Duminică, 5 aprilie 2020, la ora 11.00, Sfântul Părinte Francisc a prezidat, la Altarul Catedrei din bazilica "Sfântul Petru", celebrarea liturgică solemnă de Duminica Floriilor şi a Pătimirii Domnului. Astăzi este a XXXV-a Zi Mondială a Tineretului, anul acesta la nivel diecezan, cu tema: "Tinere, îţi zic ridică-te!" (cf. Lc 7,14). Publicăm în continuare omilia pe care papa Francisc a rostit-o după proclamarea Pătimirii Domnului după Matei:
Isus "s-a despuiat pe sine luând firea sclavului" (Fil 2,7). Să ne lăsăm introduşi de aceste cuvinte ale apostolului Paul în zilele sfinte, în care Cuvântul lui Dumnezeu, ca un refren, îl arată pe Isus ca slujitor: în Joia Sfântă este slujitorul care spală picioarele discipolilor; în Vinerea Sfântă este prezentat ca slujitorul suferind şi victorios (cf. Is 52,13); şi deja mâine Isaia profeţeşte despre el: "Iată-l pe slujitorul meu pe care îl sprijin" (Is 42,1). Dumnezeu ne-a mântuit slujindu-ne. În general credem că noi îl slujim pe Dumnezeu. Nu, el este cel care ne-a slujit gratuit, pentru că ne-a iubit cel dintâi. Este greu a iubi fără a fi iubiţi. Şi este şi mai greu să slujim dacă nu ne lăsăm slujiţi de Dumnezeu.
Însă - o întrebare - în ce mod ne-a slujit Domnul? Dându-şi viaţa pentru noi. Îi suntem dragi şi l-am constat scump. Sfânta Angela de Foligno a mărturisit că a auzit de la Isus aceste cuvinte: "Nu te-am iubit din glumă". Iubirea sa l-a făcut să se jertfească pentru noi, să ia asupra sa tot răul nostru. Este un lucru care ne lasă cu gura căscată: Dumnezeu ne-a mântuit lăsând ca răul nostru să se năpustească asupra lui. Fără a reacţiona, numai cu umilinţa, răbdarea şi ascultarea slujitorului, exclusiv cu forţa iubirii. Şi Tatăl a sprijinit slujirea lui Isus: n-a fugărit răul care se abătea asupra Lui, ci a sprijinit suferinţa sa, pentru ca răul nostru să fie învins numai cu binele, pentru ca să fie străbătut până la capăt de iubire. Până la capăt.
Domnul ne-a slujit până la simţirea celor mai dureroase situaţii pentru cel care iubeşte: trădarea şi părăsirea.
Trădarea. Isus în îndurat trădarea discipolului care l-a vândut şi a discipolului care l-a tăgăduit. A fost trădat de oamenii care îl strigau osanale şi apoi au strigat: "Să fie răstignit!" (Mt 27,22). A fost trădat de instituţia religioasă care l-a condamnat pe nedrept şi de instituţia politică ce s-a spălat pe mâini. Să ne gândim la micile sau marile trădări pe care le-am îndurat în viaţă. Este teribil când se descoperă că încrederea avută este înşelată. Sa naşte în adâncul inimii o aşa dezamăgire încă viaţa pare să nu mai aibă sens. Asta se întâmplă pentru că ne-am născut pentru a fi iubiţi şi pentru a iubi, şi cel mai dureros lucru este să fim trădaţi de cel care a promis să ne fie leal şi apropiat. Nu putem nici să ne imaginăm cât de dureros a fost pentru Dumnezeu, care este iubire.
Să privim înăuntrul nostru. Dacă suntem sinceri cu noi înşine, vom vedea infidelităţile noastre. Câte falsităţi, ipocrizii şi duplicităţi! Câte intenţii bune trădate! Câte promisiuni neţinute! Câte propuneri lăsat să dispară! Domnul cunoaşte inima noastră mai bine decât noi, ştie cât suntem de slabi şi nestatornici, de câte ori cădem, cât de greu ne ridicăm şi cât este de greu să vindecăm anumite răni. Şi cea anume a făcut pentru a veni în întâmpinarea noastră, pentru a ne sluji? Ceea ce a spus prin intermediul profetului: "Eu le voi vindeca apostazia, îi voi iubi de bunăvoie" (Os 14,5). Ne-a vindecat luând asupra sa infidelităţile noastre, eliminând trădările noastre. Aşa încât noi, în loc să ne descurajăm de frica de a nu reuşi, putem să ne ridicăm privirea spre Răstignit, să primim îmbrăţişarea sa şi să spunem: "Iată, infidelitatea mea este acolo, ai luat-o tu, Isuse. Îmi deschizi braţele, mă slujeşti cu iubirea ta, continui să mă sprijini... Aşadar merg înainte!".
