Este interesant spiritul acestei celebrări. Este interesant a-l vedea ca o reînnoire, a-l vedea ca o reluare... ce anume? Vocaţia noastră, a voastră de jandarmi, slujirea. Astăzi cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte tocmai despre asta: "Reînflăcărează" - spune el -, reînflăcărează darul, reînflăcărează vocaţia ta (cf. 2Tim 1,6); "măreşte", fă să crească (cf. Lc 17,6). Adică, aceasta este o celebrare pentru a ne ruga în aşa fel încât Domnul să înflăcăreze vocaţia fiecăruia dintre noi, astăzi a voastră de jandarmi, şi s-o facă să crească.
Când un lucru nu se reînflăcărează se stinge, când un lucru nu creşte, nu se mişcă, se strică. Apa stătută este prima care se strică. Pentru aceasta în viaţă mereu trebuie să mergem înainte, trebuie să creştem, să reînflăcărăm, să reluăm, să reluăm "iluzia" [visul, dorinţa] vocaţiei. Aproape voi toţi, fiecare - vreau să se gândească bine -, a intrat în Jandarmerie printr-o vocaţie, o voinţă de a face ceva bun, ca slujire, creştere. Şi apoi, aşa cum ni se întâmplă şi nouă, preoţilor, tuturor, unul se obişnuieşte; şi când unul se obişnuieşte, în loc să crească, merge în jos, coboară, coboară... Şi acolo se naşte acel lucru atât de urât în viaţa noastră de preoţi, care este de slujire: să naşte lâncezeala, faptul de a fi lâncezi. Ne obişnuim. Şi se întâmplă acelaşi lucru şi vouă. Dacă nu reînflăcăraţi vocaţia voastră, dacă voi n-o faceţi să crească în toate zilele, acea vocaţie de slujire care este foarte frumoasă, la sfârşit - acesta nu este un blestem, nu, se întâmplă tuturor - la sfârşit lucrurile care nu cresc se strică. Pentru aceasta mi-a plăcut, când am citit lecturile. Aceasta va fi o invitaţie de a reînnoi: în toate zilele a fi mai bun, în toate zilele a face un pas înainte în propria vocaţie la care am fost chemaţi.
Şi Paul îi spune discipolului: "Reînflăcărează" (cf. v. 6), "păstrează" (v. 7), ia asupra ta darul care ţi-a fost dat, ia asupra ta vocaţia ta - spun asta vouă, jandarmilor - nu cu spirit de timiditate, nu cu spiritul care te duce în jos, nu, cu spirit de credinţă, de caritate şi de forţă (cf. v. 7). Trei lucruri care sunt importante. Credinţa. Viaţa noastră, dacă noi n-o trăim în lumina credinţei, este mai bine să mergem să facem o altă meserie. Viaţa mea, viaţa tuturor preoţilor, şi viaţa voastră de jandarmi. Pentru că voi mergeţi înainte cu un spirit de credinţă; important este de a trăi această credinţă în slujire, o adevărată slujire. Apoi de caritate şi de forţă. Este dificil, în meserii cum este a voastră, să ai în toate zilele acea caritate a slujirii: există nerăbdarea, furia pentru ceva ce nu merge, nedreptăţile care se văd şi nu se pot aranja... Şi asta poate să stingă caritatea şi ne dă acel spirit de timiditate, de a coborî lucrurile... Nu. Domnul ne cere un spirit de forţă, să reînflăcărăm cu forţă, cu caritate şi cu forţă, nu cu timiditate, aşa îi spune Paul discipolului. Aceasta vă urez vouă: să nu aveţi timiditatea care te aruncă jos. Una este teama de Dumnezeu, aceea da. Dar timiditatea nu. Înainte, curaj, se fac lucrurile. "Şi dacă greşesc?". Ceri iertare şi mergi înainte, pentru că greşeala nu este definitivă. Toţi greşim, toţi! Dacă vreunul nu greşeşte să ridice mâna, pentru că aşa îl chem ca să predice. Toţi greşim. Şi să nu ne fie frică de asta, ci să mergem cu forţă în slujire, şi mereu înainte. A reînflăcăra vocaţia voastră de slujire, de jandarmi, de jandarmerie este un lucru bun. Este adevărat că de atâtea ori voi trebuie să faceţi lucruri care nu sunt frumoase: a face ordine aici, a alunga de acolo... Atâtea lucruri. Dar faceţi asta din iubire şi pentru a găsi o armonie mai mare, faceţi asta din slujire. Întoarceţi-vă la rădăcinile vocaţiilor voastre. Slujirea. A sluji, aşa, fără timiditate, cu caritate, cu forţă, cu "iluzie", slujirea mereu în acest mod.
Şi apoi, la sfârşit, ce trebuie să fac? Trec contul pentru slujirea mea? Asta se poate face, salariul există, este puţin, se plâng dar există, dar acesta nu este premiul, aceasta nu este atitudinea, orgoliul. Atitudinea este acea frază atât de frumoasă: "Suntem slujitori inutili" (Lc 17,10). Asta se naşte din umilinţă. Am făcut ceea ce trebuia, am făcut să crească vocaţia mea, am făcut-o să meargă înainte.
Astăzi îi cer Sfântului Arhanghel Mihail, pentru voi toţi jandarmii, harul de a putea reînflăcăra vocaţia voastră, de a relua cu forţă darul pe care l-aţi avut, pentru că fiecare vocaţie este un dar. Şi de a-l relua cu autenticitate, cu voinţă de a merge mai înainte. De a reînflăcăra darul pe care l-aţi primit, cu spirit de caritate, de forţă de slujire şi nu de timiditate, siguri pe voi înşivă. Şi astfel diferitele probleme pe care voi le veţi găsi în viaţă, trăind astfel o vocaţie în plinătate, se vor rezolva singure. Problemele se rezolvă când există o forţă care duce înainte.
Astăzi în mod special mă rog pentru voi şi cer ca Sfântul Mihail să vă dea harul, harul de a merge înainte în slujire: slujire cu forţă, cu caritate, fără comportament dublu, clar, direct. Şi dacă greşesc? Greşesc, mă ridic şi înainte. Dar totul în plinătate, totul cu bucurie. Domnul să vă dea acest har de a reînnoi vocaţia pe care o aveţi, de a reînnoi slujirea voastră. Şi asta crem noi toţi însoţind pe fraţii noştri jandarmi. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
