|
| © Vatican Media |
Dragă cardinal prefect, dragi superiori ai dicasterului,
Eminenţe, Excelenţe,
Iubiţi fraţi şi surori!
Vă primesc în timp ce desfăşuraţi prima Adunare Plenară a Dicasterului pentru Cultură şi Educaţie. Şi profit de această ocazie pentru a reafirma importanţa riscului de a pune împreună acest binom: cultură şi educaţie. Atunci când, cu constituţia apostolică Praedicate Evangelium, am decis să unesc cele două entităţi ale Sfântului Scaun care se ocupau de educaţie şi de cultură, m-a motivat nu atât căutarea unei raţionalizări economice, cât mai degrabă o viziune despre posibilităţile de dialog, de sinergie şi de inovaţie care pot face şi mai rodnice, aş spune "debordante", aceste două domenii.
Lumea nu are nevoie de repetitori somnambuli a ceea ce există deja; are nevoie de noi coregrafi, de noi interpreţi ai resurselor pe care fiinţa umană le poartă înăuntru, de noi poeţi sociali. De fapt, nu este nevoie de modele de instruire care să fie simple "fabrici de rezultate", fără un proiect cultural care să permită formarea de persoane capabile să ajute lumea să schimbe pagina, eradicând inegalitatea, sărăcia endemică şi excluderea. Patologiile lumii prezente nu sunt o fatalitate pe care trebuie s-o acceptăm pasiv, şi cu atât mai puţin comod. Şcolile, universităţile, centrele culturale ar trebui să înveţe să dorim, să rămânem însetaţi, să avem vise, pentru că, aşa cum ne aminteşte Scrisoarea a doua a lui Petru, noi "aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care locuieşte dreptatea" (3,13).
Acesta ar trebuie să devină criteriul-bază de discernământ şi de convertire pentru practicile noastre culturale şi educative: calitatea aşteptărilor. Întrebarea-cheie pentru instituţiile noastre este aceasta: "Ce anume aşteptăm cu adevărat?". Probabil că răspunsul sincer va fi dezamăgitor: succesul în ochii lumii, onoarea de a fi în "ranking" sau auto-protejarea. Desigur, dacă ar fi aşa, ar fi prea puţin!
Fraţilor şi surorilor, experienţa pe care Dumnezeu ne permite s-o realizăm este alta. Amintesc ceea ce scrie Emily Dickinson într-o poezie a sa:
"Ca şi cum aş cere o Pomană obişnuită,
Şi în mâna mea uimită
Un Necunoscut ar comprima o Împărăţie,
Şi eu, descumpănită, aş rămâne -
Ca şi cum aş cere Orientului
Dacă ar avea o Dimineaţă pentru mine -
Şi el şi-ar ridica Digurile sale purpure,
Şi m-ar îmbăta de Auroră!" (Toate poeziile, J323, 1858).
"A se îmbăta de Auroră", o imagine frumoasă pentru a sublinia acest proces.
Şi eu vă îndemn: înţelegeţi misiunea voastră în domeniul educativ şi cultural ca o chemare de a lărgi orizonturile, de a prisosi în vitalitate interioară, de a face spaţiu la posibilităţi inedite, de la oferi modalităţile darului care devine mai amplu numai atunci când este împărtăşit. Unui educator şi unui artist datoria noastră este să le spunem: "Fiţi copioşi, riscaţi!".
Nu avem motiv pentru a ne lăsa înfrânţi de frică. Întâi, pentru că Cristos este ghidul şi însoţitorul nostru de călătorie. Al doilea, pentru că suntem păzitori ai unei moşteniri culturale şi educative mai mare decât noi înşine. Suntem moştenitori ai profunzimilor lui Augustin. Suntem moştenitori ai poeziei lui Efrem Sirul. Suntem moştenitori ai Şcolilor Catedralelor şi ai celui care a inventat Universităţile. Ai lui Toma de Aquino şi ai lui Edith Stein. Suntem moştenitori ai unui popor care a comandat operele lui Beato Angelico şi ale lui Mozart sau, mai recent, ale lui Mark Rothko şi ale lui Olivier Messiaen. Suntem moştenitori ai artiştilor şi ai artistelor care s-au lăsat inspiraţi de misterele lui Cristos. Suntem moştenitori ai oamenilor de ştiinţă înţelepţi precum Blaise Pascal. Într-un cuvânt, suntem moştenitori ai pasiunii educative şi culturale a atâtor sfinte şi a atâtor sfinţi.
