Rubrică de teologie liturgică sub îngrijirea părintelui Mauro Gagliardi
Reluăm cu acest articol rubrica Spiritul Liturgiei, care-şi propune să prezinte, în mod accesibil şi sintetic, diferite teme de teologie liturgică. Acest prim articol prezintă cititorilor tema generală a noului an, care se va extinde până la sfârşitul lunii iunie 2010.
* * *
de pr. Mauro Gagliardi
Aşa cum este cunoscut de toţi, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a stabilit Anul Sfintei Preoţii (iunie 2009 - iunie 2010), cu ocazia aniversării a 150 de ani a lui dies natalis a sfântului paroh de Ars. Intenţia este de "a contribui la promovarea angajării de reînnoire interioară a tuturor preoţilor, pentru o mărturie evanghelică mai puternică şi mai incisivă a lor în lumea de astăzi"1. Sfântul Ioan Maria Vianney, în afară de faptul că reprezintă un suprem model viu de preot, a vestit mereu cu claritate şi cu emfază demnitatea incomparabilă a preoţiei şi centralitatea slujirii consacrate în sânul Bisericii. Inspirându-se din învăţăturile sale, Sfântul Părinte a repropus următoarele cuvinte ale sfântului: "O, cât de mare este preotul!... Dacă el s-ar înţelege, ar muri... Dumnezeu ascultă de el: el rosteşte două cuvinte şi Domnul nostru coboară din cer la glasul lui şi se închide într-o ostie mică...". De asemenea: "Dacă se dă la o parte sacramentul Preoţiei, noi nu l-am avea pe Domnul. Cine l-a pus acolo în tabernacolul acela? Preotul. Cine a primit sufletul vostru la prima intrare în viaţă? Preotul. Cine-l hrăneşte pentru a-i da forţa să facă pelerinajul său? Preotul. Cine-l va pregăti să se prezinte în faţa lui Dumnezeu, spălându-l pentru ultima dată în sângele lui Isus Cristos? Preotul, mereu preotul. Şi dacă acest suflet moare din cauza păcatului, cine-l va învia, cine-i va aduce liniştea şi pacea? Tot preotul... După Dumnezeu, preotul este totul!... El însuşi nu se va înţelege bine decât în cer"2.
Cum se vede, sfântul Ioan Maria Vianney vede măreţia preotului cu referinţă privilegiată la puterea pe care el o exercită în sacramente în numele şi în Persoana lui Cristos. Benedict al XVI-lea a scos în evidenţă acest fapt, prezentând iar alte cuvinte ale Parohului de Ars, care se referă îndeosebi la slujirea de a celebra sfânta Euharistie. Papa scrie că sfântul "Era convins că de Liturghie depindea toată fervoarea vieţii unui preot: «Motivul delăsării preotului este că el nu dă atenţie Liturghiei! Dumnezeul meu, cât de deplâns este un preot care celebrează ca şi cum ar face un lucru obişnuit!»"3.
Anul Sfintei Preoţii propune reflecţiei noastre figura preotului şi, în mod deosebit, demnitatea lui de slujitor hirotonit care celebrează sacramentele, în folosul întregii Biserici, în persoana lui Cristos, marele şi veşnicul preot4.
În acest An al Sfintei Preoţii, care se celebrează între 2009 şi 2010, există totuşi şi alte date care merită de amintit, pentru că sunt intim legate cu natura euharistică a demnităţii sacerdotale. În anul 1969, papa Paul al VI-lea promulga, cu Constituţia apostolică Missale Romanum, noul liturghier adaptat după Conciliul Vatican II. Aşadar, în acest an 2009 se celebrează 40 de ani de la această promulgare. Anul viitor 2010 se vor celebra alte două aniversări, legate şi ele direct cu celebrarea Euharistiei. Prima coincide cu împlinirea a 40 de ani (1970-2010) de la promulgarea editio typica (prima) definitivă a lui Institutio Generalis Missalis Romani. A doua coincide cu împlinirea a 440 de ani de la promulgarea liturghierului numit actualmente Vetus Ordo sau Usus antiquior, promulgat de sfântul Pius al V-lea cu Constituţia apostolică Quo primum din 14 iulie 1570. Această constituţie este amintită, alături de liturghierul sfântului Pius al V-lea, încă de primele cuvinte ale amintitei Constituţii apostolice Missale Romanum a lui Paul al VI-lea5.
