Iubiţi fraţi,
Această celebrare, care se referă la un moment întemeietor, ne face inevitabil să privim înapoi în contemplaţie recunoscătoare. În această privire în urmă întâlnim visători care au îndrăznit să privească înainte cu speranţă. De aceea voi sunteţi aici astăzi.
În această privire, nu putem uita un visător profund care a dat început şi încurajare creării acestui forum; şi că astăzi îi face bucurie să-i vadă sărbătorind aceşti 30 de ani: cardinalul Eduardo Pironio; cel care cu o foarte mare iubire faţă de Acţiunea Catolică şi cu o încredere deplină în misiunea ei a spus: "Pe calea Acţiunii Catolice au fost lumini şi umbre, dezorientare şi oboseală, teama de a fi poate biruită de noile vremuri şi nevoi ale Bisericii. Cred că acum este momentul providenţial al Duhului pentru o reînnoire profundă a angajamentului său spiritual, doctrinal, apostolic şi misionar. Acest lucru va ajuta, fără îndoială, sărbătorirea acestui forum care doreşte să deschidă altor ţări fertilitatea unei experienţe asociative foarte bogate în roadele sale şi atât de pline de speranţă".
Pironio a fost un om cu rădăcini adânci, cu o memorie ancorată în dinamismul istoriei ca un kairos, un timp puternic de mântuire, un timp de muncă, încercare, purificare şi speranţă. Iubea Acţiunea Catolică şi credea în vocaţia sa de misionară laică. Biserica poate depune mărturie că Acţiunea Catolică a deschis noi perspective în domeniul responsabilităţii laicului în evanghelizare. Mulţi evanghelizaţi şi formaţi prin Acţiunea Catolică au pus adevărul, profunzimea şi evanghelia în domenii civile, de multe ori interzise credinţei. Sfinţii şi fericiţii laici din Acţiunea Catolică sunt o comoară pentru Biserică. Cei care au fost "sfinţii de la uşa vecină" ai atâtor comunităţi.
Cu toate acestea, istoria nu este liniară: pe calea Acţiunii Catolice, ca şi pe cea a Bisericii însăşi, au fost, sunt şi vor fi lumini şi umbre, momente de profundă dezorientare, de oboseală, de indiferenţă, de frică de a fi depăşiţi de cerinţele noilor vremuri. Marea tentaţie în vremuri de criză sau de dificultate este să ne închidem ca să avem grijă de puţinul pe care îl avem, aşteptând, ascunşi şi preţuind amintiri, sosirea vremurilor mai bune. Parabola talanţilor este o reflectare fidelă a ceea ce se întâmplă atunci când această ispită se instalează şi se transformă într-un mod de a fi, de a fi în lume trăind realitatea unei irealităţi.
Pentru a nu ceda ispitei, pentru a nu uita cine suntem şi încotro mergem: este esenţial pentru noi să ne amintim iar şi iar - aşa cum a făcut poporul lui Dumnezeu în deşert cu promisiunea pe care însuşi Domnul le-a făcut-o - de unde venim, care este originea noastră, să cunoască inima mamei care ne-a născut într-o zi.
Iar Acţiunea Catolică îşi are originea chiar în sânul Bisericii Catolice. Nu are un fondator sau o carismă foarte specială. Scopul ei este cel al Bisericii însăşi: evanghelizarea. Ea nu îşi asumă ca propriu un sau alt anumit domeniu de apostolat, ci mai degrabă scopul Bisericii: vestirea evangheliei, tuturor bărbaţilor şi femeilor. Pentru ca această "carismă proprie" să nu aibă nimic propriu decât să fie disponibilă tuturor nevoilor Bisericii din orice loc. Ca Biserică, experimentăm că noi, cu puterea Duhului, trebuie să răspundem aici şi acum la strigătele lumii. Pentru a le asculta, trebuie să ieşim, să fim Biserică în ieşire, care se apropie ca un samaritean de fiecare bărbat şi de fiecare femeie care suferă în trupul sau în duhul lor durerea acestui timp.
Încă trecem prin prima pandemie globală din istoria omenirii, care a afectat fără nicio diferenţă fiecare ţară din lumea noastră. Odată cu pandemia, a fost dezvăluită starea de vulnerabilitate suferită de sute de milioane de bărbaţi şi femei de pe planeta noastră, care nu au nicio posibilitate de a avea o şansă. Vulnerabilitatea pusă în faţa noastră, riscul de a muri fără nici un fel de previziune şi indiferent de locul în care trăim, condiţia morală, credinţa religioasă sau poziţia socio-economică. Întreaga omenire este afectată în mod egal. Vulnerabilitatea a reuşit să depăşească tot ceea ce ne-a despărţit şi ne-a făcut inegali. Ne descoperim egali în nevoi, deşi diferiţi în posibilităţi.