Părăsirea. Pe cruce, în evanghelia de astăzi, Isus spune o frază, una singură: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?" (Mt 27,46). Este o frază puternică. Isus a suferit părăsirea discipolilor săi, care au fugit. Însă îi rămânea Tatăl. Acum, în abisul singurătăţii, pentru prima dată îl numeşte cu numele generic de "Dumnezeu". Şi îi strigă "cu glas puternic" acel "pentru ce?", acel "pentru ce?" cel mai sfâşietor: "Pentru ce şi tu m-ai părăsit?". Sunt în realitate cuvintele dintr-un Psalm (cf. 22,2): ne spun că Isus a dus în rugăciune şi dezolarea extremă. Însă rămâne faptul că a simţit-o: a simţit părăsirea cea mai mare, pe care evangheliile o atestă prezentând cuvintele sale originale.
Pentru ce toate acestea? Încă o dată pentru noi, pentru a ne sluji. Pentru că atunci când ne simţim cu spatele la zid, când ne aflăm pe un drum fără ieşire, fără lumină şi cale de ieşire, când pare că până şi Dumnezeu nu răspunde, ne amintim că nu suntem singuri. Isus a simţit părăsirea totală, situaţia cea mai străină lui, pentru a fi în toate solidar cu noi. A făcut asta pentru mine, pentru tine, pentru noi toţi, a făcut asta pentru a ne spune: "Nu te teme, nu eşti singur. Am simţit toate dezolarea ta pentru a fi mereu alături de tine". Iată până unde ne-a slujit Isus, coborând în abisul celor mai atroce suferinţe ale noastre, până la trădare şi la părăsire. Astăzi, în drama pandemiei, în faţa atâtor certitudini care se fărâmiţează, în faţa atâtor aşteptări trădate, în sensul de părăsire care ne strânge inima, Isus spune fiecăruia: "Curaj: deschide inima la iubirea mea. Vei simţi mângâierea lui Dumnezeu, care te sprijină".
Iubiţi fraţi şi surori, ce putem face în faţa lui Dumnezeu care ne-a slujit până la simţirea trădării şi a părăsirii? Putem să nu trădăm acel lucru pentru care am fost creaţi, să nu părăsim ceea ce contează. Suntem în lume pentru a-l iubi pe el şi pe ceilalţi. Restul trece, asta rămâne. Drama prin care trecem în acest timp ne determină să luăm în serios ceea ce este serios, să nu ne pierdem în lucruri fără valoare; să redescoperim că viaţa nu foloseşte dacă nu se slujeşte. Pentru că viaţa se măsoară după iubire. Aşadar, în aceste zile sfinte, acasă, să stăm în faţa Răstignitului - priviţi, priviţi Răstignitul! -, măsură a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. În faţa lui Dumnezeu care ne slujeşte până la dăruirea vieţii, să cerem, privind Răstignitul, harul de a trăi pentru a sluji. Să încercăm să-l contactăm pe cel care suferă, pe cel care este singur şi nevoiaş. Să nu ne gândim numai la ceea ce ne lipseşte, să ne gândim la binele pe care-l putem face.
Iată-l pe slujitorul meu pe care îl sprijin! Tatăl, care l-a sprijinit pe Isus în Pătimire, ne încurajează şi pe noi în slujire. Desigur, a iubit, a ne ruga, a ierta, a ne îngriji de alţii, în familie ca şi în societate, poate să coste. Poate să pară o via crucis. Însă calea slujirii este calea învingătoare, care ne-a mântuit şi ne mântuieşte, ne salvează viaţa. Aş vrea să spun asta în special tinerilor, în această zi care de 35 de ani le este dedicată. Dragi prieteni, priviţi la adevăraţii eroi, care în aceste zile ies la iveală: nu sunt cei care au faimă, bani şi succes, ci aceia care se dăruiesc pe ei înşişi pentru a-i sluji pe alţii. Simţiţi-vă chemaţi să puneţi viaţa în joc. Nu vă fie frică să o dedicaţi pentru Dumnezeu şi pentru alţii, veţi câştiga! Pentru că viaţa este un dar care se primeşte dăruindu-ne. Şi pentru că bucuria cea mai mare înseamnă a spune da iubirii, fără "dacă" şi fără "dar". A spune da iubirii, fără "dacă" şi fără "dar". Aşa cum a făcut Isus pentru noi.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
