşa cum a spus Fericitul Ioan Paul I clerului din Roma, antrenaţi-vă în disciplina unui "efort continuu, lung şi nu uşor. Nici îngerii văzuţi în vis de Iacob nu zburau, ci urcau câte o treaptă; darămite noi, care suntem oameni săraci lipsiţi de aripi" (Discurs adresat clerului roman, 7 septembrie 1978). Aşa vorbea un păstor în care au strălucit cele mai bune virtuţi ale poporului vostru: în el aveţi un adevărat model de viaţă sacerdotală.
Aş dori, de asemenea, să amintesc un pasaj din convertirea Sfântului Augustin, aşa cum ne spune el însuşi în Confesiunile sale. Pe de o parte, el era dornic să se decidă pentru Cristos, pe de altă parte, era ţinut în loc de scrupule şi ispite. Profund tulburat, într-o zi s-a retras să reflecteze în grădina casei sale; şi acolo i-a apărut personificată virtutea Continenţei, care i-a spus: "De ce te sprijini - şi nu te sprijini - pe tine însuţi? Aruncă-te fără teamă în Dumnezeu. El nu se va retrage pentru a te face să cazi. Aruncă-te liniştit, el te va primi şi te va vindeca" (Conf. VIII, 27).
Ca un tată, vă repet aceleaşi cuvinte, care au făcut atât de mult bine inimii neliniştite a lui Augustin: ele nu sunt valabile doar cu referire la celibat, care este o carismă care trebuie recunoscută, protejată şi educată, ci pot orienta întregul vostru parcurs de discernământ şi de formare pentru slujirea primită prin hirotonire. În special, aceste cuvinte vă invită să aveţi o încredere nemărginită în Domnul, Domnul care v-a chemat, renunţând la pretenţia de a fi autosuficienţi sau de a putea face asta singuri. Şi acest lucru este adevărat nu numai pentru anii de seminar, ci pentru întreaga viaţă: în fiecare moment, cu atât mai mult în cei de dezolare sau chiar de păcat, repetaţi-vă cuvintele psalmistului: "Mă abandonez fidelităţii lui Dumnezeu acum şi pentru totdeauna" (Ps 51,10). Cuvântul lui Dumnezeu şi sacramentele sunt izvoare perene, din care puteţi lua mereu limfă nouă pentru viaţa spirituală, precum şi pentru angajarea pastorală.
Nu vă gândiţi singuri şi nici nu vă gândiţi izolaţi. Fără îndoială - aşa cum afirmă Ratio fundamentalis - fiecare dintre voi "este protagonistul propriei formări şi este chemat la un drum de creştere constantă în sfera umană, spirituală, intelectuală şi pastorală" (Congregaţia pentru Cler, Darul vocaţiei prezbiterale, 130); dar protagonişti nu înseamnă solişti! De aceea vă invit să cultivaţi întotdeauna comuniunea, înainte de toate cu colegii voştri de seminar. Să aveţi deplină încredere în formatorii voştri, fără reticenţe sau duplicităţi. Şi voi, formatorii, fiţi buni însoţitori de drum ai seminariştilor încredinţaţi vouă: oferiţi-le mărturia umilă a vieţii şi a credinţei voastre; însoţiţi-i cu afect sincer. Să vă ştiţi cu toţii susţinuţi de Biserică, înainte de toate în persoana episcopului.
În sfârşit, cel mai important lucru: menţineţi privirea îndreptată spre Isus (cf. Evr 12,2), cultivând relaţia de prietenie cu el. În acest sens, preotul englez Robert Hugh Benson (1871-1914) a scris aşa după convertirea sa la catolicism: "Dacă există un lucru care nu lasă nicio îndoială în evanghelie este tocmai acesta: Isus Cristos doreşte să fie prietenul nostru. [...] Secretul care i-a constituit pe sfinţi este în întregime aici: conştiinţa prieteniei lui Isus Cristos" (Prietenia lui Cristos, Milano, 2024, p. 17). El cere, aşa cum scria Papa Francisc în enciclica Dilexit nos, "să nu te ruşinezi să recunoşti prietenia ta cu Domnul. Îţi cere să ai curajul de a le relata altora că este un bine pentru tine că l-ai întâlnit" (nr. 211). De fapt, întâlnirea cu Isus salvează viaţa noastră şi ne dăruieşte forţa şi bucuria de a comunica evanghelia tuturor.
Preaiubiţilor, mulţumesc pentru vizita voastră. Drum bun! Să vă însoţească mereu Sfânta Fecioară Maria, precum şi binecuvântarea mea. Mulţumesc!
[Recitarea rugăciunii Tatăl nostru]
[Binecuvântarea]
O zi bună! Multe mulţumiri şi drum bun de credinţă!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
