Scrisoare apostolică în formă de "motu proprio"
a suveranului pontif
Francisc
"Traditionis custodes"
despre folosirea liturgiei romane
anterioare reformei din 1970
Păzitori ai tradiţiei, episcopii, în comuniune cu episcopul de Roma, constituie principiul şi fundamentul vizibil de unitate în Bisericile lor particulare[1]. Sub conducerea Duhului Sfânt, prin vestirea Evangheliei şi prin intermediul celebrării Euharistiei, ei conduc Bisericile particulare, încredinţate lor[2].
Pentru a promova înţelegerea şi unitatea Bisericii, cu grijă paternă faţă de cei care în unele regiuni au aderat la formele liturgice antecedente reformei voite de Conciliul al II-lea din Vatican, veneraţii mei predecesori, Sfântul Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea, au acordat şi au reglementat facultatea de a utiliza Liturghierul Roman editat de Sfântul Ioan al XXIII-lea în anul 1962[3]. În acest mod au intenţionat "să faciliteze comuniunea eclezială pentru acei catolici care se simt legaţi de unele forme liturgice precedente" şi nu pentru alţii[4].
Pe urma iniţiativei veneratului meu predecesor Benedict al XVI-lea de a-i invita pe episcopi la o verificare a aplicării scrisorii motu proprio Summorum Pontificum, la trei ani de la publicarea sa, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a desfăşurat o consultare capilară a episcopilor în 2020, ale cărei rezultate au fost analizate în mod ponderat în lumina experienţei formate în aceşti ani.
Or, luând în considerare dorinţele formulate de episcopat şi fiind ascultată părerea Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, doresc, cu această scrisoare apostolică, să continui şi mai mult în căutarea constantă a comuniunii ecleziale. De aceea, am considerat oportun să stabilesc ceea ce urmează:
Art. 1. Cărţile liturgice promulgate de sfinţii pontifi Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea, în conformitate cu decretele Conciliului al II-lea din Vatican, sunt unica exprimare a lui lex orandi a Ritului Roman.
Art. 2. Episcopului diecezan, ca moderator, promotor şi păzitor al întregii vieţi liturgice în Biserica particulară încredinţată lui[5], îi revine să reglementeze celebrările liturgice în dieceza sa[6]. De aceea, este competenţa sa exclusivă să autorizeze folosirea lui Missale Romanum din 1962 în dieceză, urmând orientările de la Scaunul Apostolic.
Art. 3. Episcopul, în diecezele în care până acum există prezenţa unuia sau mai multor grupuri care celebrează conform Liturghierului antecedent reformei din 1970:
§ 1. să constate că aceste grupuri nu exclud validitatea şi legitimitatea reformei liturgice, a hotărârilor Conciliului al II-lea din Vatican şi a magisteriului suveranilor pontifi;
§ 2. să indice unul sau mai multe locuri unde credincioşii care aderă la aceste grupuri să se poată aduna pentru celebrarea euharistică (însă nu în bisericile parohiale şi fără a înfiinţa noi parohii personale);
§ 3. să stabilească în locul indicat zilele în care sunt permise celebrările euharistice cu folosirea Liturghierului Roman promulgat de Sfântul Ioan al XXIII-lea în 1962[7]. În aceste celebrări lecturile să fie proclamate în limba poporului, folosind traducerile Sfintei Scripturi pentru uzul liturgic, aprobate de respectivele Conferinţe Episcopale;
§ 4. să numească un preot care, ca delegat al episcopului, să se ocupe de celebrări şi de îngrijirea pastorală a acestor grupuri de credincioşi. Preotul să fie capabil pentru această funcţie, să fie competent cât priveşte utilizarea lui Missale Romanum antecedent reformei din 1970, să aibă o cunoaştere a limbii latine astfel încât să poată înţelege pe deplin rubricile şi textele liturgice, să fie animat de o caritate pastorală vie şi de un simţ de comuniune eclezială. De fapt, este necesar ca preotul numit să preţuiască nu numai celebrarea demnă a liturgiei, ci şi îngrijirea pastorală şi spirituală a credincioşilor.
§ 5. să se ocupe, în parohiile personale înfiinţat în mod canonic în folosul acestor credincioşi, de o verificare corespunzătoare în privinţa utilităţii efective pentru creşterea spirituală şi să evalueze dacă să le menţină sau nu.