Înconjuraţi de o asemenea ceată de martori, să ne debarasăm de orice povară a pesimismului; pesimismul nu este creştin. Să convergem, cu toate forţele noastre, pentru a sustrage fiinţa umană din umbra nihilismului, care este probabil plaga cea mai periculoasă a culturii de astăzi, pentru că este aceea care pretinde să elimine speranţa. Şi să nu uităm: speranţa nu înşală, este forţa. Acea imagine a ancorei: speranţa nu înşală.
Dacă pot să împărtăşesc un secret, uneori simt dorinţa de a striga la urechea acestei epoci a istoriei: "Nu uita speranţa!". Uneori există mitul lui Turandot: a crede că speranţa mereu înşală. Mă bazez pe voi pentru ca Anul jubiliar, de acum aproape, să poată lărgi acel strigăt. Este mult de făcut: acesta este momentul de a ne sufleca mânecile.
Astăzi lumea înregistrează cel mai mare număr de studenţi din istorie. Sunt date încurajatoare: circa 110 milioane de copii completează şcolarizarea primară. Însă rămân disparităţi triste. De fapt, circa 250 de milioane de copii şi adolescenţi nu frecventează şcoala. Este un imperativ moral să se schimbe această situaţie. Pentru că genocidele culturale nu au loc numai prin distrugerea unui patrimoniu. Fraţilor şi surorilor, este genocid cultural atunci când furăm copiilor viitorul, când nu le oferim condiţii pentru a deveni ceea ce ar putea să fie. Când vedem în atâtea părţi copiii care merg să caute în gunoaie lucruri de vândut şi astfel să poată mânca. Să ne gândim la viitorul omenirii cu aceşti copii.
În cartea sa, Pământul oamenilor, Antoine de Saint-Exupéry parcurge vagoanele de clasa a treia ale unui tren plin de familii de refugiaţi. Se opreşte pentru a-i privi. Şi scrie: Mă chinuie "un soi de rană. [...] Mă chinuie că în fiecare dintre aceşti oameni este un pic Mozart, asasinat". Responsabilitatea noastră este imensă. Repet: imensă! A educa înseamnă a avea îndrăzneala de a-l confirma pe celălalt cu acea expresie a Sfântului Augustin: "Volo ut sis": "Vreau ca tu să fii". Asta înseamnă a educa.
Un domeniu deosebit de relevant care determină schimbarea epocală este cea a salturilor enorme care au loc în dezvoltarea ştiinţifică şi în inovaţiile tehnologice. Nu putem ignora astăzi venirea tranziţiei digitale şi a inteligenţei artificiale, cu toate consecinţele sale. Acest fenomen ne pune în faţa unor întrebări cruciale. Cer centrelor de cercetare din universităţile noastre să se angajeze să studieze actuala revoluţie în desfăşurare, făcând lumină asupra avantajelor şi asupra pericolelor.
Oricum, o repet: nu trebuie să lăsăm să învingă sentimentul de frică. Amintiţi-vă că trecerile culturale complexe se revelează adesea cele mai rodnice şi creative pentru dezvoltarea gândirii umane. A-l contempla pe Cristos viu ne permite să avem curajul de ne lansa în viitor, având încredere în cuvântul Domnului care ne provoacă: "Să trecem pe malul celălalt" (Mc 4,35). Vă rog, nu fiţi educatori pensionaţi! Educatorul mereu merge înainte, mereu.
Vă mulţumesc pentru angajarea voastră şi mă rog pentru ca Duhul Sfânt să vă lumineze în munca voastră. Maria, Scaunul Înţelepciunii, să vă însoţească pe acest drum. Vă binecuvântez pe toţi. Şi, vă rog, să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
