Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Canada
(24-30 iulie 2022)
Întâlnire cu tinerii şi cu bătrânii
Piaţa şcolii elementare din Iqualuit, vineri, 29 iulie 2022
Iubiţi fraţi şi surori, bună seara!
Salut cordial pe doamna guvernator general şi pe voi toţi, fericit să vă întâlnesc. Vă mulţumesc pentru cuvintele voastre, precum şi pentru cântecele, dansurile şi melodiile, pe care le-am apreciat mult!
Puţin mai înainte am ascultat pe câţiva dintre voi, foşti elevi din şcolile rezidenţiale: mulţumesc pentru curajul de a spune, împărtăşind mari suferinţe, pe care nu mi le-aş fi imaginat. Asta a retrezit în mine indignarea şi ruşinea care mă însoţesc de multe luni. Şi astăzi, şi aici, aş vrea să vă spun că sunt foarte îndurerat şi doresc să cer iertare pentru răul comis nu de puţini catolici în şcolile care au contribuit la politicile de asimilare culturală şi de izolare. Mamianak (Îmi pare rău). Mi-a revenit în minte mărturia unui bătrân, care descria frumuseţea atmosferei care domnea în familiile indigene înainte de venirea sistemului şcolilor rezidenţiale. Compara acea perioadă, în care bunici, părinţi şi copii stăteau armonios împreună, primăvara, când păsările cântau fericite în jurul mamei. Dar dintr-o dată - spunea el - cântarea s-a oprit: familiile au fost destrămate, cei mici au fost luaţi, departe de ambientul lor; peste toate s-a coborât iarna.
Aceste cuvinte, în timp ce provoacă durere, trezesc şi scandal; şi mai mult dacă le confruntăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, care a poruncit: "Cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău" (Ex 20,12). Această posibilitate nu a fost pentru atâtea familii ale voastre, a dispărut când copiii au fost separaţi de părinţi şi propria ţară a fost simţită ca periculoasă şi străină. Acele asimilări forţate reevocă o altă pagină biblică, relatarea dreptului Nabot (cf. 1Rg 21), care nu voia să cedeze via moştenită de la părinţii săi celui care, guvernând, era dispus să folosească orice mijloc numai să i-o smulgă. Şi vin în minte şi acele cuvinte puternice ale lui Isus împotriva celui care-i scandalizează pe cei mici şi dispreţuieşte şi numai unul dintre ei (cf. Mt 18,6.10). Cât rău în ruperea legăturilor dintre părinţi şi copii, în rănirea celor mai dragi sentimente, în vătămarea şi scandalizarea celor mici!
Dragi prieteni, suntem aici cu voinţa de a parcurge împreună o parte din drumul de vindecare şi de reconciliere care, cu ajutorul Creatorului, să ne ajute să facem lumină cu privire la cele întâmplate şi să depăşim trecutul întunecat. Cu privire la înfrângerea întunericului, şi acum, ca şi în întâlnirea noastră de la sfârşitul lui martie, aţi aprins qulliq-ul. El, în afară de a da lumină în timpul nopţilor lungi de iarnă, permitea, răspândind căldură, să se reziste la rigorile climei: aşadar era esenţial pentru a trăi. Şi astăzi rămâne un foarte frumos simbol de viaţă, al unei trăiri luminoase care nu capitulează în faţa întunericului nopţii. Aşa sunteţi voi, mărturie perenă a vieţii care nu se stinge, a unei lumini care străluceşte şi pe care nimeni n-a reuşit s-o sufoce.
