Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc
la Marsilia
pentru încheierea "Rencontres Méditerranéennes"
(22-23 septembrie 2023)
Rugăciune mariană cu clerul diecezan
Bazilica "Notre Dame de la Garde", vineri, 22 septembrie 2023
Iubiţi fraţi şi surori, bon après-midi!
|
| © Vatican Media |
Ajuns la Marsilia, mă alipesc de cei mari: de Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Charles de Foucauld, Ioan Paul al II-lea şi de atâţia alţii, care au venit pelerini aici, pentru a se încredinţa lui Notre Dame de la Garde. Să punem sub mantia sa roadele Întâlnirilor Mediteranei, împreună cu aşteptările şi cu speranţele inimilor voastre.
În lectura biblică, profetul Sofonia ne-a îndemnat la bucurie şi la încredere, amintind că Domnul Dumnezeul nostru nu este departe, este aici, aproape de noi, pentru a ne mântui (cf. 3,17). Este un mesaj care face trimitere, într-un anumit sens, la istoria acestei bazilici şi la ceea ce reprezintă. De fapt, ea a fost întemeiată în amintirea unei minuni sau a unei apariţii particulare, dar pur şi simplu pentru că, încă din secolul al XIII-lea, sfântul popor al lui Dumnezeu a căutat şi a găsit aici, pe colina La Garde, prezenţa Domnului prin ochii Sfintei sale Mame. De aceea, de multe secole, cei din Marsilia - în special cei care navighează pe valurile Mediteranei - urcă aici pentru a se ruga. Sfântul popor al lui Dumnezeu a fost cel care a - folosesc cuvântul - "uns" acest sanctuar, acest loc de rugăciune. Sfânt popor al lui Dumnezeu care, aşa cum spune Conciliul, este infailibil in credendo.
Astăzi iarăşi, pentru toţi, Bonne Mère este protagonistă a unei "încrucişări de priviri" foarte duioase: pe de o parte, cea a lui Isus, pe care ea mereu ni-l arată şi a cărui iubire se reflectă în ochii săi - gestul cel mai autentic al Sfintei Fecioare Maria este: "Faceţi ceea ce vă va spune el", a-l arăta pe Isus -, pe de altă parte, cele ale atâtor bărbaţi şi femei de orice vârstă şi condiţie, pe care ea le adună şi le duce la Dumnezeu, aşa cum am amintit la începutul acestei rugăciuni, depunând la picioarele sale o lumânare aprinsă. Iată, la intersecţia de popoare, care este Marsilia, tocmai asupra acestei intersecţii de priviri aş vrea să reflectez cu voi, pentru că în ea mi se pare că se exprimă bine dimensiunea mariană a slujirii noastre. Şi noi, preoţi, consacraţi, diaconi, suntem chemaţi de fapt să-i facem pe oameni să simtă privirea lui Isus şi, în acelaşi timp, să ducă la Isus privirea fraţilor. Un schimb de priviri. În primul caz suntem instrumente de milostivire, în al doilea, instrumente de mijlocire.
Prima privire: cea a lui Isus care îl mângâie pe om. Este o privire care merge de sus în jos, dar nu pentru a judeca, ci pentru a ridica pe cel care este la pământ. Este o privire plină de duioşie, care transpare în ochii Mariei. Şi noi, chemaţi să transmitem această privire, suntem ţinuţi să ne înjosim, să simţim compasiune - acest cuvânt îl subliniez: compasiune. Să nu uităm că stilul lui Dumnezeu este cel al apropierii, al compasiunii şi al duioşiei - să ne însuşim "bunăvoinţa răbdătoare şi încurajatoare a Bunului Păstor, care nu ceartă oaia rătăcită, ci o ia pe umeri şi face sărbătoare pentru întoarcerea sa la staul (cf. Lc 15,4-7)" (Congregaţia pentru Cler, Directoriu pentru slujirea şi viaţa preoţilor, 41). Mie îmi place să cred că Domnul nu ştie să facă gestul de a arăta cu degetul pentru a judeca, ci ştie să-l facă pe cel de a întinde mâna pentru a ridica.
