|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Bună ziua tuturor şi bine aţi venit!
Am plăcerea să vă urez bun venit în urma Congresului Internaţional care a avut loc ieri pentru a marca cea de-a 60-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale. Fiind cercetători şi experţi versaţi în comunicarea digitală, preocuparea voastră pentru viitorul omenirii v-a adus la Roma pentru a reflecta asupra alfabetizării media şi digitale. Prin participarea la această iniţiativă, fiecare dintre voi a adus propriile daruri şi talente pentru a contribui la orientarea viitoare a omenirii în această perioadă marcată de creşterea exponenţială a tehnologiei, o chestiune deosebit de semnificativă pentru misiunea Bisericii.
Tocmai în contextul misiunii universale a Bisericii poate fi cel mai bine înţeleasă susţinerea sa pentru comunicaţiile sociale. De fapt, decretul Conciliului al II-lea din Vatican despre mass-media - care a dat naştere Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale - începe prin a ne aminti că Biserica "a fost întemeiată de Cristos, Domnul nostru, pentru a aduce mântuirea tuturor şi, prin urmare, are datoria de a predica Evanghelia" (Inter mirifica 3). Principala preocupare a Bisericii a fost şi continuă să fie mântuirea veşnică a fiecărei persoane umane. După cum citim în Evanghelia după Ioan: "Ca să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care l-ai trimis" (In 17,3).
Această dorinţă ca toţi "să fie mântuiţi şi să ajungă la cunoaşterea adevărului" (1Tim 2,4) trebuie, aşadar, să informeze nu numai deciziile şi acţiunile noastre, ci şi utilizarea şi orientarea dată mass-media, tehnologiei digitale şi inteligenţei artificiale, pentru a ne asigura că aceste instrumente sunt puse în slujba autentică a omenirii. După cum reiese din păcate din promovarea şi implementarea nestăvilită a tehnologiei în detrimentul demnităţii umane şi din daunele cauzate de chatboţii şi alte tehnologii care exploatează nevoia noastră de relaţii umane, trăim cu adevărat o eclipsă a simţului a ceea ce înseamnă să fii om (cf. Mesajul pentru a 60-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale). Prin urmare, este cu atât mai imperativ să regăsim o înţelegere a adevăratului sens şi a măreţiei omenirii aşa cum a fost intenţionată de Dumnezeu. În acest sens, provocarea cu care ne confruntăm în prezent "nu este tehnologică, ci antropologică" (ibid.), iar speranţa mea este ca scrisoarea enciclică ce va fi publicată în câteva zile să contribuie la răspunsul la această provocare.
În această lumină, sunt încrezător că numai contemplându-l pe Cristos, Cuvântul Întrupat, putem regăsi nu numai o viziune corectă asupra lui Dumnezeu, ci şi să ajungem să înţelegem adevărul omenirii. Întrucât "prin întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu s-a unit într-un fel cu fiecare om" (Gaudium et spes 22), inima umană nu va pătrunde niciodată pe deplin adâncimile propriilor sale cotloane şi nici nu va înţelege valoarea ei separat de inima lui Cristos. Din acest motiv, adevărata păstrare a chipului şi a vocii fiecărui individ trebuie să implice în mod necesar o întâlnire cu Cel care este "chipul Dumnezeului nevăzut", fiind în acelaşi timp el însuşi omul perfect (Col 1,15).
Bineînţeles, toate acestea trebuie ţinute în minte atunci când discutăm implicaţiile tehnologiei digitale şi rolul Bisericii în comunicaţiile sociale. O astfel de sarcină nu este întotdeauna uşoară, dar am fost chemaţi să aducem lumina lui Cristos în lume, luminând fiecare dimensiune a activităţii umane (cf. In 8,12; Mt 5,14-16). Cum am putea să nu facem acest lucru în timpul nostru, mai ales cu o problemă atât de răspândită în societate? Prin urmare, Biserica se simte obligată să contribuie la efortul de planificare şi implementare a alfabetizării în domeniul mass-media, informaţiei şi inteligenţei artificiale în cadrul sistemelor educaţionale. În acest fel, ea poate contribui la dobândirea de către oameni a unor abilităţi de gândire critică şi la contribuţia tehnologiilor la mântuirea celor care le folosesc (cf. Mesaj pentru a 60-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale; Inter mirifica 3).
Sunt sigur că toţi suntem deosebit de preocupaţi de posibilele consecinţe ale utilizării tehnologiei digitale şi a inteligenţei artificiale nu numai asupra dezvoltării fizice şi intelectuale a copiilor şi tinerilor, ci şi asupra bunăstării lor spirituale. În acest sens, toţi oamenii, dar în special tinerii, "ar trebui să înveţe moderaţie şi disciplină în utilizarea" acestor tehnologii (Inter mirifica 10), susţinuţi de îndrumarea părinţilor şi a educatorilor. Mai mult, în lumina misiunii Bisericii şi a concepţiilor greşite actuale despre Dumnezeu şi persoana umană, alfabetizarea digitală trebuie să includă şi o educaţie la adevărul despre Dumnezeu şi despre omenire. Tinerii, în special, sunt deschişi la acest adevăr şi doresc să descopere sensul vieţii. Prin urmare, trebuie să-i ajutăm să întâlnească Cristos viu.
Iubiţi fraţi şi surori, aceasta este o problemă care îmi este deosebit de dragă inimii mele şi inimii Bisericii. Într-adevăr, ca Mamă, Biserica se interesează de viaţa copiilor săi, dorind să-i călăuzească spre deplina maturitate (cf. Ef 4,13). Sper ca aceste reflecţii să conducă la o încredere restabilită în tehnologie ca rod al geniului persoanei umane, în armonie cu planul creator al lui Dumnezeu. Mulţumindu-vă pentru eforturile voastre de acum şi de viitor, invoc din inimă asupra voastră şi asupra familiilor voastre binecuvântările divine ale înţelepciunii, bucuriei şi păcii. Vă mulţumesc.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