Sunt plin de recunoştinţă pentru oportunitatea de a fi aici în Nunavut, în interiorul lui Inuit Nunangat. Am încercat să-mi imaginez, după întâlnirea noastră la Roma, aceste locuri vaste în care locuiţi din timpuri imemoriale şi care pentru alţii ar fi ostile. Voi aţi ştiut să le iubiţi, să le respectaţi, să le păstraţi şi să le valorizaţi, transmiţând din generaţie în generaţie valori fundamentale, cum sunt respectul faţă de bătrâni, un genuin simţ de fraternitate şi grija faţă de ambient. Există o frumoasă şi armonioasă corespundere între voi şi pământul în care locuiţi, pentru că şi el este puternic şi rezistent, şi răspunde cu atâta lumină la întunericul care în mare parte a anului îl învăluie. Dar şi acest pământ, ca orice persoană şi populaţie, este delicat şi trebuie să se aibă grijă de el. Să se aibă grijă, să se transmită grija: la asta îndeosebi sunt chemaţi tinerii, susţinuţi de exemplul bătrânilor! Grijă faţă de pământ, grijă faţă de persoane, grijă faţă de istorie.
Aşadar, aş vrea să mă adresez ţie, tânăr Inuit, viitor al acestui pământ şi prezent al istoriei sale. Aş vrea să-ţi spun, citând un mare poet: "Ceea ce ai moştenit de la părinţi, recucereşte-l dacă vrei să-l posezi cu adevărat" (J.W. von Goethe, Faust, I, Nacht). Nu este suficient a trăi din ceea ce se obţine, trebuie recucerit ceea ce s-a primit în dar. Aşadar, nu te teme să asculţi şi să reasculţi sfaturile celor mai bătrâni, să îmbrăţişezi istoria ta pentru a scrie pagini noi, să te pasionezi, să iei poziţie în faţa faptelor şi a persoanelor, să intri în joc! Şi pentru a te ajuta să faci să strălucească făclia existenţei tale, aş vrea să-ţi dau şi eu, ca frate bătrân, trei sfaturi.
Primul: mergi spre înalt. Locuieşti în aceste vaste regiuni din nord. Ele să-ţi amintească vocaţia ta de a tinde spre înalt, fără a te lăsa târât în jos de cel care vrea să te facă să crezi că este mai bine să te gândeşti numai la tine însuţi şi să foloseşte timpul pe care-l ai numai pentru distracţia ta şi interesele tale. Prietene, nu eşti făcut pentru a vegeta, pentru a petrece zilele cântărind obligaţii şi plăceri, eşti făcut pentru a năzui spre înalt, spre dorinţele mai adevărate şi frumoase pe care le porţi în inimă, spre Dumnezeu care trebuie iubit şi spre aproapele care trebuie slujit. Nu te gândi că nu se pot obţine marile visuri ale vieţii. Eşti făcut pentru a-ţi lua zborul, pentru a îmbrăţişa curajul adevărului şi a promova frumuseţea dreptăţii, pentru "a ridica temperamentul tău moral, a fi compătimitor, a-i sluji pe ceilalţi şi a construi relaţii" (cf. Inunnguiniq Iq Principles 3-4), pentru a semăna pace şi grijă acolo unde te afli; pentru a aprinde entuziasmul celui care trăieşte lângă tine; pentru a merge mai departe, nu pentru a nivela toate.
Dar - ai putea să-mi spui - a trăi aşa este mai greu decât a zbura. Desigur, nu este uşor, pentru că este mereu la pândă acea "forţă de gravitate spirituală" care împinge pentru a te trage în jos, pentru a paraliza dorinţele, pentru a slăbi bucuria. Atunci, gândeşte la rândunica din arctic pe care noi o numim "charrán": ea nu lasă ca vânturile potrivnice sau variaţiile de temperatură s-o împiedice să meargă de la o extremitate la alta a pământului; uneori alege căi care nu sunt directe, acceptă devieri, se adaptează la anumite vânturi... dar menţine mereu clară ţinta, mereu merge spre destinaţie. Vei întâlni oameni care vor încerca să anihileze visele tale, care îţi vor spune să te mulţumeşti cu puţin, să lupţi numai pentru ceea ce îţi convine. Atunci te vei întreba: de ce trebuie să mă străduiesc pentru ceva în care alţii nu cred? De asemenea: cum pot să decolez în cadrul unei lumi care pare să coboare tot mai jos între scandaluri, războaie, înşelătorii, lipsă de dreptate, distrugere a ambientului, indiferenţă faţă de cei mai slabi, dezamăgiri din partea celui care ar trebui să dea exemplu? În faţa acestor întrebări, care este răspunsul?