Fraţilor, surorilor, să învăţăm de la această privire, să nu lăsăm să treacă o zi fără a comemora momentul în care l-am primit asupra noastră şi să ne-o însuşim, pentru a fi bărbaţi şi femei de compasiune. Apropiere, compasiune, duioşie. Să nu uităm. A fi compătimitori înseamnă a fi aproape şi duioşi. Să deschidem uşile bisericilor şi ale caselor parohiale, dar mai ales pe cele ale inimii, pentru a arăta prin blândeţea, gentileţea şi primirea noastră faţa Domnului nostru. Oricine se apropie de voi să nu găsească distanţe şi judecăţi, să găsească mărturia unei bucurii umile, mai rodnice decât orice capacitate expusă. Să găsească răniţii vieţii un port sigur, o primire în privirea voastră, o încurajare în îmbrăţişarea voastră, o mângâiere în mâinile voastre, capabile să şteargă lacrimi. Chiar şi în multele ocupaţii de fiecare zi, nu lăsaţi, vă rog, să dispară căldura privirii paterne şi materne a lui Dumnezeu. Şi preoţilor, vă rog: în sacramentul Pocăinţei iertaţi mereu, iertaţi! Fiţi generoşi aşa cum Dumnezeu este generos cu noi. Iertaţi! Şi cu iertarea lui se deschid atâtea drumuri în viaţă. Şi acest lucru este frumos de făcut împărţind iertarea sa cu generozitate, mereu, mereu, pentru a-i dezlega, prin har, pe oameni de lanţurile păcatului şi a-i elibera de blocări, remuşcări, supărări şi frici împotriva cărora singuri nu pot să facă faţă. Este frumos a descoperi cu uimire, la orice vârstă, bucuria de a lumina vieţile, în momentele fericite şi triste, cu sacramentele, şi de a transmite, în numele lui Dumnezeu, speranţe neaşteptate: apropierea sa care mângâie, compasiunea sa care vindecă, duioşia sa care înduioşează. Apropiere, compasiune, duioşie. Fiţi aproape de toţi, în special de cei mai fragili şi de cei mai puţin norocoşi, şi să nu lipsească niciodată celor care suferă apropierea voastră atentă şi discretă. Astfel vor creşte, în ei, dar şi în voi, credinţa care însufleţeşte prezentul, speranţa care deschide spre viitor şi caritatea care durează pentru totdeauna. Iată prima mişcare: a duce fraţilor privirea lui Isus. Există o singură situaţie în viaţă în care este permis să se privească o persoană de sus în jos: este atunci când noi încercăm s-o luăm de mână pentru a o ridica. În celelalte situaţii este un păcat de mândrie. Priviţi persoanele care se află jos şi care cu mâna - conştient sau inconştient - vă cer să le ridicaţi. Luaţi-le de mână şi ridicaţi-le: este un gest foarte frumos, este un gest care nu se poate face fără duioşie.
Şi apoi este a doua privire: aceea a bărbaţilor şi a femeilor care se îndreaptă spre Isus. Ca Maria, care la Cana a perceput şi a dus în faţa Domnului preocupările a doi soţi tineri (cf. In 2,3), şi voi sunteţi chemaţi să deveniţi, pentru ceilalţi - bărbaţi şi femei-, glasul care mijloceşte (cf. Rom 8,34). Aşadar, recitarea Breviarului, meditarea zilnică a cuvântului, Rozariul şi orice altă rugăciune, vă recomand în special pe cea de adoraţie. Noi am pierdut un pic simţul adoraţiei, trebuie să recuperăm, vă recomand asta. Toate aceste rugăciuni vor fi îngrămădite de feţele celor pe care Providenţa le pune pe drumul vostru. Veţi purta cu voi ochii lor, vocile lor, întrebările lor: pe Masa euharistică, în faţa Tabernacolului sau în tăcerea camerei voastre, unde Tatăl vede (cf. Mt 6,6). Veţi deveni ecoul lor fidel, ca mijlocitori, ca "îngeri pe pământ", mesageri care duc totul "în faţa gloriei Domnului" (Tob 12,12).
Şi aş vrea să rezum această scurtă meditaţie chemând atenţia voastră asupra a trei imagini ale Mariei care se venerează în această bazilică. Prima este marea imagine care se înalţă în vârful său, care o reprezintă în timp ce îl ţine pe Pruncul Isus care binecuvântează: iată, asemenea Mariei să ducem binecuvântarea şi pacea lui Isus pretutindeni, în fiecare familie şi în fiecare inimă. Semănaţi pace! Este privirea de milostivire. A doua imagine se află sub noi, în criptă: este Vierge au bouquet, dar al unui laic generos. Şi ea îl poartă pe un braţ pe Pruncul Isus şi ni-l arată, dar în cealaltă mână, în locul sceptrului, ţine un buchet de flori. Ne face să ne gândim la modul în care Maria, model al Bisericii, în timp ce ni-l prezintă pe Fiul său, ne prezintă şi pe noi lui ca un buchet de flori în care fiecare persoană este unică, este frumoasă şi preţioasă în ochii Tatălui. Este privirea de mijlocire. Acest lucru este foarte important: mijlocirea. Prima era privirea de milostivire a Sfintei Fecioare Maria, aceasta este privirea de mijlocire. În sfârşit, a treia imagine este aceea pe care o vedem aici în centru, pe altar, care impresionează prin strălucirea pe care o iradiază. Şi noi, iubiţi fraţi şi surori, devenim evanghelie vie în măsura în care o dăruim, ieşind din noi înşine, reflectând lumina şi frumuseţea ei cu o viaţă umilă, bucuroasă, bogată în zel apostolic. Să ne fie stimulent în asta misionarii mulţi plecaţi din acest loc înalt pentru a anunţa vestea bună a lui Isus Cristos în lumea întreagă.
Preaiubiţilor, să ducem fraţilor privirea lui Dumnezeu, să ducem la Dumnezeu setea fraţilor, să răspândim bucuria evangheliei. Aceasta este viaţa noastră şi este incredibil de frumoasă, în pofida trudelor şi a căderilor, chiar şi a păcatelor noastre. Să o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria să ne însoţească, să ne păzească. Şi voi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
