|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Bună ziua tuturor şi bine aţi venit!
Domnule secretar general al Organizaţiei Statelor Iberico-Americane,
Eminenţă, Excelenţe,
Miniştri, distinşi oficiali,
dragi prieteni,
Mă bucur să pot să mă alătura de dumneavoastră în acest dialog dedicat uneia dintre cele mai urgente şi cruciale provocări ale timpului nostru: relaţia dintre educaţie, sănătate mintală şi tehnologii digitale.
Doresc să exprim recunoştinţa mea faţă de Organizaţia Statelor Iberico-Americane, Comisia Pontificală pentru America Latină, Dicasterul pentru Cultură şi Educaţie şi faţă de toţi cei care au făcut posibilă această iniţiativă, născută dintr-o dorinţă comună de a construi împreună "hărţi autentice ale speranţei".
Această întâlnire are loc cu o atenţie deosebită asupra regiunii ibero-americane, pe care o păstrez profund în inima mea: un pământ cu resurse spirituale şi umane extraordinare. Găsim o imagine elocventă a acestei înţelepciuni, de exemplu, în textilele lucrate manual, care, cu numeroasele lor fire şi culorile vii, ne învaţă că niciun fir nu este suficient de unul singur pentru a crea modelul. Doar ţeserea răbdătoare generează frumuseţe şi forţă. Fiecare fir îşi păstrează propria culoare, dar capătă sens în cadrul unei ţesături mai ample.
Şi educaţia este chemată astăzi să se redescopere în acest fel: nu ca construire a unor individualisme izolate, nici ca simplă transmitere de competenţe, ci ca artă de a ţese comuniunea.
Popoarele antice priveau spre cer pentru a citi constelaţiile. În ele căutau îndrumare; învăţau să recunoască ritmul anotimpurilor, timpul semănatului şi timpul recoltării. Stelele erau observate nu numai din curiozitate abstractă, ci şi pentru că ajutau la înţelegerea momentului potrivit pentru a acţiona, păstrând armonia dintre om, natură şi timp.
Astăzi trebuie să ne ridicăm din nou privirea (cf. In 4,35). În scrisoarea apostolică Trasarea unor noi hărţi ale speranţei, am cerut crearea unei constelaţii educaţionale globale, în care fiecare instituţie, fiecare cultură şi fiecare popor să poată oferi contribuţia sa unică pentru a lumina calea omenirii. Fiecare cultură găseşte sens în observarea constelaţiilor. Fiecare cultură este chemată să colaboreze la trasarea unui drum comun, aprofundând conştiinţa apartenenţei la o singură familie umană.
Conştientizarea acestei mari moşteniri culturale ne poate ajuta să abordăm una dintre cele mai mari forme de sărăcie ale timpului nostru: pierderea constelaţiilor interioare. Mulţi tineri posedă dispozitive tehnologice din ce în ce mai sofisticate, însă se luptă să găsească un sens al vieţii, al speranţei, al iubirii şi chiar al suferinţei. În spatele atâtor dificultăţi, singurătăţi şi fragilităţi psihologice se află adesea o întrebare tăcută: "Are viaţa mea vreun sens? Există o speranţă sigură pentru viitor?".
În scrisoarea apostolică menţionată anterior, am amintit că suntem o dorinţă, nu un algoritm (cf. Trasarea unor noi hărţi ale speranţei, 4.1). Atunci când fiinţele umane sunt reduse la performanţă, consum sau o cifră statistică, apare inevitabil o profundă suferinţă interioară. Mulţi tineri trăiesc astăzi sub jugul aşteptărilor şi al performanţei, cufundaţi într-o competitivitate frenetică care generează anxietate, teama de a nu fi suficient de buni şi dezorientare.
Din acest motiv, nu putem aborda problema sănătăţii mintale numai ca pe o chestiune clinică sau tehnică. Fără îndoială, contribuţiile ştiinţei, psihologiei, medicinii şi neuroştiinţelor sunt indispensabile. Dar credem, de asemenea, că fiinţele umane pot trăi autentic - şi pot depăşi atâtea fragilităţi interioare - într-un orizont de sens. Când acest orizont se întunecă, golul interior, izolarea şi disperarea cresc. Când, pe de altă parte, o persoană descoperă că viaţa sa are valoare, că este iubită, aşteptată şi chemată la o misiune în lume, atunci se naşte speranţa. Şi speranţa nu este o iluzie naivă: este o forţă spirituală care susţine viaţa, chiar şi în cele mai dificile momente.
De aceea am vrut să includ, printre obiectivele Pactului Educaţional Global, scopul cultivării vieţii interioare. Într-adevăr, nu este suficient să conectezi tinerii la reţele digitale dacă apoi rămân deconectaţi de ei înşişi, de ceilalţi şi de propriul eu interior. A cultiva viaţa interioară înseamnă a ajuta generaţiile tinere să redescopere tăcerea, reflecţia, capacitatea de a pune întrebări, profunzimea relaţiilor şi deschiderea către transcendent. Pentru a asculta sufletul, trebuie să-şi ascute auzul, căci glasul lui nu este un strigăt, ci o şoaptă (cf. 1Rg 19,9-16).
Tehnologia ne conectează, dar educaţia ne modelează. A educa înseamnă a-i însoţi pe tineri în descoperirea nu numai a modului de a trăi, ci şi a motivului pentru care să trăiască. În această misiune educativă, instituţiile publice, şcolile, universităţile, familiile, comunităţile religioase, lumea culturii şi lumea comunicării sunt chemate să lucreze împreună. Nimeni nu poate înfrunta singur provocări atât de profunde şi complexe.
Prin urmare, doresc să vă încurajez să consolidaţi această reţea de cooperare pe care o construiţi între voi şi cu Sfântul Scaun. În această eră a tranziţiei digitale, suntem chemaţi să fim lumină pentru mulţi oameni, în special tineri, care caută puncte de referinţă sigure şi hărţi capabile să-i călăuzească pe drumul vieţii.
Avem nevoie de viziuni capabile să construiască noi sinteze culturale, care au curajul să unească gândirea şi viaţa, contemplarea şi acţiunea, grija faţă de săraci şi căutarea sensului, păstrând în acelaşi timp moştenirea profund umană a educaţiei.
Fie ca Fecioara Maria, modelul educatorului, să ne inspire în acest drum şi să ne călăuzească eforturile de a insufla încredere generaţiilor tinere, astfel încât să se poată angaja în construirea unei lumi mai drepte şi fraterne.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