Aş vrea să-ţi spun ţie, tinere, ţie, frate, soră tânără: tu eşti răspunsul. Tu, frate, tu, soră. Nu numai pentru că dacă tu capitulezi ai pierdut deja din start, ci pentru că viitorul este în mâinile tale. Sunt în mâinile tale comunitatea care te-a generat, ambientul în care trăieşti, speranţa celor de vârsta ta, a celor care, chiar fără să-ţi ceară, aşteaptă de la tine binele original şi irepetabil pe care îl poţi introduce în istorie, pentru că "fiecare dintre noi este unic" (cf. Principle 5). Lumea în care locuieşti este bogăţia pe care ai moştenit-o: iubeşte-o, aşa cum te-au iubit cei care ţi-au dat viaţa şi bucuriile mai mari, aşa cum te iubeşte Dumnezeu, care pentru tine a creat ceea ce există frumos şi nu încetează să aibă încredere în tine nici măcar pentru o clipă foarte scurtă. El crede în talentele pe care ţi le-a dat. De fiecare dată când îl cauţi vei înţelege cum calea pe care te cheamă s-o parcurgi tinde mereu spre înalt. Îl vei observa atunci când vei privi cerul rugându-te şi mai ales când îţi vei ridica privirea spre Cel Răstignit. Vei înţelege că Isus de pe cruce nu arată niciodată cu degetul împotriva ta, ci te îmbrăţişează şi te încurajează, deoarece crede în tine şi atunci când tu ai încetat să crezi în tine însuţi. Aşadar nu pierde niciodată speranţa, luptă, străduieşte-te şi nu-ţi va părea rău. Mergi înainte pe drum, "pas după pas spre mai bine" (cf. Principle 6). Programează navigatorul existenţei tale spre o ţintă mare, spre înalt!
Al doilea sfat: vino la lumină. În momentele de tristeţe şi descurajare, gândeşte-te la qulliq: conţine un mesaj pentru tine. Care? Că exişti pentru a veni la lumină în fiecare zi. Nu numai în ziua naşterii tale, când nu a depins de tine, ci în fiecare zi. Zilnic eşti chemat să duci în lume o lumină nouă, cea a ochilor tăi, a zâmbetului tău, a binelui pe care tu şi numai tu poţi s-o adaugi. Nimeni altcineva nu poate s-o facă. Dar, pentru a veni la lumină, trebuie luptat în fiecare zi cu întunericul. Da, există o ciocnire zilnică între lumină şi întuneric, care nu are loc acolo afară pe undeva, ci înăuntrul fiecăruia dintre noi. Calea luminii cere alegeri diu inimă curajoase împotriva întunericului falsităţilor, cere să "se dezvolte obişnuinţe bune pentru a trăi bine" (cf. Principle 1), să nu se urmărească urme luminoase care dispar în grabă, focuri de artificii care lasă numai fum. Sunt "iluzii, parodii ale fericirii", cum a spus aici în Canada Sfântul Ioan Paul al II-lea: "Oare nu întunericul cel mai dens este cel care se strecoară în sufletul tinerilor atunci când profeţi falşi sting în ei lumina credinţei, a speranţei, a iubirii" (Omilia la a XVII-a Zi Mondială a Tineretului, Toronto, 28 iulie 2002). Frate, soră, Isus este aproape de tine şi doreşte să lumineze inima ta pentru a te face să vii la lumină. El a spus: "Eu sunt lumina lumii" (In 8,12), dar a spus discipolilor săi şi: "Voi sunteţi lumina lumii" (Mt 5,14). Aşadar, şi tu eşti lumină a lumii şi vei deveni şi mai mult astfel dacă lupţi pentru a îndepărta din inimă întunericul trist al răului.
