Papa Francisc: Angelus (28 februarie 2021)
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Această a doua duminică din Postul Mare ne invită să contemplăm schimbarea la faţă a lui Isus pe munte, în faţa a trei discipoli ai săi (cf. Mc 9,2-10). Puţin mai înainte, Isus anunţase că, la Ierusalim, va suferi mult, va fi refuzat şi omorât. Putem să ne imaginăm ce s-a întâmplat atunci în inima prietenilor săi, a acelor prieteni intimi, discipolii săi: imaginea unui Mesia puternic şi triumfător este pusă în criză, visele lor sunt spulberate şi îi asaltează angoasa la gândul că Învăţătorul în care au crezut va fi ucis ca cel mai rău dintre răufăcători. Şi chiar în acel moment, cu acea angoasă a sufletului, Isus îi cheamă pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi îi duce cu sine pe munte.
Evanghelia spune: "I-a dus deoparte, pe un munte înalt" (v. 2). În Biblie, muntele are mereu o semnificaţie specială: este un loc înalt, unde cerul şi pământul se ating, unde Moise şi profeţii au trăit experienţa extraordinară a întâlnirii cu Dumnezeu. A urca pe munte înseamnă a se apropia un pic de Dumnezeu. Isus urca spre înălţime împreună cu cei trei discipoli şi se opresc pe vârful muntelui. Aici, el se schimbă la faţă înaintea lor. Faţa sa luminoasă şi hainele sale strălucitoare, care anticipează imaginea de Înviat, oferă acelor oameni înfricoşaţi lumina, lumina speranţei, lumina pentru a străbate întunericul: moartea nu va fi sfârşitul a toate, pentru că se va deschide la gloria Învierii. Aşadar, Isus vesteşte moartea sa, îi duce pe munte şi le arată lor ce se va întâmpla după aceea, Învierea.
Aşa cum a exclamat apostolul Petru (cf. v. 5), este frumos a fi cu Domnul pe munte, a trăi această "anticipare" de lumină în miezul Postului Mare. Este o invitaţie de a ne aminti, în special atunci când trecem printr-o încercare dificilă - şi atâţia dintre voi ştiu ce înseamnă a trece printr-o încercare dificilă - că Domnul este Înviat şi nu permite întunericului să aibă ultimul cuvânt.
Uneori se întâmplă să trecem prin momente de întuneric în viaţa personală, familială sau socială, şi să ne teme că nu există o cale de ieşire. Ne simţim înfricoşaţi în faţa marilor enigme, precum boala, durerea nevinovată sau misterul morţii. Pe acelaşi drum de credinţă, adesea ne poticnim întâlnind scandalul crucii şi exigenţele evangheliei, care ne cere să ne dedicăm viaţa în slujire şi s-o pierdem în iubire, în loc s-o păstrăm pentru noi înşine şi s-o apărăm. Aşadar, avem nevoie de o altă privire, de o lumină care să lumineze în profunzime misterul vieţii şi să ne ajute să mergem dincolo de schemele noastre şi dincolo de criteriile din această lume. Suntem chemaţi şi noi să urcăm pe munte, să contemplăm frumuseţea Celui Înviat care aprinde raze de lumină în fiecare fragment al vieţii noastre şi ne ajută să interpretăm istoria pornind de la victoria pascală.
Însă să fim atenţi: acea simţire a lui Petru că "este bine că suntem aici" nu trebuie să devină o lene spirituală. Nu putem să rămânem pe munte şi să ne bucurăm singuri de fericirea acestei întâlniri. Însuşi Isus ne duce din nou în vale, printre fraţii noştri şi în viaţa cotidiană. Trebuie să ne păzim de lenea spirituală: ne simţim bine noi, cu rugăciunile şi liturgiile noastre, şi ne este îndeajuns acest lucru. Nu! A urca pe munte nu înseamnă a uita realitatea; a ne ruga nu înseamnă niciodată a evada din trudele vieţii; lumina credinţei nu foloseşte pentru o emoţie spirituală frumoasă. Nu, acesta nu este mesajul lui Isus. Suntem chemaţi să trăim experienţa întâlnirii cu Cristos pentru ca, luminaţi de lumina sa, să putem s-o ducem şi s-o facem să strălucească peste tot. A aprinde lumini mici în inimile persoanelor; a fi mici candele de evanghelie care aduc un pic de iubire şi de speranţă: aceasta este misiunea creştinului.
S-o rugăm pe Maria Preasfântă, pentru ca să ne ajute să primim cu uimire lumina lui Cristos, s-o păstrăm şi s-o împărtăşim.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
Unesc glasul meu cu acela al episcopilor din Nigeria pentru a condamna răpirea josnică a 317 de tinere, luate din şcoala lor, la Jangebe, în nord-vestul ţării. Mă rog pentru aceste tinere, pentru ca să se poată întoarce repede acasă. Sunt aproape de familiile lor şi de ele însele. S-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria pentru ca să le păzească. Bucură-te, Marie...
Astăzi este Ziua Mondială a Bolilor Rare... - [priveşte piaţa] sunteţi aici voi -. Salut membrii unor asociaţii angajate în acest domeniu, care au venit în piaţă. În cazul bolilor rare este mai importantă ca oricând reţeaua de solidaritate între cei din familie, favorizată de aceste asociaţii. Ea ajută să nu se simtă singuri şi să schimbe între ei experienţe şi sfaturi. Încurajez iniţiativele care susţin cercetarea şi îngrijirea şi exprim apropierea mea de bolnavi, de familii, dar în special de copii. A fi aproape de copiii bolnavi, copiii care suferă, a ne ruga pentru ei, a-i face să simtă mângâierea iubirii lui Dumnezeu, duioşia... A-i îngriji pe copii şi cu rugăciunea... Când există aceste boli care nu se ştie ce sunt, sau există un pronostic un pic urât. Să ne rugăm pentru toate persoanele care au aceste boli rare, în special pentru copiii care suferă.
Vă salut din inimă pe voi toţi, credincioşi din Roma şi pelerini din diferite ţări. Urez tuturor un drum bun în acest timp de Post Mare. Şi vă sfătuiesc un post, un post care nu vă va provoca foame: să postiţi de la bârfe şi de la vorbiri de rău. Este un mod special. În acest Post Mare nu voi vorbi de rău despre alţii, nu voi face bârfe... Şi asta putem s-o facem toţi, toţi. Este un post frumos, acesta. Şi nu uitaţi că va fi util în fiecare zi să citim şi un text din evanghelie, să purtăm evanghelia mică în buzunar, în geantă, şi să o luăm când se poate, orice text. Asta ne face să ne deschidem inima Domnului.
Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Duminică frumoasă, poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
