Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Canada
(24-30 iulie 2022)
Întâlnirea cu autorităţile civile, cu reprezentanţii populaţiilor indigene şi cu corpul diplomatic
"Cittadelle de Québec", miercuri, 27 iulie 2022
Doamnă guvernator general,
Domnule prim ministru,
Stimate autorităţi civile şi religioase,
Dragi reprezentanţi ai populaţiilor indigene,
Iluştri membri ai corpului diplomatic,
Doamnelor şi domnilor!
Vă salut cordial şi îi mulţumesc doamnei Mary Simon şi domnului Justin Trudeau pentru cuvintele lor respectuoase. Sunt bucuros să mă adresez vouă, care aveţi responsabilitatea de a-i sluji pe locuitorii din această mare ţară care, "de la mare la mare", oferă un patrimoniu natural extraordinar. Între multele frumuseţi, mă gândesc la imensele şi spectaculoasele păduri de arţar, care fac peisajul canadian unic şi multicolor. Aş vrea să mă inspir tocmai din simbolul prin excelenţă al acestor ţinuturi, frunza de arţar, care de la stemele oraşului Québec s-a răspândit rapid ajungând să devină emblema care se află pe steagul ţării.
Dacă asta s-a întâmplat în timpuri destul de recente, arţarii constituie totuşi amintirea multor generaţii trecute, cu mult înainte ca să ajungă coloniştii pe pământul canadian. Populaţiile native extrăgeau din ei limfa cu care realizau siropuri hrănitoare. Asta ne face să ne gândim la hărnicia lor, atentă mereu să ocrotească pământul şi ambientul, fidelă faţă de o viziune armonioasă despre creaţie, carte deschisă care-l învaţă pe om să-l iubească pe Creator şi să trăiască în simbioză cu celelalte fiinţe vii. Este mult de învăţat din asta, din capacitatea de a sta în ascultarea lui Dumnezeu, a persoanelor şi a naturii. Avem nevoie de asta în special în frenezia furtunoasă a lumii de astăzi, caracterizată de o "rapidizare" constantă, care face dificilă o dezvoltare realmente umană, sustenabilă şi integrală (cf. Scrisoarea enciclică Laudato si', 18), ajungând să genereze o "societate a oboselii şi a dezamăgirii", care cu greu regăseşte gustul contemplaţiei, gustul genuin al relaţiilor, mistica ansamblului. Câtă nevoie avem să ne ascultăm şi să dialogăm, pentru a ne îndepărta de individualismul dominant, de judecăţile grăbite, de agresivitatea care se răspândeşte, de tentaţia de a împărţi lumea în buni şi răi! Marile frunze de arţar, care absorb aerul poluat şi restituie oxigen, invită să ne uimim pentru frumuseţea creaţiei şi să ne lăsăm atraşi de valorile salutare prezente în culturile indigene: ele sunt de inspiraţie pentru noi toţi şi pot contribui la vindecarea obişnuinţelor nocive de a exploata. A exploata creaţia, relaţiile, timpul, şi a reglementa activitatea umană numai pe baza utilului şi a profitului.
Totuşi, aceste învăţături vitale au fost combătute violent în trecut. Mă gândesc mai ales la politicile de asimilare şi de izolare, care cuprind şi sistemul şcolar rezidenţial, care a vătămat multe familii indigene, ameninţându-le limba, cultura şi viziunea despre lume. În acel sistem incalificabil promovat de autorităţile guvernamentale ale epocii, care a separat atâţia copii de familiile lor, au fost implicate diferite instituţii catolice locale; pentru aceasta exprim ruşine şi durere şi, împreună cu episcopii din această ţară, reînnoiesc cererea mea de iertare pentru răul comis de atâţia creştini împotriva populaţiilor indigene. Pentru toate acestea cer iertare. Este tragic când credincioşi, aşa cum s-a întâmplat în acea perioadă istorică, se adaptează mai degrabă la convenienţele lumii decât la Evanghelie. Dacă credinţa creştină a desfăşurat un rol esenţial în plăsmuirea celor mai înalte idealuri ale Canadei, caracterizate de dorinţa de a construi o ţară mai bună pentru toţi oamenii săi, este necesar, admiţând propriile greşeli, să se angajeze împreună ca să realizeze ceea ce ştiu că voi toţi împărtăşiţi: promovarea drepturilor legitime ale populaţiilor native şi favorizarea proceselor de vindecare şi de reconciliere între ei şi non-indigenii din ţară. Asta se reflectă în angajarea voastră de a răspunde în mod adecvat la apelurile Comisiei pentru adevăr şi reconciliere, precum şi în atenţia de a recunoaşte drepturile popoarelor indigene.
Sfântul Scaun şi comunităţile catolice locale nutresc voinţa concretă de a promova culturile indigene, cu drumuri spirituale adecvate şi convenabile, care să cuprindă şi atenţia faţă de tradiţiile culturale, faţă de obiceiurile, faţă de limbile şi faţă de procesele educative proprii, în spiritul Declaraţiei Naţiunilor Unite despre Drepturile Popoarelor Indigene. Este dorinţa noastră să reînnoim raportul dintre Biserică şi populaţiile indigene din Canada, un raport marcat fie de o iubire care a adus roade foarte bune, fie, din păcate, de răni pe care ne angajăm să le înţelegem şi să le vindecăm. Sunt foarte recunoscător că am întâlnit şi am ascultat diferiţi reprezentanţi ai populaţiilor indigene în lunile trecute la Roma, şi că am putut întări, aici în Canada, frumoasele relaţii strânse cu ei. Momentele trăite împreună au lăsat în mine o amprentă şi dorinţa fermă de a ne ocupa să dăm curs indignării şi ruşinii pentru suferinţele îndurate de indigeni, ducând înainte un drum fratern şi răbdător, de întreprins cu toţi canadienii după adevăr şi dreptate, străduindu-ne pentru vindecare şi reconciliere, animaţi mereu de speranţă.
Acea "istorie de durere şi de dispreţ", generată de o mentalitate colonizatoare, "nu se vindecă uşor". În acelaşi timp, ne avertizează cu privire la faptul că această "colonizare nu se opreşte, în unele zone mai degrabă se transformă, se maschează şi se ascunde" (Exortaţia apostolică Querida Amazonia, 16). Este cazul colonizărilor ideologice. Dacă odinioară mentalitatea colonialistă a neglijat viaţa concretă a oamenilor, impunând modele culturale prestabilite, şi astăzi nu lipsesc colonizări ideologice care contrastează realitatea existenţei, sufocă alipirea naturală de valorile popoarelor, încercând să dezrădăcineze tradiţiile, istoria şi legăturile religioase. Este vorba de o mentalitate care, presupunând că a depăşit "paginile întunecate ale istoriei", face spaţiu la acea cancel culture care evaluează trecutul numai pe baza anumitor categorii actuale. Astfel se implantează o modă culturală care uniformizează, face totul egal, nu tolerează diferenţe şi se concentrează numai pe momentul prezent, pe nevoile şi pe drepturile indivizilor, neglijând adesea obligaţiile în privinţa celor mai slabi şi fragili: săraci, migranţi, bătrâni, bolnavi, copii care trebuie să se nască... Ei sunt uitaţii în societăţile bunăstării; ei sunt cei care, în indiferenţa generală, sunt rebutaţi ca frunzele uscate care trebuie arse.
Bogatele coroane multicolore ale copacilor de arţar ne amintesc în schimb importanţa ansamblului, de a duce înainte comunităţi umane non-aplatizante, ci realmente deschise şi inclusive. Şi aşa cum fiecare frunză este fundamentală pentru a îmbogăţi ramurile, tot aşa fiecare familie, celulă esenţială a societăţii, trebuie valorizată, pentru că "viitorul omenirii trece prin familie" (Sfânul Ioan Paul al II-lea, Exortaţia apostolică Familiaris consortio, 86). Ea este prima realitate socială concretă, dar este ameninţată de mulţi factori: violenţă familială, frenezie de muncă, mentalitate individualistă, carierisme neînfrânate, şomaj, singurătate a tinerilor, abandonare a bătrânilor şi a bolnavilor... Populaţiile indigene au multe să ne înveţe despre păstrarea şi ocrotirea familiei, unde deja de mici se învaţă să se recunoască ce anume este corect şi ce anume este greşit, să se spună adevărul, să se împărtăşească, să se corecteze greşelile, să se reînceapă, să se încurajeze, să se reconcilieze. Răul îndurat de popoarele indigene, şi de care acum ne ruşinăm, să ne folosească astăzi drept avertisment, pentru ca îngrijirea şi drepturile familiei să nu fie puse deoparte în numele eventualelor exigenţe productive şi interese individuale.
Să ne întoarcem la frunza de arţar. În timpurile de război, soldaţii o foloseau ca bandaje şi medicamente pentru răni. Astăzi, în faţa nebuniei nesăbuite a războiului, avem nevoie din nou să alinăm extremismele contrapoziţiei şi să îngrijim rănile urii. O martoră a violenţelor tragice trecute a spus recent că "pacea are un secret al său: a nu urî niciodată pe nimeni. Dacă vrem să trăim nu trebuie să urâm niciodată" (Interviu luat lui E. Bruck, în "Avvenire", 8 martie 2022). Nu avem nevoie să împărţim lumea în prieteni şi duşmani, să creăm distanţe şi să ne rearmăm până în dinţi: nu cursa înarmărilor şi strategiile de înarmare aduc pace şi siguranţă. Nu este nevoie să ne întrebăm cum să continuăm războaiele, ci cum să le oprim. Şi să împiedicăm ca popoarele să fie ţinute din nou ostatice de muşcătura înspăimântătoarelor războaie reci care încă se lărgesc. Este nevoie de politici creative şi clarvăzătoare, care să ştie să iasă din schemele părţilor pentru a da răspuns la provocările globale.
