|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Eminenţă, Excelenţă,
Monsenior rector şi părinţi spirituali,
Preaiubiţi fraţi şi... câteva surori,
Bună ziua! Bom dia! Bem-vindos!
Sunt bucuros să vă primesc în această zi, care, acum 125 de ani, a marcat naşterea Colegiului Pontifical Portughez. Într-adevăr, Papa Leon al XIII-lea, mişcat de binele spiritual pe care episcopii portughezi, prin formarea clerului lor la Roma, îl întrevedeau pentru diecezele lor, l-a fondat la sfârşitul unui parcurs în care viconţii de São João da Pesqueira au jucat un rol important. Privind în urmă, aşadar, şi reflectând asupra înfiinţării colegiului vostru, găsim împreună clerici şi laici, uniţi pe acelaşi drum, angajaţi pentru aceleaşi obiective, pentru ca vestirea Evangheliei să poată fi mai bine promovată.
Mereu concentrată asupra misiunii, Biserica, chemată astăzi să consolideze stilul său sinodal, preţuieşte cu bucurie aceste experienţe ecleziale şi, păstrându-le ca moştenire spirituală, găseşte în ele un stimulent pentru a creşte comuniunea. Când, pentru promovarea umană şi pentru gloria lui Dumnezeu, ne ascultăm unii pe alţii şi respectăm ceea ce Duhul Sfânt inspiră în fiecare credincios, noi discernem semnele timpurilor cu mai multă claritate şi încredere, lucrând împreună la construirea Împărăţiei lui Cristos. Şi faptul de a fi la Roma pentru a aprofunda studiul teologiei sau al ştiinţelor umane şi sociale, implică să exersăm din ce în ce mai mult arta ascultării, atât de importantă pentru unitatea dintre noi, discipoli ai Domnului.
Înfiinţarea colegiului, tocmai în timpul Jubileului din 1900, îmi permite să reflectez împreună cu voi asupra a două dimensiuni ale şederii voastre la Roma, pe care anii sfinţi le evocă în mod special: dimensiunea universalităţii Bisericii şi cea a milostivirii divine.
Jubileele ne permit să fim martori la sosirea atâtor pelerini, intensificând astfel înţelegerea universalităţii Bisericii, pe care o experimentaţi în acest oraş în diferite moduri, fie împărtăşind frumuseţea culturilor voastre, fie mărturisind bogăţia Bisericilor voastre locale şi a experienţei pastorale pe care o aduceţi cu voi. A trăi toate acestea este un dar de la Domnul, iar cel mai bun mod de a-i mulţumi este să intrăm, fără frică, în vitalitatea acestui schimb, contribuind la policromia unităţii şi la polifonia comuniunii.
În afară de asta, ştim că anii jubiliari sunt o oportunitate pentru a dobândi o conştientizare mai intensă a darului milostivirii care izvorăşte din Inima lui Cristos. Şi tocmai Preasfânta Inimă a marcat istoria Colegiului Portughez încă de la început, apărând chiar şi în stema sa. Într-adevăr, primii studenţi s-au consacrat ei. Continuaţi să faceţi acest lucru! Continuaţi să vă încredinţaţi viaţa Inimii Domnului; apropiaţi-vă tot mai mult de el şi învăţaţi milostivirea de la el! Un colegiu consacrat Inimii lui Cristos este o şcoală a milostivirii divine, în care studenţii, imitând discipolul iubit (cf. In 13,25), ascultă bătăile inimii iubirii lui Dumnezeu şi devin astfel adevăraţi teologi. În realitate, un preot, oricare ar fi misiunea care încredinţată lui, găseşte întotdeauna în ea o oportunitate de a se configura pe sine însuşi după Bunul Păstor: are nevoie nu numai de o inimă de carne, o inimă umană şi înţeleaptă, ci simte necesitatea de o inimă ca aceea a lui Isus, mereu unită cu Tatăl, pasionată de Biserică şi plină de compasiune.
Stând în prezenţa Domnului, după zile solicitante de muncă, puteţi să găsiţi mângâiere în el şi "să refaceţi" unitatea vieţii. Cereţi-i întotdeauna o inimă capabilă să iubească Biserica aşa cum a iubit-o el, care "s-a dat pe sine însuşi pentru ea" (Ef 5,25); prezentaţi-i pe episcopii voştri şi comunităţile voastre diecezane şi, încă de acum, rugaţi-vă pentru credincioşii pe care îi veţi sluji mâine în ţările voastre. Ţineţi-vă aproape de Domnul Isus în ascultarea cuvântului său, în celebrarea sacramentelor, în special a Euharistiei, în adoraţie, în discernământul spiritual şi în bunătatea fraternă între voi.
Iubi fraţi şi surori, cât timp sunteţi la Roma, construiţi-vă şi o "casă", adică o atmosferă familială unde, întorcându-vă de la îndatoririle voastre academice, să vă simţiţi ca acasă. Aş vrea să amintesc aici ce le-a spus Sfântul Paul al VI-lea studenţilor de la Colegiul "Sfântul Petru": "Ce casă este aceasta? - a întrebat el -. Cum putem defini acest colegiu? Poate că nu este uşor de spus. Nu este un hotel, unde intră străini şi ies străini; nu este o simplă pensiune, unde se găseşte cazare pentru alte scopuri, pe care nu le poate urmări. [...] Este ceva mai intim şi mai personal. Este un colegiu, care caută să producă o colegialitate, adică o comuniune, o prietenie, o fuziune de spirite, începută aici şi savurată în unitate; şi apoi să fie amintită şi retrăită, în anii viitori, când veţi fi dispersaţi în lume, în catolicism" (Discurs adresat Colegiului "Sfântul Petru Apostol" de pe Gianicolo, 6 ianuarie 1970). Aşadar, construiţi o casă colegială care să fie şi primitoare, aşa cum ar trebui să fie Biserica. Acest lucru este scris în istoria colegiului, care a primit titlul de "Casa Vieţii", datorită primirii evreilor în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial. Acest titlu este în acelaşi timp o moştenire şi o responsabilitate în construirea voastră zilnică a fraternităţii.
Pentru a realiza acest lucru, lucraţi împreună cu sprijinul rectorului şi al directorilor spirituali, precum şi cu prezenţa preţioasă a Surorilor Franciscane ale Sfintei Fecioare Maria a Victoriilor. Vă mulţumesc, dragi surori, pentru dăruirea voastră faţă de preoţi, pentru rugăciunile pe care le înălţaţi către cer pentru ei şi pentru atitudinea voastră maternă! Nimeni nu poate înlocui apropierea maternităţii spirituale, iar voi o oferiţi şi o perfecţionaţi de cincizeci de ani: deşi discretă, ea nu este ascunsă de Dumnezeu. Vă mulţumesc! Împreună cu voi, salut şi le mulţumesc şi colaboratorilor care completează familia colegiului.
Închei cerând rugăciunea tuturor. În această lună, rugându-vă Rozariul, cereţi mijlocirea Sfintei Fecioare Maria de la Fatima şi pentru mine, pentru Biserică şi pentru pace. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