Pentru a învăţa să faci asta trebuie învăţată o artă continuă, care cere să "se depăşească dificultăţile şi contradicţiile printr-o continuă căutare de soluţii" (cf. Principle 2). Este arta de a separa în fiecare zi lumina de întuneric. Pentru a crea o lume bună, spune Biblia, Dumnezeu a început chiar aşa, separând lumina de întuneric (cf. Gen 1,4). Şi noi, dacă vrem să devenim mai buni, trebuie să învăţăm să distingem lumina de întuneric. De unde se începe? Poţi începe întrebându-te: ce anume îmi apare lucitor şi seducător, dar apoi lasă în mine un mare gol? Acesta este întuneric! În schimb, ce anume îmi face bine şi îmi lasă pace în inimă, chiar dacă mai întâi îmi cere să ies din anumite comodităţi şi să domin anumite instincte? Aceasta este lumină! Şi - mă întreb iarăşi - care este forţa care ne permite să separăm în noi lumina de întuneric, care ne face să spunem "nu" ispitelor răului şi "da" ocaziilor de bine? Este libertatea. Libertate nu înseamnă a face tot ceea ce mi se pare şi îmi place; nu este ceea ce pot face în pofida celorlalţi, ci pentru ceilalţi; nu este judecată totală, ci responsabilitate. Libertatea este darul cel mai mare pe care Tatăl nostru din ceruri ni l-a dat împreună cu viaţa.
În sfârşit, al treilea sfat: fă echipă. Tinerii fac lucruri mari împreună, nu singuri. Pentru că voi tinerii sunteţi ca stelele de pe cer, care aici strălucesc în mod minunat: frumuseţea lor se naşte din ansamblu, din constelaţiile pe care le compun, şi care dau lumină şi orientare nopţilor din lume. Şi voi, chemaţi la înălţimile cerului şi să străluciţi pe pământ, sunteţi făcuţi pentru a străluci împreună. Trebuie permis tinerilor să facă grup, să fie în mişcare: nu pot să petreacă zilele izolaţi, ţinuţi ostateci de un telefon! Marii gheţari din aceste ţinuturi fac să-mi vină în minte sportul naţional al Canadei, hocheiul pe gheaţă. Cum reuşeşte Canada să cucerească toate acele medalii olimpice? Cum au făcut Sarah Nurse sau Marie-Philip Poulin să marcheze toate acele goluri? Hocheiul uneşte bine disciplina şi creativitatea, tactica şi forţa fizică; dar ceea ce face diferenţa este mereu spiritul de echipă, fundament indispensabil pentru a înfrunta circumstanţele imprevizibile de joc. A face echipă înseamnă a crede că pentru a obţine mari obiective nu se poate merge înainte singuri; trebuie să ne mişcăm împreună, să avem răbdarea de a ţese reţele dese de pase. Înseamnă şi a lăsa spaţiu celorlalţi, a ieşi rapid când este rândul propriu şi a fi suporter pentru colegi. Iată spiritul de echipă!
Prieteni, mergeţi spre înalt, veniţi la lumină în fiecare zi, faceţi echipă! Şi faceţi toate acestea în cultura voastră, în limbajul foarte frumos Inuktitut. Vă urez, ascultându-i pe bătrâni şi luând din bogăţia tradiţiilor voastre şi a libertăţii voastre, să îmbrăţişaţi Evanghelia păstrată şi transmisă de strămoşii voştri şi să întâlniţi faţa Inuk a lui Isus Cristos. Eu vă binecuvântez din inimă şi vă spun: qujannamiik! [mulţumesc].
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