După cum spuneam la începutul pandemiei: "Furtuna demască vulnerabilitatea noastră şi lasă descoperite acele siguranţe false şi superflue cu care am construit agendele noastre, proiectele noastre, obişnuinţele şi priorităţile noastre. Ne demonstrează cum am lăsat adormit şi abandonat ceea ce alimentează, susţine şi dă forţă vieţii noastre şi comunităţii noastre. Furtuna scoate la iveală toate propunerile de «a împacheta» şi a uita ceea ce a hrănit sufletul popoarelor noastre; toate acele tentative de a anestezia cu obişnuinţe aparent «salvatoare», incapabile să facă apel la rădăcinile noastre şi să evoce amintirea bătrânilor noştri, privându-ne astfel de imunitatea necesară pentru a face faţă adversităţilor". Toată lumea, inclusiv eu, am simţit această experienţă de neputinţă.
Venim dintr-o perioadă puternic marcată de globalizare; globalizarea economică, culturală etc. ... cu succesele sale, dar şi cu structurile păcatului care au ieşit la iveală. Totul este global, chiar şi virusul a devenit global!
Voi, ca forum, aveţi o misiune globală şi pe măsură ce împliniţi primii treizeci de ani; celebrarea lor este o provocare şi o invitaţie. Provocare de a descoperi din ce în ce mai mult şi într-un mod mai puternic pe unde trece viaţa şi istoria popoarelor noastre, fără prejudecăţi, fără teamă, fără clasificări şi fără a vă simţi ordonatori ai credinţei cuiva. Invitaţie de a fi acolo, unde sunt interesele voastre, preocupările voastre, rănile voastre cele mai adânci şi cele mai mari suferinţe. Ştim că nu există sărăcie mai mare decât a nu-l avea pe Dumnezeu, adică a trăi fără credinţa care dă sens vieţii, fără speranţă care ne dă putere să muncim, fără să ne simţim iubiţi de cineva care nu dezamăgeşte. Acesta este locul şi oraşul în care Acţiunea Catolică trebuie să îşi îndeplinească misiunea.
În faţa globalizării indiferenţei, să simţiţi că munca de a construi punţi şi de a crea comuniunea este chemarea profundă pe care Dumnezeu v-o adresează. Biserica este Comuniune pentru misiune. Comuniunea nu este o idee, este o realizare, iar misiunea nu este doar o altă activitate, este esenţa vieţii ecleziale. Aceasta presupune, pentru Acţiunea Catolică o comuniune cu pastoraţia diecezană şi cu păstorii săi, o formare care este trăită în cheie misionară. Acţiunea Catolică nu trebuie să formeze pentru viitorul creştin, ci trebuie şi are nevoie să însoţească procesul de credinţă al creştinului prezent, după caracteristicile etapei de viaţă în care se află.
Comuniunea nu este o instalare, ci o certitudine a prezenţei Domnului pentru misiune. Evanghelizarea trebuie să fie pasiunea fiecărui botezat, a fiecărui membru al Acţiunii Catolice, A trăi într-o ieşire permanentă pentru a rămâne fideli identităţii noastre. "Acţiunea Catolică trebuie să redescopere pasiunea pentru vestirea evangheliei, singura mântuire posibilă pentru o lume care altfel ar cădea în deznădejde" (Paul al VI-lea). Acţiunea Catolică trebuie să creeze spaţii de prezenţă, de mărturie, de evanghelizare misionară. În felul acesta trăieşte misiunea Bisericii, care este: a fi un slujitoare a omenirii inserată în Biserica lui Cristos care se realizează în dieceza noastră şi în parohia noastră, în comuniune perfectă cu Biserica universală.
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toată munca pe care aţi realizat-o în aceşti treizeci de ani, care fără îndoială a fost cu mult efort. Mai presus de toate, în primele zile, când tehnologia nu vă permitea să ajungeţi atât de uşor în diferite părţi ale lumii şi totul trebuia "făcut cu plămânii". Vă mulţumesc pentru toate iniţiativele de solidaritate şi de însoţire faţă de cele mai periferice dieceze, în special cele din lumea a treia unde sunt conştient că prezenţa Acţiunii Catolice este puternic misionară şi susţine munca Bisericilor locale.
Înainte să termin, vreau să vă cer trei lucruri:
- Ca forumul să simtă foarte profund urgenţa de a lucra pentru fraternitate şi prietenie socială ca mijloace de reconstrucţie a unei lumi rănite.
- Ca ei să semene în inimile tuturor că spiritualitatea creştină autentică este cea care se scufundă în dorinţa de sfinţenie şi acesta este un drum care începe în Fericiri şi care se realizează de la Mt 25; iubind şi lucrând pentru cei mai suferinzi fraţi ai noştri.
- Ca spiritul care animă toate proiectele şi munca voastră să fie acela de a fi o Biserică în ieşire care trăieşte bucuria dulce şi mângâietoare a evanghelizării; şi care să se observe.
Vă mulţumesc pentru tot ce faceţi şi pentru tot ce veţi face. Nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Isus să vă binecuvânteze şi Sfânta Fecioară să vă păzească.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
