Joi, 13 februarie 2014, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţă pe participanţii la Adunarea Plenară a Congregaţiei pentru Educaţia Catolică (a Institutelor de Studii). Publicăm în continuare discursul pe care papa l-a adresat celor prezenţi, după salutul cardinalului prefect Zenon Grocholewski:
Domnilor cardinali,
Veneraţi fraţi întru episcopat şi întru preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori,
Adresez un bun-venit special cardinalilor şi episcopilor numiţi recent membri ai acestei Congregaţii şi îi mulţumesc cardinalului prefect pentru cuvintele cu care a introdus această întâlnire.
Temele pe care le aveţi pe ordinea de zi sunt angajante, ca actualizare a constituţiei apostolice Sapientia christiana, consolidarea identităţii universităţilor catolice şi pregătirea aniversărilor care vor cădea în 2015, adică 50 de ani ai declaraţiei conciliare Gravissimum educationis şi 25 de ani ai constituţiei apostolice Ex corde Ecclesiae. Educaţia catolică este una dintre provocările cele mai importante ale Bisericii, angajată astăzi să realizeze noua evanghelizare într-un context istoric şi cultural în transformare constantă. În această perspectivă aş vrea să îndrept atenţia dumneavoastră asupra a trei aspecte.
Primul aspect se referă la valoarea dialogului în educaţie. Recent, aţi dezvoltat tema educaţiei la dialogul intercultural în şcoala catolică prin publicarea unui document specific. De fapt, şcolile şi universităţile catolice sunt frecventate de mulţi studenţi necreştini sau şi necredincioşi. Instituţiile educative catolice oferă tuturor o propunere educativă care tinde la dezvoltarea integrală a persoanei şi care răspunde la dreptul tuturor de a accede la ştiinţă şi la cunoaştere. Dar la fel sunt chemate să ofere tuturor, respectând pe deplin libertatea fiecăruia şi metodele proprii ale ambientului şcolar, propunerea creştină, adică pe Isus Cristos ca sens al vieţii, al cosmosului şi al istoriei.
Isus a început să anunţe vestea cea bună în "Galileea neamurilor", răscruce de persoane diferite prin rasă, cultură şi religie. Acest context se aseamănă în anumite privinţe cu lumea de astăzi. Schimbările profunde care au dus la răspândirea tot mai vastă a societăţilor multiculturale cer acelora care acţionează în sectorul şcolar şi universitar să se implice în itinerarii educative de confruntare şi de dialog, cu o fidelitate curajoasă şi inovatoare care să ştie să ducă la întâlnirea dintre identitatea catolică şi diferite "suflete" din societatea multiculturală. Mă gândesc cu apreciere la contribuţia pe care o oferă Institutele călugăreşti şi celelalte instituţii ecleziale prin întemeierea şi gestionarea de şcoli catolice în contexte cu accentuat pluralism cultural şi religios.
Al doilea aspect se referă la pregătirea calificată a formatorilor. Nu se poate improviza. Trebuie să facem în mod serios. În întâlnirea pe care am avut-o cu Superiorii Generali, am subliniat că astăzi educaţia este adresată unei generaţii care se schimbă şi că fiecare educator - şi toată Biserica ce este mamă educatoare - este chemat să "se schimbe", în sensul de a şti să comunice cu tinerii pe care îi are în faţă.
Aş vrea să mă limitez să amintesc trăsăturile figurii educatorului şi ale misiunii sale specifice. A educa este un act de iubire, înseamnă a da viaţă. Şi iubirea este exigentă, cere să se angajeze cele mai bune resurse, să se trezească pasiunea şi să se pornească la drum cu răbdare împreună cu tinerii. Educatorul în şcolile catolice trebuie să fie înainte de toate foarte competent, calificat, şi în acelaşi timp bogat în umanitate, capabil să stea în mijlocul tinerilor cu stil pedagogic, pentru a promova creşterea lor umană şi spirituală. Tinerii au nevoie de calitate a învăţământului şi în acelaşi timp de valori, nu numai enunţate, ci mărturisite. Coerenţa este un factor indispensabil în educaţia tinerilor. Coerenţă! Nu se poate creşte, nu se poate educa fără coerenţă: coerenţă, mărturie.
Pentru aceasta educatorul are nevoie el însuşi de o formare permanentă. Aşadar trebuie investit pentru ca profesori şi conducători să poată menţine sus profesionalitatea lor şi chiar credinţa lor şi forţa motivaţiilor lor spirituale. şi în această formare permanentă îmi permit să sugerez necesitatea reculegerilor şi a exerciţiilor spirituale pentru educatori. Este frumos a face cursuri de o temă sau alta, dar este necesar a face şi cursuri de exerciţii spirituale, reculegeri, pentru a se ruga! Deoarece coerenţa este un efort, dar mai ales este un dar şi un har. Şi trebuie să-l cerem!
Un ultim aspect se referă la instituţiile educative, adică şcolile şi universităţile catolice şi ecleziastice. A 50-a aniversare a declaraţiei conciliare, a 25-a a constituţiei apostolice Ex corde Ecclesiae şi actualizarea constituţiei apostolice Sapientia christiana ne induc să reflectăm serios asupra numeroaselor instituţii formative răspândite în toată lumea şi asupra responsabilităţii lor de a exprima o prezenţă vie a Evangheliei în domeniul educaţiei, ştiinţei şi culturii. Este nevoie ca instituţiile academice catolice să nu se izoleze de lume, ci să ştie să intre cu curaj în areopagul culturilor actuale şi să intre în dialog, conştiente de darul pe care îl au de oferit tuturor.
Preaiubiţilor, şantierul educaţiei este un mare şantier deschis, în care Biserica este din totdeauna prezentă cu instituţii şi proiecte proprii. Astăzi este nevoie să se mărească ulterior această angajare la toate nivelele şi să se reînnoiască misiunea tuturor subiecţilor care sunt angajaţi în ele, în perspectiva noii evanghelizări. În acest orizont vă mulţumesc pentru toată munca voastră şi invoc prin mijlocirea Fecioarei Maria asistenţa constantă a Duhului Sfânt asupra voastră şi asupra iniţiativelor voastre. Vă cer, vă rog, să vă rugaţi pentru mine şi pentru slujirea mea şi din inimă vă binecuvântez. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