§ 6. va avea grijă să nu autorizeze constituirea de noi grupuri.
Art. 4. Preoţii hirotoniţi după publicarea acestui motu proprio, care intenţionează să celebreze cu Missale Romanum din 1962, trebuie să facă o cerere formală la episcopul diecezan care, înainte de a acorda autorizarea, va consulta Scaunul Apostolic.
Art. 5. Preoţii care celebrează deja conform Missale Romanum din 1962 vor cere de la episcopul diecezan autorizarea pentru a continua să se folosească de această facultate.
Art. 6. Institutele de viaţă consacrată şi societăţile de viaţă apostolică, înfiinţate odinioară de Comisia Pontificală Ecclesia Dei, trec sub competenţa Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică.
Art. 7. Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor şi Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, pentru materiile aflate în competenţa lor, vor exercita autoritatea Sfântului Scaun, veghind cu privire la respectarea acestor dispoziţii.
Art. 8. Normele, instrucţiunile, permisiunile şi cutumele precedente, care sunt neconforme cu ceea ce este stabili de această motu proprio, sunt abrogate.
Tot ceea ce am deliberat cu această scrisoare apostolică în formă de motu proprio, poruncesc să fie respectat în toate părţile sale, în pofida oricărui lucru contrar, deşi este demn de menţionare deosebită, şi stabilesc să fie promulgată prin publicarea în cotidianul "L’Osservatore Romano", intrând imediat în vigoare şi, după aceea, să fie publicat în Comentariul oficial al Sfântului Scaun, Acta Apostolicae Sedis.
Dat la Roma, la Sfântul Ioan din Lateran, în ziua de 16 iulie 2021, comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria de pe muntele Carmel, al nouălea al pontificatului meu.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Cf. CONCILIUL ECUMENIC AL II-LEA DIN VATICAN, Constituţia dogmatică despre Biserică "Lumen gentium", 21 noiembrie 1964, nr. 23: AAS 57 (1965) 27.
[2] Cf. CONCILIUL ECUMENIC AL II-LEA DIN VATICAN, Constituţia dogmatică despre Biserică "Lumen gentium", 21 noiembrie 1964, nr. 23: AAS 57 (1965) 32; CONCILIUL ECUMENIC AL II-LEA DIN VATICAN, Decret despre misiunea pastorală a episcopilor în Biserică "Christus Dominus", 28 octombrie 1965, nr. 11: AAS 58 (1966) 677-678; Catehismul Bisericii Catolice, nr. 833.
[3] Cf. IOAN PAUL AL II-LEA, Litt. Ap. Motu proprio datae "Ecclesia Dei", 2 iulie 1988: AAS 80 (1998) 1495-1498; BENEDICT AL XVI-LEA, Litt. Ap. Motu proprio datae "Summorum Pontificum", 7 iulie 2007: AAS 99 (2007) 777-781; Litt. Ap. Motu proprio datae "Ecclesiae unitatem", 2 iulie 2009: AAS 101 (2009) 710-711.
[4] IOAN PAUL AL II-LEA, Litt. Ap. Motu proprio datae "Ecclesia Dei", 2 iulie 1988, nr. 5: AAS 80 (1998) 1498.
[5] Cf. CONCILIUL ECUMENIC AL II-LEA DIN VATICAN, Constituţia despre liturgia sacră "Sacrosanctum Concilium", 4 decembrie 1963, nr. 41: AAS 56 (1964) 111 Caeremoniale Episcoporum, nr. 9; CONGREGAŢIA PENTRU CULTUL DIVIN ŞI DISCIPLINA SACRAMENTELOR, Instrucţiune despre unele lucruri care trebuie respectate şi evitate cu privire la Preasfânta Euharistie "Redemptionis Sacramentum", 25 martie 2004, nr. 19-25: AAS 96 (2004) 555-557.
[6] Cf. CIC, can. 375 §1 can. 392.
[7] Cf. CONGREGAŢIA PENTRU DOCTRINA CREDINŢEI, Decretul "Quo magis" cu privire la aprobarea a şapte noi prefeţe pentru forma extraordinară a Ritului Roman, 22 februarie 2020, şi Decretul "Cum sanctissima" cu privire la celebrarea liturgică în cinstea sfinţilor în forma extraordinară a Ritului Roman, 22 februarie 2020: L’Osservatore Romano, 26 martie 2020, p. 6.
