|
| © Vatican Media |
Dumnezeu merge cu poporul său
Iubiţi fraţi şi surori,
La 29 octombrie 2023 s-a încheiat prima Sesiune a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, care ne-a permis să aprofundăm sinodalitatea înţeleasă ca vocaţie originară a Bisericii. "Sinodalitatea se prezintă îndeosebi ca drum unit al poporului lui Dumnezeu şi ca dialog rodnic de carisme şi slujiri în slujba venirii Împărăţiei" (Raport de Sinteză, Introducere).
Accentul pus pe dimensiunea sa sinodală permite Bisericii să redescopere propria natură itinerantă, de popor al lui Dumnezeu pe cale în istorie, peregrin, am spune "migrant" spre împărăţia cerurilor (cf. Lumen gentium, 49). Vine spontan referinţa la relatarea biblică din Exod, care prezintă poporul lui Israel în drum spre ţara promisă: o călătorie lungă de la sclavie la libertate care o prefigurează pe cea a Bisericii spre întâlnirea finală cu Domnul.
În acelaşi mod, este posibil să se vadă în migranţii din timpul nostru, ca în cei din orice epocă, o imagine vie a poporului lui Dumnezeu în drum spre patria eternă. Călătoriile lor de speranţă ne amintesc că "patria noastră este în ceruri, de unde îl aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul nostru Isus Cristos" (Fil 3,20).
Cele două imagini - cea a exodului biblic şi cea a migranţilor - prezintă diferite analogii. Ca şi poporul lui Israel în timpul lui Moise, migranţii fug adesea de situaţii de oprimare şi samavolnicie, de nesiguranţă şi discriminare, de lipsă de perspective de dezvoltare. Ca şi evreii în deşert, migranţii găsesc multe obstacole în drumul lor: sunt încercaţi de sete şi de foame; sunt epuizaţi de trude şi de boli; sunt ispitiţi de disperare.
Însă realitatea fundamentală a exodului, a oricărui exod, este că Dumnezeu precedă şi însoţeşte drumul poporului său şi al tuturor fiilor săi din orice timp şi loc. Prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului este o certitudine a istoriei mântuirii: "Domnul Dumnezeul tău merge cu tine: nu te va părăsi şi nu te va abandona" (Dt 31,6). Pentru poporul ieşit din Egipt această prezenţa se manifestă în forme diferite: o coloană de nor şi de foc indică şi luminează calea (cf. Ex 13,21); cortul întâlnirii, care păstrează arca alianţei, face tangibilă apropierea lui Dumnezeu (cf. Ex 33,7); stâlpul cu şarpele de aramă asigură protecţia divină (cf. Num 21,8-9); mana şi apa (cf. Ex 16-17) sunt darurile lui Dumnezeu pentru poporul înfometat şi însetat. Cortul este o formă de prezenţă deosebit de îndrăgită de Domnul. În timpul domniei lui David, Dumnezeu refuză să fie închis într-un templu pentru a continua să locuiască într-un cort şi astfel să poată merge cu poporul său, "din cort în cort şi în sanctuar" (1Cr 17,5).
Mulţi migranţi trăiesc experienţa lui Dumnezeu însoţitor de călătorie, conducător şi ancoră de salvare. Lui i se încredinţează înainte de a pleca şi la el recurg în situaţiile de nevoie. În el caută mângâiere în momentele de descurajare. Graţie lui, există buni samariteni de-a lungul căii. Lui, în rugăciune, îi destăinuiesc speranţele lor. Câte biblii, evanghelii, cărţi de rugăciune şi rozarii însoţesc pe migranţi în călătoriile lor prin deşerturi, fluvii şi mări şi graniţele din fiecare continent!
Dumnezeu nu numai că merge cu poporul său, ci şi în poporul său, în sensul că se identifică în bărbaţii şi femeile care sunt pe cale în istorie - îndeosebi în cei din urmă, cei săraci, cei marginalizaţi -, parcă prelungind misterul Întrupării.
Pentru aceasta, întâlnirea cu migrantul, ca şi cu orice frate şi soră care este în nevoie, "este şi întâlnire cu Cristos. Ne-a spus asta el însuşi. El este cel care bate la uşa noastră înfometat, însetat, străin, gol, bolnav, încarcerat, cerând să fie întâlnit şi asistat" (Omilie la Liturghia cu participanţii la Întâlnirea "Liberi de frică", Sacrofano, 15 februarie 2019). Judecata finală relatată de Matei la capitolul 25 din Evanghelia sa nu lasă îndoieli: "am fost străin şi m-aţi primit" (v. 35); de asemenea, "adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (v. 40). Aşadar, fiecare întâlnire, de-a lungul drumului, reprezintă o ocazie pentru a-l întâlni pe Domnul; şi este o ocazie încărcată de mântuire, pentru că în sora sau în fratele care are nevoie de ajutorul nostru este prezent Isus. În acest sens, săracii ne mântuiesc, pentru că ne permit să întâlnim faţa Domnului (cf. Mesaj pentru a III-a Zi Mondială a Săracilor, 17 noiembrie 2019).
Iubiţi fraţi şi surori, în această Zi dedicată migranţilor şi refugiaţilor, să ne unim în rugăciune pentru toţi cei care au trebuit să părăsească ţara lor în căutarea de condiţii de viaţă demne. Să ne simţim pe cale împreună cu ei, să facem "sinod" împreună şi să-i încredinţăm pe toţi, precum şi următoarea Adunare sinodală, "mijlocirii Sfintei Fecioare Maria, semn de speranţă sigură şi de mângâiere pe drumul poporului credincios al lui Dumnezeu" (Raport de Sinteză, Pentru a continua drumul).
Rugăciune
Dumnezeule, Tată atotputernic,
noi suntem Biserica ta peregrină
pe drum spre împărăţia cerurilor.
Locuim fiecare în patria sa,
dar ca şi cum am fi străini.
Fiecare regiune străină este patria noastră,
şi totuşi fiecare patrie pentru noi este ţară străină.
Trăim pe pământ,
dar avem cetăţenia noastră în cer.
Nu permite să devenim stăpâni
ai acelei porţiuni a lumii
pe care ne-ai dăruit-o ca locuinţă temporară.
Ajută-ne să nu încetăm niciodată să mergem,
alături de fraţii noştri şi surorile noastre migranţi,
spre locuinţa veşnică pe care tu ne-ai pregătit-o.
Deschide ochii noştri şi inima noastră
pentru ca fiecare întâlnire cu acela care este în nevoie
să devină o întâlnire cu Isus, Fiul tău şi Domnul nostru.
Amin.
Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 24 mai 2024, Comemorarea Sfintei Fecioare Maria Ajutătoare
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
