Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În Evanghelia de la liturgia de astăzi, un om îi adresează lui Isus această cerere: "Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!" (Lc 12,13). Este o situaţie foarte obişnuită, probleme asemănătoare sunt încă la ordinea zilei: câţi fraţi şi surori, câţi membri ai aceleiaşi familii din păcate se ceartă şi eventual nu-şi mai vorbesc din cauza moştenirii!
Isus, răspunzându-i acelui om, nu intră în amănunte, ci merge la rădăcina diviziunilor provocate de posesia lucrurilor, şi spune clar: "Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie" (v. 15). Ce este lăcomia? Este aviditatea neînfrânată de bunuri, voinţa de a se îmbogăţi mereu. Este o boală care distruge persoanele, pentru că foamea de posesie creează dependenţă. Mai ales cel care are mult nu se mulţumeşte niciodată: vrea tot mai mult, şi numai pentru el. Dar astfel nu mai este liber: este alipit, sclav a ceea ce în mod paradoxal ar trebui să-i folosească pentru a trăi liber şi senin. În loc să se folosească de bani, devine servitor al banilor. Dar lăcomia este o boală periculoasă şi pentru societate: din cauza sa am ajuns astăzi la alte paradoxuri, la o nedreptate cum n-a mai fost înainte în istorie, unde puţini au mult şi mulţi au puţin sau nimic. Să ne gândim şi la războaie şi la conflicte: aproape întotdeauna intră dorinţa de resurse şi bogăţii. Câte interese există în spatele unui război! Cu siguranţă unul dintre acestea este comerţul de arme. Acest comerţ este un scandal cu care nu trebuie şi nu putem să ne resemnăm.
Isus ne învaţă astăzi că, în inima la toate acestea, nu sunt numai câţiva puternici sau anumite sisteme economice: în centru este lăcomia care este în inima fiecăruia. Aşadar să încercăm să ne întrebăm: cum merge dezlipirea mea de bunuri, de bogăţii? Mă plâng pentru ceea ce îmi lipseşte sau ştiu să mă mulţumesc cu ceea ce am? Sunt tentat, în numele banilor şi oportunităţilor, să sacrific pe altarul lăcomiei legalitatea şi onestitatea? Am spus "altar", altarul lăcomiei, dar pentru ce am spus altar? Pentru că bunurile materiale, banii, bogăţiile pot să devină un cult, o adevărată idolatrie. De aceea Isus ne avertizează folosind cuvinte puternice. Spune că nu putem sluji la doi stăpâni şi - să fim atenţi - nu spune Dumnezeu şi diavolul, nu, sau binele şi răul, ci Dumnezeu şi bogăţiile (cf. Lc 16,13). Ne-am aştepta ca să spună: nu se poate sluji la doi stăpâni, Dumnezeu şi diavolul. În schimb spune: Dumnezeu şi bogăţiile. A ne folosi de bogăţii, da; a sluji bogăţia, nu: este idolatrie, înseamnă a-l ofensa pe Dumnezeu.
Aşadar - am putea să ne gândim - nu putem dori să fim bogaţi? Sigur că putem, ba chiar, este corect să dorim asta, este frumos a deveni bogaţi, dar bogaţi conform lui Dumnezeu! Dumnezeu este cel mai bogat dintre toţi: este bogat în compasiune, în milostivire. Bogăţia sa nu sărăceşte pe nimeni, nu creează certuri şi diviziuni. Este o bogăţie căreia îi place să dea, să distribuie, să împărtăşească. Fraţilor, surorilor, a aduna bunuri materiale nu este suficient pentru a trăi bine, pentru că - spune tot Isus - viaţa nu depinde de ceea ce se posedă (cf. Lc 12,15). În schimb depinde de relaţiile bune: cu Dumnezeu, cu ceilalţi precum şi cu acela care are mai puţin. Aşadar, ne întrebăm: eu, cum vreau să mă îmbogăţesc? Vreau să mă îmbogăţesc conform lui Dumnezeu sau conform lăcomiei mele? Şi întorcându-ne la tema moştenirii, ce moştenire vreau să las? Bani în bancă, lucruri materiale, sau oameni mulţumiţi în jurul meu, fapte de bine care nu se uită, persoane pe care le-am ajutat să crească şi să se maturizeze?
Sfânta Fecioară Maria să ne ajute să înţelegem care sunt adevăratele bunuri ale vieţii, acelea care rămân pentru totdeauna.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
Ieri dimineaţă m-am întors la Roma după călătoria apostolică de şase zile în Canada. Am intenţia să vorbesc despre asta la audienţa generală de miercurea viitoare, dar acum doresc să le mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil acest pelerinaj penitenţial, începând de la autorităţile civile, de la capii populaţiilor indigene şi de la episcopii canadieni. Mulţumesc din inimă celor care m-au însoţit cu rugăciunea lor. Mulţumesc tuturor!
Şi în timpul călătoriei n-am încetat niciodată să mă rog pentru poporul ucrainean, agresat şi martirizat, cerând lui Dumnezeu să-l elibereze de flagelul războiului. Dacă s-ar privi realitatea în mod obiectiv, luând în considerare daunele pe care fiecare zi de război le aduce acelei populaţii dar şi întregii lumi, singurul lucru raţional de făcut ar fi oprirea şi negocierea. Fie ca înţelepciunea să inspire paşi concreţi de pace.
Adresez salutul meu vouă, romani şi pelerini. Salut, îndeosebi, novicele Fiice ale Mariei Ajutătoare care se pregătesc să facă primele voturi călugăreşti; grupul din Acţiunea Catolică din Barletta; tinerii din Dieceza de Verona; tinerii din Unitatea pastorală "Pieve di Scandiano"; şi cei din grupul "Gonzaga" din Carimate, Montesolaro, Figinp şi Novedrate, care au mers pe Via Francigena. În sărbătoarea Sfântului Ignaţiu de Loyola adresez un salut afectuos confraţilor mei iezuiţi. Continuaţi să mergeţi cu zel, cu bucurie în slujirea Domnului. Fiţi curajoşi!
Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.
Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
