© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Angelus (25 ianuarie 2026)

Fraţilor şi surorilor, duminică frumoasă!

După ce primeşte botezul, Isus îşi începe predica şi îi cheamă pe primii discipoli: Simon - numit Petru -, Andrei, Iacob şi Ioan (cf. Mt 4,12-22). Privind cu atenţie această scenă din Evanghelia de astăzi, ne putem pune două întrebări: una despre momentul în care Isus îşi începe misiunea şi cealaltă despre locul pe care îl alege pentru a predica şi a-i chema pe apostoli. Să ne întrebăm: când începe? de unde începe?

Înainte de toate evanghelistul ne spune că Isus începe predica sa "când a auzit că Ioan fusese arestat" (v. 12). Aceasta se întâmplă, aşadar, într-un moment care nu pare ideal: Botezătorul tocmai fusese arestat şi, prin urmare, conducătorii poporului sunt reticenţi în a primi noutatea lui Mesia. Este vorba un moment care ar sugera prudenţă, dar tocmai în această situaţie întunecată Isus începe să aducă lumina veştii bune: "Împărăţia cerurilor este aproape" (v. 17).

Chiar şi în viaţa noastră personală şi eclezială, uneori din cauza rezistenţelor interne sau a unor circumstanţe pe care le considerăm nefavorabile, credem că nu este momentul potrivit pentru a vesti evanghelia, pentru a lua o decizie, pentru a face o alegere, pentru a schimba o situaţie. Riscul, însă, este acela de a rămâne blocaţi în indecizie sau prizonieri ai unei precauţii excesive, în timp ce evanghelia ne cere să ne asumăm riscul încrederii: Dumnezeu este în acţiune în orice moment şi fiecare clipă este bună pentru Domnul, chiar dacă nu ne simţim pregătiţi sau situaţia nu pare ideală.

Relatarea evanghelică ne arată şi locul de unde Isus a început misiunea sa publică: "Părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Cafarnaum" (v. 13). Oricum a rămas în Galileea, o regiune locuită mai ales de păgâni, care, datorită comerţului, era şi un ţinut de trecere şi de întâlniri; am putea spune un teritoriu multicultural traversat de persoane de diferite origini şi apartenenţe religioase. În acest fel, Evanghelia ne spune că Mesia vine din Israel, dar transcende graniţele propriului ţinut pentru a-l vesti pe Dumnezeul care se apropie de toţi, care nu exclude pe nimeni, care nu a venit numai pentru cei puri, ci, dimpotrivă, se amestecă în situaţiile şi în relaţiile umane. Aşadar, şi noi, creştinii, trebuie să învingem ispita de a ne închide în noi înşine: de fapt, evanghelia trebuie vestită şi trăită în orice împrejurare şi în orice mediu, pentru ca să fie ferment de fraternitate şi de pace între persoane, între culturi, religii şi popoare.

Fraţilor şi surorilor, asemenea primilor discipoli, suntem chemaţi să primim chemarea Domnului, în bucuria de a şti că fiecare timp şi fiecare loc al vieţii noastre sunt vizitate de el şi străbătute de iubirea sa. Să ne rugăm Fecioarei Maria, ca să ne obţină această încredere interioară şi să ne însoţească pe drumul nostru.

______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Această duminică, a treia din Timpul de peste an, este Duminica Cuvântului lui Dumnezeu. Papa Francisc a instituit-o acum şapte ani pentru a promova în întreaga Biserică cunoaşterea Sfintei Scripturi şi atenţia la cuvântul lui Dumnezeu, în liturgie şi în viaţa comunităţilor. Le mulţumesc şi îi încurajez pe toţi cei care se angajează cu credinţă şi cu iubire pentru acest scop primordial.

Şi în aceste zile, Ucraina este lovită de atacuri continue, care lasă populaţii întregi expuse frigului iernii. Urmăresc cu tristeţe ceea ce se întâmplă, sunt aproape şi mă rog pentru cei care suferă. Ostilităţile prelungite, cu consecinţe tot mai grave pentru civili, lărgesc fractura dintre popoare şi îndepărtează o pace dreaptă şi durabilă. Îi invit pe toţi să îşi intensifice şi mai mult eforturile pentru a pune capăt acestui război.

Astăzi este Ziua mondială a bolnavilor de lepră. Îmi exprim apropierea de toate persoanele afectate de această boală. Încurajez Asociaţia Italiană "Prietenii lui Raoul Follereau" şi pe toţi cei care au grijă de bolnavii de lepră, angajându-se să le protejeze demnitatea.

Vă urez bun venit tuturor, credincioşi din Roma şi pelerini din diferite ţări! În special, salut corul parohial din Rakovski, Bulgaria, grupul "Quincea?eras de Panama", elevii de la Institutul "Zurbarán" din Badajoz, Spania; precum şi candidaţii la mir din Parohia "San Marco Vecchio" din Florenţa, comunitatea şcolară a Institutului Complet "Erodoto" din Corigliano-Rossano şi Asociaţia de voluntariat "Cuori Aperti" din Lecce.

Salut cu căldură tinerii din Acţiunea Catolică din Roma, împreună cu părinţii, profesorii şi preoţii lor, care au dat viaţă Caravanei pentru Pace. Dragi copii şi tineri, vă mulţumesc că ne ajutaţi pe noi, adulţii, să vedem lumea dintr-o perspectivă diferită: cea a colaborării dintre persoane şi popoare diferite. Mulţumesc! Fiţi făcători de pace acasă, la şcoală, în sport, peste tot. Nu fiţi niciodată violenţi, nici prin cuvinte, nici prin fapte. Niciodată! Răul este învins numai prin bine.

Împreună cu aceşti tineri, să ne rugăm pentru pace: în Ucraina, în Orientul Mijlociu şi în fiecare regiune unde, din păcate, se luptă pentru alte interese decât cele ale popoarelor. Pacea se construieşte prin respectul faţă de popoare!

Astăzi se încheie Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. După-amiază, aşa cum este tradiţie, voi celebra Vesperele în Bazilica "Sfântul Paul din afara Zidurilor" împreună cu reprezentanţi ai altor confesiuni creştine. Le mulţumesc tuturor celor care vor participa, inclusiv prin intermediul mass-media, şi urez tuturor o duminică frumoasă.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