Cele două liturghiere, unite şi de celebrarea respectivelor aniversări, sunt două forme ale unicei lex orandi a Bisericii de rit latin. În această privinţă s-a exprimat sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, învăţând că, în raport cu liturghierul lui Paul al VI-lea, "Liturghierul Roman promulgat de sfântul Pius al V-lea şi editat din nou de fericitul Ioan al XXIII-lea trebuie să fie considerat ca expresie extraordinară a «lex orandi» însăşi [«legea rugăciunii»] şi trebuie să fie ţinut în consideraţia cuvenită datorită folosirii lui venerabile şi antice. Aceste două expresii ale lui «lex orandi» a Bisericii nu vor duce în nici un mod la o diviziune în «lex credendi» [«legea credinţei»] Bisericii; de fapt sunt două folosiri ale unicului rit roman. De aceea este permis să se celebreze sacrificiul Liturghiei conform ediţiei tipice a Liturghierului Roman promulgat de fericitul Ioan al XXIII-lea, în anul 1962 şi niciodată abrogat ca formă extraordinară a liturgiei Bisericii"6.
Posibilitatea unei coexistenţe senine şi armonioase a celor două forme ale unicului rit roman a fost, în sfârşit, afirmată în mod indirect şi de prezenţa ambelor Ordines Missae (fericitul Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea) în cadrul recentului Compendium Eucharisticum, publicat de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor7.
Coincidenţa acestor diferite date a dictat şi tema pe care rubrica Spiritul liturgiei îşi propune s-o aprofundeze anul acesta: "Preotul în celebrarea euharistică". Prin scurte articole la fiecare două săptămâni, redactate de teologi, liturgişti şi canonişti competenţi, vom încerca să prezentăm în mod clar şi accesibil rolul şi misiunea preotului în diferitele părţi ale Liturghie, ţinând cont de ambele liturghiere ale căror aniversări se celebrează. Dorinţa este ca aceste articole să-i poată ajuta pe preoţi să profite de oportunitatea de reflecţie şi de convertire oferită de Anul Sfintei Preoţii şi ca să-i poată stimula la o grijă tot mai atentă faţă de ars celebrandi. De asemenea, sperăm ca aceste contribuţii care vor fi publicate treptat să-i poată ajuta şi pe ceilalţi cititori - călugări, călugăriţe, seminarişti, credincioşi laici - să reconsidere cu mai mare atenţie şi să venereze cu profund respect religios măreţia misterului euharistic şi demnitatea slujirii sacerdotale, precum şi să redescopere centralitatea lor în viaţa şi în misiunea Bisericii.
(După Zenit, 11 noiembrie 2009)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note
1 Benedict al XVI-lea, Scrisoarea de convocare a Anului Sfintei Preoţii, 16.06.2009.
2 Ibid.
3 Ibid.
4 Ibid.
5 Preoţii "îşi exercită în cel mai înalt grad funcţia sacră în cultul sau adunarea euharistică, în care, acţionând in persona Christi şi proclamând misterul Lui, unesc rugăciunile credincioşilor cu Jertfa Capului lor şi, în Jertfa Liturghiei, actualizează şi aplică, până la venirea Domnului, Jertfa unică a Noului Testament, cea a lui Cristos, care se oferă, o dată pentru totdeauna, pe Sine Tatălui ca Victimă nepătată": Conciliul al II-lea din Vatican, Lumen gentium, nr. 28: AAS 57 (1965), pag. 34. Cf. şi Presbyterorum Ordinis, nr. 2; 12; 13.
6 Benedict al XVI-lea, Summorum Pontificum, 07.07.2007, art. 1.
7 Cf. Congregatio de Cultu Divino et Disciplina Sacramentorum, Compendium Eucharisticum, LEV, Città del Vaticano 2009. Pregătirea acestui text a fost încredinţată direct de Sfântul Părinte, care anunţase acest lucru în Exortaţia apostolică post-sinodală Sacramentum Caritatis, 22.02.2007, nr. 93.
