Iubiţi fraţi, bună ziua şi bine aţi venit!
Mulţumesc superiorului general pentru cuvintele sale, şi pentru acel "Lolo Kiko" [salut filipinez: "bunicul Francisc"], şi adresez urările mele lui şi consiliului său. Sunt bucuros să vă întâlnesc cu ocazia celui de-al 46-lea capitul general al vostru, care are ca temă "A construi străzi noi pentru a transforma vieţi". Este frumos a înţelege capitulul astfel, mergând, ca un şantier de noi străzi, care să conducă la întâlnirea fraţilor, în special a celor mai săraci. Dar noi ştim că Isus Cristos este "Calea", strada cu adevărat nouă: urmându-l pe el, mergând cu el, viaţa noastră este transformată, şi devenim la rândul nostru, drojdie, sare, lumină.
Pentru voi, conform carismei Sfântul Jean Baptiste de la Salle, aceste "noi străzi" sunt înainte de toate parcursuri de educaţie, de realizat în şcolile, în colegiile, în universităţile pe care le duceţi înainte în circa o sută de ţări în care sunteţi prezenţi. O frumoasă responsabilitate! Îi mulţumesc Domnului împreună cu voi pentru asta, deoarece munca educativă este un mare dar înainte de toate pentru cel care o îndeplineşte: este o lucrare care cere mult, dar care dă mult! Relaţia constantă cu educatorii, cu părinţii şi în special cu copiii şi tinerii este un izvor mereu viu de umanitate, chiar şi cu toate trudele şi problematicile pe care le comportă.
În această relaţie, în acest drum pe care-l parcurgeţi cu ei, voi oferiţi valorile bogatei voastre tradiţii pedagogice: educaţi la responsabilitate, la creativitate, la convieţuire, la dreptate, la pace; educaţi la viaţa interioară, la a fi deschişi la transcendent, la simţul uimirii şi al contemplaţiei în faţa misterului vieţii şi al creaţiei. Toate acestea voi le trăiţi şi le interpretaţi în Cristos şi le traduceţi în plinătate de umanitate. Îmi vine în minte motoul Sfântului Ioan Paul al II-lea în Redemptoris hominis: "Omul este calea Bisericii". Voi realizaţi acest moto în misiunea educativă. Este modul vostru de a realiza ceea ce scrie Sfântul Paul: "A-l forma pe Cristos în voi" (cf. Gal 4,19). Este apostolatul vostru, a educa astfel, aportul vostru specific la evanghelizare: a face să crească umanul după Cristos. În acest sens şcolile voastre sunt "creştine", nu datorită unei etichete exterioare, ci pentru că merg pe acest drum.
Suntem conştienţi că lumea trăieşte o urgenţă educativă. S-a rupt pactul educativ, s-a rupt, şi acum statul, educatorii şi familia sunt separaţi. Trebuie să căutăm un nou pact care să fie comunicare, să lucrăm împreună. Această urgenţă educativă este făcută şi mai acută de consecinţele pandemiei. Cele două mari provocări ale timpului nostru: provocarea fraternităţii şi provocarea îngrijirii casei comune, nu pot găsi răspuns decât prin educaţie. Ambele sunt înainte de toate provocări educative. Şi mulţumire fie lui Dumnezeu, comunitatea creştină este nu numai conştientă de asta, ci este angajată în această muncă, de mult timp încearcă să "construiască noi străzi pentru a transforma" stilul de viaţă. Şi voi, fraţilor, faceţi parte din acest şantier, mai mult, sunteţi în linia întâi, educând să se treacă de la o lume închisă la o lume deschisă; de la o cultură a lui foloseşte-şi-aruncă la o cultură a îngrijirii; de la o cultură a rebutului la o cultură a integrării; de la căutarea intereselor de parte la căutarea binelui comun. Ca educatori voi ştiţi bine că această transformare trebuie să pornească de la conştiinţe, sau va fi numai de faţadă. Şi ştiţi şi că nu puteţi face această lucrare singuri, ci cooperând în "alianţă educativă" cu familiile, cu comunităţile şi asociaţiile ecleziale, cu realităţile formative prezente în teritoriu.
Iubiţi fraţi, acesta este ogorul vostru de muncă. Dar pentru a fi buni lucrători, nu trebuie să vă neglijaţi pe voi înşivă! Nu puteţi da tinerilor ceea ce nu aveţi înăuntrul vostru. Educatorul creştin, la şcoala lui Cristos, este înainte de toate martor, şi este învăţător în măsura în care este martor. Nu am nimic să vă învăţ în asta, dar numai, ca frate, vreau să vă reamintesc asta: mărturie. Şi mai ales mă rog pentru voi, pentru ca să fiţi fraţi nu numai cu numele, ci de fapt. Şi pentru ca şcolile voastre să fie creştine nu cu numele, ci de fapt.
Mulţumesc pentru ceea ce sunteţi şi ceea ce faceţi! Mergeţi înainte cu bucuria de a evangheliza educând şi de a educa evanghelizând. Vă binecuvântez pe voi şi toate comunităţile voastre. Şi voi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
