Papa Francisc: Regina Coeli (26 aprilie 2020)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Evanghelia de astăzi, situată în ziua de Paşte, relatează episodul celor doi discipoli din Emaus (cf. Lc 24,13-35). Este o istorie care începe şi se termină în mişcare. De fapt, este călătoria de plecare a discipolilor care, trişti din cauza epilogului vieţii lui Isus, părăsesc Ierusalimul şi se întorc acasă, la Emaus, mergând circa unsprezece kilometri. Este o călătorie care are loc ziua, cu o bună parte a drumului în coborâre. Şi este călătoria de întoarcere: alţi unsprezece kilometri, dar parcurşi când coboară noaptea, cu o parte a drumului în urcare după truda parcursului de plecare şi toată ziua. Două călătorii: una uşoară ziua şi cealaltă obositoare noaptea. Şi totuşi prima are loc în tristeţe, a doua în bucurie. În prima este Domnul cel care merge alături de ei, dar nu-l recunosc; în a doua nu-l mai văd, dar îl simt aproape. În prima sunt descurajaţi şi fără speranţă; în a doua aleargă să ducă altora vestea bună a întâlnirii cu Isus Înviat.
Cele două drumuri diferite ale acelor primi discipoli ne spun nouă, discipoli ai lui Isus de astăzi, că în viaţă avem în faţa noastră două direcţii opuse: exista calea celui care, ca acei doi la plecare, se lasă paralizat de dezamăgirile vieţii şi merge înainte trist; şi există calea celui care nu se pune pe sine însuşi şi problemele sale pe primul loc, ci pe Isus care ne vizitează şi pe fraţii care aşteaptă vizita sa, adică fraţii care aşteaptă ca noi să ne îngrijim de ei. Iată cotitura: a înceta să ne rotim în jurul propriului eu, al dezamăgirilor din trecut, al idealurilor nerealizate, al atâtor lucruri urâte care s-au întâmplat în propria viaţă. De atâtea ori noi suntem înclinaţi să ne rotim, să ne rotim... A lăsa acel lucru şi a merge înainte privind la realitatea mai mare şi adevărată a vieţii: Isus este viu, Isus mă iubeşte. Aceasta este realitatea cea mai mare. Şi eu pot să fac ceva pentru ceilalţi. Este o realitate frumoasă, pozitivă, solară, frumoasă! Aceasta este schimbarea direcţiei: a trece de la gândurile despre eu-l meu la realitatea Dumnezeului meu; a trece - cu un alt joc de cuvinte - de la acei "dacă" la "da". De la acei "dacă" la "da". Ce înseamnă? "Dacă ar fost el să ne elibereze, dacă Dumnezeu m-ar fi ascultat, dacă viaţa ar fi mers aşa cum voiam, dacă aş avea asta şi nu cealaltă...", în ton de plângere. Acest "dacă" nu ajută, nu este rodnic, nu ne ajută pe noi nici pe ceilalţi. Iată acei "dacă" ai noştri, asemenea cu aceia ai celor doi discipoli. Care trec însă la "da": "da, Domnul este viu, merge cu noi. Da, acum, nu mâine, pornim din nou la drum pentru a-l vesti". "Da, eu pot să fac asta pentru ca oamenii să fie mai fericiţi, pentru ca oamenii să fie mai buni, pentru a ajuta atâţia oameni. Da, da, pot". De la "dacă" la "da", de la plângere la bucurie şi la pace, pentru că atunci când noi ne plângem, nu suntem în bucurie; suntem într-un cenuşiu, într-un cenuşiu, acel aer cenuşiu al tristeţii. Şi asta nu ajută nici nu ne face să creştem bine. De la "dacă" la "da", de la plângere la bucuria slujirii.
Această schimbare a pasului, de la eu la Dumnezeu, de la "dacă" la "da", cum s-a petrecut în discipoli? Întâlnindu-l pe Isus: cei doi din Emaus mai întâi îi deschid inima lor; apoi îl ascultă explicând Scripturile; apoi îl invită acasă. Sunt trei etape pe care le putem face şi noi în casele noastre: prima, a deschide inima lui Isus, a-i încredinţa poverile, trudele, dezamăgirile vieţii, a-i încredinţa acei "dacă"; şi după aceea, al doilea pas, a-l asculta pe Isus, a lua în mână Evanghelia, a citi chiar astăzi acest text, la capitolul 24 din Evanghelia lui Luca; a treia, a-l ruga pe Isus, cu aceleaşi cuvinte ale acelor discipoli: "Doamne, «rămâi cu noi» (v. 29)! Doamne, rămâi cu mine! Doamne, rămâi cu noi toţi, pentru că avem nevoie de tine pentru a găsi calea! Şi fără tine este noaptea".
Iubiţi fraţi şi surori, în viaţă suntem mereu în mişcare. Şi devenim ceea ce unde mergem. Să alegem calea lui Dumnezeu, nu aceea a eu-lui; calea lui "da", nu aceea a lui "dacă". Vom descoperi că nu există neprevăzut, nu există urcuş, nu există noapte care să nu poată fi înfruntate împreună cu Isus. Sfânta Fecioară Maria, Mama drumului, care primind Cuvântul a făcut din toată viaţa sa un "da" spus lui Dumnezeu, să ne arate calea.
_______________
După Regina coeli
Iubiţi fraţi şi surori!
Ieri era Ziua Mondială a Naţiunilor Unite împotriva malariei. În timp ce luptăm cu pandemia de coronavirus, trebuie să ducem înainte şi angajarea pentru a preveni şi a îngriji malaria, care ameninţă miliarde de persoane în multe ţări. Sunt aproape de toţi bolnavii, de cei care-i îngrijesc şi de cei care lucrează pentru ca fiecare persoană să aibă acces la bune servicii sanitare de bază.
Adresez un salut şi tuturor celor care astăzi, în Polonia, participă la "Lectura Naţională a Sfintei Scripturi". V-am spus de multe ori şi aş vrea să spun asta din nou, cât de important este a ne obişnui să citim Evanghelia, câteva minute, în fiecare zi. Să o purtăm în buzunar, în geantă. Să fie mereu aproape de noi, şi fizic, şi să citim un pic din ea în fiecare zi.
Peste câteva zile va începe luna mai, dedicată în mod deosebit Fecioarei Maria. Cu o scurtă Scrisoare - publicată ieri - i-am invitat pe toţi credincioşii să se roage în această lună sfântul Rozariu, împreună, în familie sau singuri, şi să se roage una din cele două rugăciuni pe care le-am pus la dispoziţia tuturor. Mama noastră ne va ajuta să înfruntăm cu mai multă credinţă şi speranţă timpul de încercare prin care trecem.
Urez tuturor o frumoasă lună mai şi o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