De fapt, marile provocări de astăzi, precum pacea, schimbările climatice, efectele pandemice şi migraţiile internaţionale sunt unite de o constantă: sunt globale, sunt provocări globale, îi interesează pe toţi. Şi dacă toate vorbesc despre necesitatea ansamblului, politica nu poate rămâne prizonieră a intereselor de parte. Trebuie ştiut să se privească, aşa cum învaţă înţelepciunea indigenă, la cele şapte generaţii viitoare, nu la convenienţele imediate, la termenele electorale, la susţinerea lobby-urilor. Şi trebuie să se valorizeze şi dorinţele de fraternitate, dreptate şi pace ale tinerelor generaţii. Da, aşa cum este necesar, pentru a recupera amintire şi înţelepciune, a-i asculta pe bătrâni, tot aşa, pentru a avea elan şi viitor, trebuie îmbrăţişate visele tinerilor. Ei merită un viitor mai bun decât acela pe care-l pregătim pentru ei, merită să fie implicaţi în alegerile pentru construirea zilei de azi şi a zilei de mâine, îndeosebi pentru salvgardarea casei comune, pentru care sunt preţioase valorile şi învăţăturile populaţiilor indigene. În această privinţă, aş vrea să exprim apreciere pentru angajarea locală lăudabilă în favoarea ambientului. Aproape s-ar putea spune că emblemele luate din natură, cum sunt crinul de pe steagul acestei provincii Québec, şi frunza de arţar de pe cel al ţării, confirmă vocaţia ecologică a Canadei.
Când respectiva Comisie a trebuit să evalueze miile de schiţe venite pentru realizarea steagului naţional, dintre care multe trimise de persoane obişnuite, a surprins faptul că aproape toate conţineau tocmai reprezentarea frunzei de arţar. Participarea în jurul acestui simbol împărtăşit îmi sugerează să subliniez un cuvânt fundamental pentru canadieni: multiculturalism. El stă la baza coeziunii unei societăţi pe atât de eterogene pe cât de colorate diferit sunt coroanele arţarilor. Aceeaşi frunză de arţar, cu multitudinea sa de vârfuri şi de laturi, ne face să ne gândim la o figură poliedrică şi spune că voi sunteţi un popor capabil să includă, aşa încât cei care vine să poată găsi loc în acea unitate multiformă şi să-i aducă propria lor contribuţie originală (cf. Evangelii gaudium, 236). Multiculturalismul este o provocare permanentă: înseamnă a primi şi a îmbrăţişa diferitele componente prezente, respectând, în acelaşi timp, diversitatea tradiţiilor şi culturilor lor, fără a crede că procesul este terminat o dată pentru totdeauna. Exprim apreciere în acest sens pentru generozitatea de a găzdui numeroşi migranţi ucraineni şi afgani. Trebuie lucrat şi pentru a depăşi retorica fricii faţă de imigraţi şi pentru a le da, în funcţie de posibilităţile ţării, posibilitatea concretă de a fi implicaţi în mod responsabil în societate. Pentru a face asta drepturile şi democraţia sunt indispensabile. Dar este necesar de a face faţă mentalităţii individualiste, amintind că trăirea comună se întemeiază pe baze pe care sistemul politic nu le poate propune singur. Şi în aceasta, cultura indigenă este de mare sprijin amintind importanţa valorilor socialităţii. Şi Biserica Catolică, având dimensiunea sa universală şi grija sa faţă de cei mai fragili, având slujirea legitimă în favoarea vieţii umane în orice fază a sa, de la concepere până la moartea naturală, este bucuroasă să ofere propria contribuţie.
În aceste zile am auzit despre numeroase persoane nevoiaşe care bat la uşile parohiilor. Şi într-o ţară atât de dezvoltată şi înaintată precum Canada, care dedică multă atenţie asistenţei sociale, nu sunt puţini cei fără adăpost care se încredinţează bisericilor şi băncilor de alimente pentru a primi ajutoare şi bunuri esenţiale, care - să nu uităm - nu sunt numai materiale. Aceşti fraţi şi surori ne fac să luăm în considerare urgenţa de a ne strădui pentru a remedia nedreptatea radicală care poluează lumea noastră, prin care abundenţa darurilor creaţiei este împărţită în mod prea inegal. Este scandalos ca bunăstarea generată de dezvoltarea economică să nu fie în beneficiul tuturor sectoarelor societăţii. Şi este trist că tocmai printre nativi se înregistrează adesea multe niveluri de sărăcie, la care se leagă alţi indicatori negativi, ca indicele scăzut de şcolarizare, accesul greu la casă şi la asistenţa sanitară. Emblema frunzei de arţar, care apare în mod obişnuit pe etichetele produselor din ţară, să fie stimulent pentru toţi de a face alegeri economice şi sociale îndreptate spre împărtăşire şi spre îngrijirea celor nevoiaşi.
Lucrând de comun acord, împreună, se înfruntă provocările urgente de astăzi. Vă mulţumesc pentru ospitalitate, atenţie şi stimă, spunându-vă cu afect sincer că într-adevăr Canada şi oamenii săi îmi sunt la inimă.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
