Iubiți frați și surori, duminică frumoasă!
Solemnitatea Tuturor Sfinților, pe care o celebrăm astăzi, ne invită să savurăm bucuria acelei nenumărate familii de bărbați și femei care, urmându-l pe Domnul Isus, au făcut din viața lor un dar pentru Dumnezeu și pentru aproapele și care, în diferitele lor căi spre sfințire, au tânjit după „oceanul iubirii infinite”, pentru a folosi o frumoasă expresie a Papei Benedict al XVI-lea (Scrisoarea enciclică Spe salvi, 12).
Liturgia Cuvântului pentru această sărbătoare îi descrie ca „o mare mulțime, pe care nimeni nu o putea număra, din orice neam, seminție, popor și limbă” (Ap 7,9). Astăzi, de fapt, îi celebrăm pe toți sfinții: pe cei pe care Biserica i-a recunoscut ca atare și, de asemenea, nenumărații alții care nu au fost recunoscuți ca atare, dar pe care Dumnezeu îi cunoaște. După cum ne amintește evanghelia de astăzi (cf. Mt 5,1-12), ei sunt săraci în duh, dar bogați în iubirea lui Dumnezeu. Fețele lor sunt brăzdate de lacrimi, dar sunt mângâiați în rugăciune. Sunt blânzi în fața violenței și răsplătiți de Tatăl. Înfometați de dreptate și săturați în adâncul conștiinței. Deschiși la iertare și îmbrățișați de milostivire. Dezarmați în inimă, dar protejați de Dumnezeu. Constructori de pace, chemați pe nume de Dumnezeu. Persecutați și jigniți, dar tari în credință și în caritate.
Este cu adevărat imposibil să „numărăm” mulțimea acestor frați și surori, și nu doar numeric: sfințenia, de fapt, nu se poate reduce la niciun calcul, pentru că așa este binele pe care toți sfinții l-au răspândit în jurul lor în lume. Privindu-i cu admirație, ne întrebăm: ce au generat acești oameni, cu harul lui Dumnezeu? În esență, gesturi și alegeri de iubire, care transcend calculele lăcomiei și aroganța răului care uneori pare să prevaleze. Sfinții sunt semnul cel mai frumos și mai puternic al Împărăției lui Dumnezeu care vine, într-adevăr – așa cum ne învață Isus – care este deja printre noi (cf. Lc 17,20-21). Mai mult, această mulțime fericită îmbrățișează cele mai diferite origini, culturi și situații de viață: sfințenia nu este un privilegiu pentru puțini, ci o vocație universală care ne interpelează pe fiecare dintre noi oriunde trăim. Acesta este mesajul plin de speranță al sărbătorii de astăzi: Dumnezeu vede binele pe care noi nu-l putem vedea, cunoaște istorii pe care nu le cunoaștem, ajunge la inimi la care nu putem avea acces.
Fecioara Maria, fericită pentru că a crezut în cuvântul Domnului, să ne însoțească pașii pe calea sfințeniei, ca să nu ne obosim să construim pacea, atât în cele mai importante situații, cât și în cele ale vieții de zi cu zi.
______________
După Angelus
Iubiți frați și surori!
Ieri, la Savannah, Georgia, în Statele Unite ale Americii, Pedro da Corpa și patru însoțitori, călugări din Ordinul Fraților Minori, uciși din ură față de credință în 1597, au fost beatificați. Originari din Spania, au răspuns cu generozitate la chemarea Domnului de a evangheliza popoarele Americii, până la punctul de a-și da viața. Invocăm mijlocirea acestor martiri pentru toți misionarii evangheliei.
În ultimele zile, s-au desfășurat acțiuni umanitare în beneficiul populației civile din orașul Oleșkî. Sper ca această colaborare dintre părți, care a făcut posibil acest gest necesar de umanitate, să mărească dorința de dialog și să conducă la noi inițiative concrete de pace. Îi încredințăm Mariei, Regina Păcii și a tuturor sfinților, pe toți cei care suferă din cauza războaielor în întreaga lume.
De ieri până pe 13 noiembrie, se desfășoară la Dakar, capitala Senegalului, Jocurile Olimpice de Tineret pentru sportivi cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani. Acesta este primul eveniment olimpic desfășurat pe continentul african. Pe lângă competiții, aceste Jocuri includ evenimente educaționale și culturale pentru a promova valorile olimpice și înțelegerea între tinerii din întreaga lume. Iată, încă o dată, un semn de speranță din lumea sportului! Salut și binecuvântez cordial toți participanții.
În perioada 8-15 noiembrie, va avea loc la Roma Misiunea cu săracii, promovată de Frații Minori. Îi felicit pe fiii Sfântului Francisc care, prin această inițiativă, îi pun pe săraci în centru, așa cum a făcut Domnul Isus și Sfântul Francisc din Assisi. Și mulțumesc instituțiilor civile și forțelor de ordine care au oferit întreaga lor cooperare.
Și acum vă salut pe toți, romani și pelerini din diferite țări!
Îi primesc cu bucurie pe credincioșii siro-malabarezi și pe păstorii lor. Dragi prieteni, împreună cu voi îi mulțumesc Domnului pentru dezvoltarea comunităților voastre în întreaga Europă.
Salut grupul „Capiteo” din Borbiago di Mira, în provincia Veneția, precum și participanții la „Corsa dei Santi”, pe care Misiunile Don Bosco au organizat-o și anul acesta la Roma pentru a promova sportul ca experiență educativă.
Mâine după-amiază, în Comemorarea Tuturor Credincioșilor Răposați, voi celebra Liturghia în Cimitirul Verano. În aceste zile, să ne simțim uniți în comuniunea sfinților cu imensa familie de frați și surori care ne-au precedat în acest pelerinaj pământesc și să ne rugăm pentru răposați, în special pentru cei de care nimeni nu-și amintește.
Vă mulțumesc tuturor și sărbătoare frumoasă!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu