Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Canada
(24-30 iulie 2022)
Întâlnirea cu o delegaţie de indigeni prezenţi în Québec
Arhiepiscopia din Québec, vineri, 29 iulie 2022
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Vă salut cordial şi vă mulţumesc pentru că aţi venit aici din diferite locuri. Vastitatea acestui ţinut ne face să ne gândim la lungimea parcursului de vindecare şi reconciliere pe care-l înfruntăm împreună. De fapt, fraza care ne-a însoţit din martie, de când delegaţii indigeni m-au vizitat la Roma şi care caracterizează vizita mea aici între voi, este A merge împreună: Walking Together / Marcher Ensemble.
Am venit în Canada ca prieten pentru a vă întâlni, pentru a vedea, a asculta, a învăţa, a aprecia cum trăiesc populaţiile indigene din această ţară. Nu am venit ca turist, am venit ca frate, ca să descopăr personal roadele bune şi rele produse de membrii familiei catolice locale în decursul anilor. Am venit în spirit penitenţial, pentru a vă exprima durerea pe care o purtăm în inimă ca Biserică pentru răul pe care nu puţini catolici vi l-au provocat sprijinind politici opresive şi nedrepte faţă de voi. Am venit ca pelerin, cu posibilităţile mele fizice limitate, pentru a face alţi paşi înainte cu voi şi pentru voi: pentru ca să se continue în căutarea adevărului, pentru ca să se înainteze în promovarea parcursurilor de vindecare şi de reconciliere, pentru ca să se meargă înainte pentru a semăna speranţă pentru viitoarele generaţii de indigeni şi de non-indigeni, care doresc să trăiască împreună fratern, în armonie.
Dar aş vrea să vă spun, aproape de încheierea acestui pelerinaj intens, că, dacă am venit animat de aceste dorinţe, mă întorc acasă mult mai îmbogăţit, pentru că port în inimă comoara inegalabilă făcută din persoane şi din populaţii care m-au marcat; de feţe, zâmbete şi cuvinte care rămân în mine; de istorii şi locuri pe care nu le voi putea uita; de sunete, culori şi emoţii care vibrează puternic în mine. Cu adevărat pot să spun că, în timp ce v-am vizitat, realităţile voastre, realităţile indigene din această ţară au vizitat sufletul meu: mi-au intrat înăuntru şi mă vor însoţi mereu. Îndrăznesc să spun, dacă-mi permiteţi, că acum, într-un anumit sens, mă simt şi eu parte din familia voastră, şi sunt onorat de asta. Amintirea sărbătorii Sfintei Ana, trăită împreună cu diferite generaţii şi cu atâtea familii indigene, va rămâne de neşters în inima mea. Într-o lume din păcate aşa de des individualistă, cât de preţios este acel simţ de familiaritate şi de comunitate care la voi este atât de genuin! Şi cât de important este a cultiva bine legătura dintre tineri şi bătrâni şi a păstra un raport sănătos şi armonios cu întreaga creaţie!
Dragi prieteni, aş vrea să încredinţez Domnului ceea ce am trăit în aceste zile şi continuarea drumului care ne aşteaptă; şi să-i încredinţez şi grija atentă a celor care ştiu să păstreze ceea ce contează în viaţă: mă gândesc la femei, la trei femei în mod deosebit. Înainte de toate la Sfânta Ana, a cărei duioşie şi ocrotire am putut s-o simt, venerând-o împreună cu un popor al lui Dumnezeu care recunoaşte şi cinsteşte bunicile. În al doilea rând mă gândesc la Sfânta Născătoare de Dumnezeu: nicio creatură nu merită mai mult decât ea să fie definită pelerină, pentru că întotdeauna, şi astăzi, şi acum, este pe cale: pe cale între cer şi pământ, pentru a se îngriji de noi pe seama lui Dumnezeu şi pentru a ne conduce de mână la Fiul său. Şi în sfârşit, rugăciunea mea şi gândul meu au mers adesea în aceste zile la o a treia femeie cu prezenţă blândă care ne-a însoţit, şi ale cărei rămăşiţe pământeşti sunt păstrate nu departe de aici: mă refer la sfânta Kateri Tekakwitha. O venerăm pentru viaţa sa sfântă, dar n-am putea crede că sfinţenia vieţii sale, caracterizată de o dăruire exemplară în rugăciune şi în muncă, precum şi de capacitatea de a suporta cu răbdare şi dulceaţă atâtea încercări, a fost făcută posibilă şi de anumite trăsături nobile şi virtuoase moştenite de la comunitatea sa şi de la ambientul indigen în care a crescut?
Aceste femei pot ajuta să se pună împreună, să se ţeasă din nou o reconciliere care să garanteze drepturile celor mai vulnerabili şi să ştie să se privească istoria fără supărări şi fără uitări. Două dintre ele, Preasfânta Fecioară Maria şi Sfânta Kateri, au primit de la Dumnezeu un proiect de viaţă şi, fără a întreba pe niciun om, au spus "da" cu curaj. Aceste femei ar fi putut să răspundă rău tuturor celor care se opuneau acelui proiect, sau să rămână supuse normelor patriarhale ale timpului şi să se resemneze, fără a lupta pentru visurile pe care Dumnezeu însuşi le-a imprimat în sufletele lor. N-au făcut această alegere, ci cu blândeţe şi fermitate, cu cuvinte profetice şi gesturi hotărâte şi-au deschis drumul şi au îndeplinit ceea ce erau chemat să facă. Ele să binecuvânteze drumul nostru comun, să mijlocească pentru noi, pentru această mare operă de vindecare şi reconciliere atât de plăcută lui Dumnezeu. Eu vă binecuvântez din inimă. Şi vă cer, cu rugăminte, să continuaţi să vă rugaţi pentru mine.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
